Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal la data de 05.12.2007 şi înregistrată sub nr. 7332/86/2007, reclamanţii, angajaţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti, Inspectoratul General al Poliţiei Române Bucureşti, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti, au solicitat obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite şi neacordate constând în sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada 01.09.2002 ( când au devenit aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2002) – 31.03.2006 (ziua anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006), actualizate în raport cu coeficientul de inflaţie, iar pentru perioada 01.04.2006 şi până în prezent, la plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţiile reclamanţilor şi cele ale ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A., în raport de funcţia îndeplinită şi intervalul de timp lucrat efectiv de către fiecare reclamant, cu plata dobânzilor legale calculate pentru aceste sume de la data când drepturile erau datorate până la plata efectivă şi integrală a acestora.
Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea I.G.P.R., I.G.P.F.R., I.J.P. Suceava şi I.J.P.F. Rădăuţi să efectueze retroactiv menţiunile corespunzătoare în evidenţele privind salarizarea reclamanţilor, în sensul acordării sporului de 30% din salariul de bază lunar, anulând astfel situaţia creată prin discriminare, obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor să vireze celorlalţi pârâţi sumele necesare acordării drepturilor băneşti solicitate şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au arătat că sunt angajaţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în temeiul unor raporturi de muncă atipice, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi a O.G. nr. 38/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţistului, fiind desemnaţi ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare din ordin al Ministrului internelor şi reformei administrative, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza disp. art. 201 al. 3 C.pr.penală, art. 2 şi 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Judiciare. Alţi colegi ai reclamanţilor, angajaţi ai M.I.R.A., ofiţeri de poliţie judiciară, au fost detaşaţi la D.N.A., având aceleaşi atribuţii – efectuarea actelor de cercetare penală conform disp. art. 2 al. 3 din Legea nr. 364/2004 sub directa supraveghere a procurorului – însă fiind salarizaţi diferenţiat faţă de reclamanţi. Activităţile colegilor detaşaţi la D.N.A. sunt reglementate de O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările ulterioare, aceştia efectuând acte de cercetare penală sub supravegherea procurorilor din cadrul D.N.A., situaţie existentă şi în cazul reclamanţilor, conform disp. art. 218 al. 1 C.pr.penală.
Potrivit disp. art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aceştia au dreptul lunar la un salariu de bază „…compus din salariul pentru funcţia îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deţinut, gradaţii, sporul pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit. Salariile pentru funcţia îndeplinită de poliţişti sunt diferenţiate prin coeficienţi de ierarhizare, în raport cu atribuţiile ce revin fiecărei funcţii, complexitatea şi gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, solicitările la efort, precum şi cu eşalonul la care îşi desfăşoară activitatea”. Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, diferenţa salarială nu poate fi justificată decât în raport de funcţia deţinută, eventual cu vechimea în muncă etc., criterii stabilite de lege, pentru acordarea sporului în discuţie neregăsindu-se criterii justificative. În ce priveşte cauzele cercetate de reclamanţi în comparaţie cu cele cercetate de poliţiştii detaşaţi la D.N.A., nu există diferenţe sub aspectul complexităţii sau în ce priveşte atribuţiile de serviciu, cu excepţia faptului că poliţiştii D.N.A. nu au răspundere decizională.
Reclamanţii au menţionat, ca prim argument pentru demonstrarea discriminării lor faţă de colegii detaşaţi la D.N.A., faptul că O.G. nr. 43/2002 nu motivează de ce se acordă colegilor lor sporul în discuţie, lipsa unei justificări în actele normative în vigoare ducând la ideea că diferenţierea salarială este una artificială care încalcă dreptul la o remuneraţie echitabilă pentru toţi poliţiştii, singurul act normativ ce motivează acest spor fiind O.U.G. nr. 24/2004 ca o măsură de stopare a corupţiei.
Un alt argument menţionat de reclamanţi îl reprezintă faptul că discriminarea la care sunt supuşi este cu atât mai evidentă cu cât, dată fiind lipsa de transparenţă în numirea poliţiştilor ce urmează a lucra la D.N.A., printr-o astfel de inegalitate se creează tensiuni artificiale între poliţişti. Totodată, au fost încălcate disp. art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la data de 14.12.1955, prevederile art. 7 ale Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, dispoziţii ce reglementează dreptul la o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală. Dispoziţiile art. 6 din Codul Muncii prevăd faptul că tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plată egală pentru muncă egală, iar O.U.G. nr. 137/2000 prevede, la art. 1 al. 2, principiul egalităţii între cetăţeni.
