Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1973 din 10 septembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 524 din 12 februarie 2010, a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea reclamantului R.R. împotriva pârâtei DIRECTIA GENERALA DE AISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI CLUJ CLUJ-NAPOCA, având ca obiect contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că probaţiunea administrată atestă că reclamantul s-a adresat pârâtei cu anumite aspecte privind exerciţiul drepturilor părinteşti privind minora rezultată din căsătorie, iar aceasta i-a răspuns comunicându-i informaţiile de specialitate privind protecţia si promovarea drepturilor copilului dar concomitent si cele privind îndeplinirea obligaţiilor corelative ce le revin în calitate de părinţi ai acesteia.
Potrivit prev.art. 2 pct.1 lit.c din Legea 554/2004 „actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice”.
Din prevederile legale menţionate rezultă că actul administrativ este un act unilateral, emis de autorităţile publice în scopul executării sau organizării executării legii şi este un act juridic deoarece dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; natura raporturilor juridice este de drept public sau administrativ, caracterizate prin faptul că părţile raportului sunt pe de o parte administraţia publică, iar pe de altă parte, persoanele fizice, juridice, sau tot administraţia publică prin organele sale.
Analizând actele a căror anulare se solicită, instanţa a constatat că acestea au caracterul unor răspunsuri, respectiv adrese în care reclamantul a fost informat cu privire la cele solicitate dar nu constituie acte administrative ci doar operaţiuni materiale tehnice deoarece nu dau naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Analizând obiectul acţiunii judiciare prin prisma prevederilor Legii nr. 554/2004 -art.8, instanţa a apreciat că acţiunea în constatare nu se circumscrie competentei speciale statuate de acest act normativ.
Faţă de cele expuse, tribunalul a apreciat că actele a căror anulare se solicită nu sunt acte administrative în sensul art. 2 pct.l lit.c din Legea 554/2004, motiv pentru care s-a dispus respingerea petitelor l si 2 ca inadmisibile.
In ceea ce priveşte petitul de rd.3, instanţa a apreciat că în speţă nu sunt incidente prev.art. 2.1 lit.h din Legea 554/2004, deoarece nu suntem în prezenţa unui refuz de soluţionare a cererii, exprimată cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea întrucât pârâta, aşa cum atestă actele depuse de reclamant a răspuns cererilor formulate de acesta.
Referitor la incidenta in speţă a prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, instanţa a apreciat că această excepţie este fără obiect privind petitele l si 2, iar în cadrul petitului de rd.3 această procedură nu se impune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.R. solicitând în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare
instanţei de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că sentinţa atacată nu face absolut nici o referire la actele administrative care formează obiectul cauzei, ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil.
În al doilea rând, nu s-a analizat toate petitele din acţiunea reclamantului, omiţând a analiza şi a se pronunţa asupra petitului privind constatarea vătămării drepturilor acestuia prin actele administrative care au format obiectul acţiunii, nu s-a analizat în concret nici unul din motivele invocate în acţiunea introductivă, sentinţa fiind practic nemotivată.
În al treilea rând, a arătat în mod greşit că actele administrative au caracterul unor răspunsuri, respectiv adrese, care au fost depuse de către pârât în două dosare în instanţă, cu scopul de a produce efecte împotriva reclamantului.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Instanţa de fond a procedat, în mod corect, la o evaluare a actelor depuse în probaţiune de către reclamant, analizând natura lor juridică.
Această analiză este obligatorie din prisma dispoziţiilor art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, unde se prevede, în esenţă, că actele administrative vătămătoare, pot fi anulate pe calea contenciosului administrativ.
Practic, înainte de a analiza aspecte privind legalitatea actelor şi deci natura lor vătămătoare pentru drepturile şi interesele reclamantului, instanţa de fond a procedat la analiza caracterelor specifice actului administrativ şi a constatat că acestea nu se regăsesc în privinţa actelor a căror anulare se cere.
Rezultă cu claritate, prin utilizarea repetată a expresiei „actele a căror anulare se cere”, de către instanţa de fond, că aceasta a procedat la analiza actelor indicate în acţiunea introductivă de către reclamant.
Analiza caracterului de acte administrative a actelor a căror anulare se cere este prioritară. Concluzia instanţei că acele acte nu au caracterul unor acte administrative nu mai impune analiza ipoteticei lor naturi vătămătoare.
Sub acest aspect, criticile formulate la pct. 1-3 din recurs sunt nefondate.
Actul administrativ este, definit la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, unde se arată: „act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achiziţiile publice”.
Din cadrul definiţiei legale se pot extrage trăsăturile esenţiale ale unui act administrativ.
Nu orice manifestare de voinţă a unei autorităţi publice îmbracă forma unui act administrativ.
Astfel, în adresa nr.3616/3820/09.06.2008 pârâta expune reclamantului cadrul legal de soluţionare a unei petiţii, face referire la un alt răspuns, adresat fostei soţii a reclamantului, precum şi la o viitoare conduită, prealabilă, dintr-un litigiu.
În acest act, pârâta nu a manifestat voinţă de a da naştere sau stinge raporturi juridice, actul având un caracter informativ.
Apoi, prin adresa nr.4757/06.08.2008 pârâta îi reaminteşte reclamantului obligaţiile pe care le are în relaţiile cu fiica minoră şi mama acesteia.
Nici în acest act pârâta nu se manifestă cu intenţia de a emite un act administrativ, actul fiind la fel, unul informativ.
Întâmpinarea depusă de către pârâtă în dosarul nr. abc/211/2008 pentru termenul din 13.08.2008 exprimă punctul de vedere al pârâtei, faţă de acţiunea introductivă, manifestare de voinţă necenzurabilă din partea instanţei, pe calea unei acţiuni în anularea actului administrativ.
Potrivit art.115 şi urm. C.pr.civ., întâmpinarea este un act de procedură, specific procesului civil şi poate fi asimilat unui act administrativ.
Pertinenţa punctului de vedere al pârâtei din acel litigiu, a fost analizat de acea instanţă investită cu soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale.
La fel, adresa nr.2552/16.04.2008 exprimă un punct de vedere al pârâtei fără consecinţe juridice şi în acelaşi timp, necenzurabil, adresa nefiind un act administrativ.
Aceeaşi este situaţia şi cu adresele nr.1411/16.03.2005 şi adresa nr.8440/II/1/6/16.05.2007.
În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior, se va respinge recursul şi se va menţine în întregime hotărârea atacată. (Judecător Delia Marusciac)