Prin întâmpinarea formulată în cauză şi depusă la dosar, pârâtul I.P.J. Suceava a arătat că C.N.C.D. s-a pronunţat deja în speţe similare, în care au fost invocate de petenţi presupuse situaţii discriminatorii vizând poliţiştii din cadrul D.N.A./D.G.A. şi din cadrul poliţiei judiciare, stabilind că nu există un tratament diferenţiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor fenomenelor de discriminare, republicată, între poliţiştii detaşaţi/mutaţi în cadrul D.N.A./D.G.A. şi ceilalţi poliţişti din cadrul poliţiei judiciare, motiv pentru care a solicitat respingerea acţiunii promovate de reclamanţi, ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, I.G.P.R. Bucureşti a invocat trei excepţii.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate de reclamanţi, a arătat că, în temeiul prevederilor art. 3 pct. 1 C.pr.civilă şi art. 10 al. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava.
Pârâtul îşi întemeiază excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pe disp. art. 166 al. 1 din Legea nr. 53/2003 care stipulează că dreptul la acţiune cu privire la salarii cât şi la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, în speţa de faţă fiind prescris dreptul la acţiune cu privire la pretenţiile băneşti invocate de reclamanţi pentru perioada 01.09.2002 – 01.12.2004.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei Române, se întemeiază pe disp. art. 12 al. (2) din Legea nr. 218/2002, iar reclamanţii nu sunt salariaţii acestei instituţii, ci ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, sarcina de plată a sporului de 30% solicitat de reclamanţi aparţinând Serviciului Financiar al I.P.J. Suceava, motiv pentru care pârâtul a solicitat scoaterea I.G.P.R. din prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, a arătat că textul iniţial al O.U.G. nr. 43/2002 prevedea, la art. 28 al. 4) că „ofiţerii de poliţie judiciară primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracţiunilor de un spor de 30% din solda lunară”, însă prin art. 41 lit. e) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, s-au abrogat prevederile art. 28 al. 3) şi 4) din O.U.G. din 43/2002.
Ofiţerii de poliţie judiciară detaşaţi la D.N.A. au beneficiat de sporul salarial de 30% în perioada aprilie 2002 – martie 2006 iar pentru a beneficia de dreptul solicitat, în perioada menţionată, reclamanţii trebuie să îndeplinească condiţia esenţială stabilită de legiuitor în O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv să fie detaşaţi la D.N.A., considerentele acordării unui astfel de spor constând în complexitatea cauzelor şi gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenţii şi ofiţerii de poliţie detaşaţi în cadrul D.N.A., astfel încât nu este dat criteriul de discriminare invocat de reclamanţi.
A solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiată.
Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând că în prezenta cauză nu poate sta în judecată ca şi pârât în calitate de reprezentant al Statului Român întrucât acesta are o răspundere directă numai pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale conform art. 504 C.pr.penală şi nici în nume propriu, neavând calitatea de ordonator principal de credite şi nerevenindu-i decât obligaţia de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat. A arătat că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru chemarea în judecată, în calitate de pârât, a Ministerului Economiei şi Finanţelor, raportul juridic dedus judecăţii fiind unul tipic de dreptul muncii, în conţinutul căruia intră drepturi şi obligaţii numai pentru angajator şi angajat.
Astfel, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă faţă de această autoritate iar pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor ca nefondată.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.09.2002 şi momentul anterior cu trei ani datei introducerii prezentei acţiuni.
Pe fondul cauzei, a arătat că, în raport de calitatea pe care o au, salarizarea reclamanţilor se realizează potrivit normelor cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi nicidecum prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare privind Direcţia Naţională Anticorupţie.
Pentru a putea beneficia de dreptul pretins, trebuia ca reclamanţii să îndeplinească o condiţie esenţială prevăzută de actul normativ invocat în acest sens, respectiv să fi fost detaşaţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, or, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, salarizarea acestora se realizează doar potrivit O.G. nr. 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea sporului solicitat.
Cât priveşte solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, atât în sumă actualizată cu rata inflaţiei cât şi la plata dobânzii legale, pârâtul a arătat că în speţa de faţă nu a fost stabilită printr-o convenţie dobânda legală, potrivit disp. art. 1, 8 din O.G. nr. 9/2000, dar nici nu poate fi pusă instituţia în întârziere deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, astfel încât nu există temei legal care să permită achitarea de către pârât a dobânzii legale la suma de bani reprezentând sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, pe lângă achitarea acestui spor în sumă actualizată cu rata inflaţiei.
La termenul de judecată din data de 14.02.2008 a fost depusă la dosar cerere de intervenţie de interes propriu formulată de intervenienţii G.D., B.I., A.A., B.I., G.Gh., Z.C.M., I.I şi C.A., prin care au solicitat acordarea aceloraşi drepturi ca şi reclamanţii din cererea principală, motivate de aceleaşi considerente. Prin încheierea de şedinţă de la acea dată, s-a dispus introducerea în cauză a intervenienţilor sus – menţionaţi.
Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.401 din 23 martie 2008, a respins ca nefondate excepţiile invocate de pârâţi. Totodată a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi şi de intervenienţii în nume propriu pentru plata sporurilor salariale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că reclamanţii şi intervenienţii sunt lucrători de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, desemnaţi ca organe de cercetare ale Poliţiei Judiciare prin ordin al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Cadrul legal incident în cauză este reprezentat de O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, modificată prin O.U.G. nr. 24/2004 privind creşterea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice, precum şi intensificarea măsurilor de prevenire şi combatere a corupţiei.
Textul iniţial al O.U.G. nr. 43/2002 prevedea, la art. 28, alin. 4), că “ofiţerii de poliţie judiciară primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracţiunilor de corupţie, un spor de 30% din solda lunară”.
Prin O.U.G. nr. 24/2004 s-a prevăzut la art. 28 alin. 3) că: “ofiţerii de poliţie judiciară din Parchetul Naţional Anticorupţie beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, precum şi in prezenta ordonanţă de urgenţă. Aceştia sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1, cap. A, nr. crt. 29 O.U.G. nr. 177/2002. Ofiţerii de poliţie judiciară care au funcţia de şef de birou sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 28, iar cei care au funcţia de şef de serviciu, potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 27.
Prin art. 41 lit. e) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei s-au abrogat prevederile art.28 alin. 3) si 4) din O.U.G. nr. 43/2002.
Analizând dispoziţiile legale menţionate anterior, rezultă că ofiţerii de poliţie judiciara detaşaţi la D.N.A au beneficiat de sporul salarial de 30% în perioada aprilie – martie 2006.
Pentru a beneficia, în perioada menţionată, de dreptul solicitat, reclamanţii trebuie să îndeplinească condiţia esenţială stabilită de legiuitor în O.U.G. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi anume să fie detaşaţi in cadrul D.N.A.
Considerentele acordării unui astfel de spor constau în complexitatea cauzelor şi gradul sporit de dificultate al actelor de procedură penală îndeplinite de agenţii şi ofiţerii de poliţie detaşaţi în cadrul D.N.A.
Condiţia detaşării la D.N.A. face diferenţa sub aspectul temeiului legal în baza căruia se face remunerarea, astfel că poliţiştilor care nu o îndeplinesc li se aplică prevederile O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Argumentele reclamanţilor, privind identitatea de calitate (organe de cercetare penală a poliţiei judiciare – poliţişti) şi identitatea activităţilor desfăşurate (de urmărire penală prin delegare), nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea şi către reclamanţi a sporului de 30% din salariul lunar de bază.
Mai mult, criteriul de discriminare invocat de reclamanţi, întemeiat pe prevederile art. 1, alin. 2), lit. e), pct. I) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, nu este relevant, deoarece activităţile desfăşurate de cele două categorii de poliţişti, deşi în aparenţă sunt asemănătoare, în esenţă sunt total diferite raportat la nivelul structurii în care poliţiştii îşi desfăşoară activitatea şi complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a pronunţat deja în speţe similare, în care reclamanţii au invocat presupuse situaţii discriminatorii între poliţiştii din cadrul D.N.A./D.G.A. şi cei din cadrul poliţiei judiciare, stabilind că nu există un tratament diferenţiat, discriminatoriu.
Astfel C.N.C.D. a reţinut că “diferenţierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu. Lupta împotriva corupţiei, ca scop legitim, trebuie şi este susţinută de un corp de profesionişti care au nevoie de condiţii speciale în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor şi salarizarea lor. Din acest punct de vedere, existenţa unor diferenţieri în ceea ce priveşte nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesităţii metodelor de atingere a scopului legitim al D.N.A.”
În fine, s-a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune identitate de soluţii numai pentru identitate de situaţii. În speţă, situaţia poliţiştilor din structurile M.I.R.A. nu este identică cu situaţia poliţiştilor detaşaţi la D.N.A. Diferenţierea rezultă din însăşi atribuţiile specifice cazurilor anchetate. Existenta nivelului diferit de salarizare nu este de natură să aducă atingere folosinţei sau exercitării dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Cu privire la excepţiile invocate de pârâţi, tribunalul a constatat că acestea sunt neîntemeiate.
Excepţia necompetenţei materiale a instanţei nu poate fi reţinută în cauză pentru că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 şi a Legii nr. 364/2004, reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special. De altfel, actele normative menţionate se completează cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999, astfel că litigiile de această natură sunt de competenţa tribunalului – secţia comercială şi de contencios administrativ.
Potrivit disp. art. 5 şi art. 12 al. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele Judeţene de Poliţie sunt unităţi teritoriale în subordinea I.G.P.R. în virtutea căruia acesta conduce, controlează şi îndrumă activitatea unităţilor teritoriale, iar în calitatea sa de ordonator secundar de credite, verifică modul cum unităţile subordonate îşi îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare. Potrivit disp. art. 28 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului se realizează de guvern, prin , pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii şi intervenienţii în nume propriu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu are temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În argumentare, recurenţii au susţinut că în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune instanţa a reţinut o anume situaţie de fapt, cu referire la hotărârea nr.219 din 1 august 2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) însă ulterior a revenit. În realitate, nici un act normativ nu se referă la criterii de diferenţiere şi cele avute în vedere de instanţa de fond nu pot fi reţinute în argumentarea lipsei discriminării.
În fine, au precizat că deşi CNCD a pronunţat hotărâri contradictorii în cazuri similare, cu aplicarea greşită a legii s-a apreciat că nu există discriminare deşi au fost încălcate dispoziţiile art.7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederile art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care au fost ratificate şi de România, dispoziţii legale care reglementează dreptul de a remunera egal persoane ce prestează muncă de valoare egală.
Intimaţii, prin întâmpinări, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs care fac trimitere la dispoziţiile art.304 pct.5, 7 şi 9 din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art.105 alin.2 din sancţionează cu nulitatea actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent însă în speţă recurenţii nu au făcut dovada că au fost prejudiciaţi şi că au suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
De fapt, hotărârea nr.219/1.08.2007 a CNCD a fost avută în vedere de judecătorii fondului în soluţionarea excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune a reclamanţilor, excepţie invocată de pârâtul M.I.R.A.
Sentinţa este motivată în drept pe dispoziţiile O.U.G. nr.43/2002 modificată prin OUG nr.24/2004, reţinând, în esenţă, că pentru a beneficia în perioada septembrie 2002 – la zi de sporul de 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară reclamanţii şi intervenienţii trebuiau să îndeplinească condiţia esenţială stabilită de legiuitor şi anume să fie detaşaţi în cadrul DNA.
În fine, nici ultimul motiv de recurs nu este pertinent, întrucât s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor legale invocate şi s-a avut în vedere şi practica autorităţii competente în domeniul discriminării, care a reţinut că diferenţa de salarizare nu are caracter arbitrar fiind determinată pe baza unor criterii obiective care nu au caracter discriminatoriu.
Mai mult, Curtea Constituţională prin decizia nr.819 din 3 iulie 2008 a constatat că dispoziţiile art.1, art.2 alin.3 şi art.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată – actul normativ pe care recurenţii şi-au întemeiat în drept recursul – sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pentru cele ce preced, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr.1541/20.11.2008 a respins recursul ca nefondat.
