SENTINŢA CIVILĂ Nr. 39
Şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2009
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 2754/88/2008, reclamanţii …., au chemat în judecată SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR JUDEŢEAN DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR TULCEA, în calitate de angajator şi pe CONSILIUL JUDEŢEAN TULCEA, în calitate de chemat în garanţie, pentru a fi obligaţi la plata sumelor de bani reprezentând sporuri privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare şi respectiv privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, în baza art. 31 alin. 1 lit. c şi d din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2005, actualizate cu indicele de inflaţie până la efectuarea plăţii.
In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâţii au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 1 ianuarie 2004, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.
Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu .
Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.
Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.
In drept, se invocă dispoziţiile art.31 alin.1 lit.c) şi d), art.109 din Legea nr.188/1999 rep., art.38 şi art.39 din Legea nr.53/2003, României.
In dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar, în copie: practică judiciară, tabelul nominal cu funcţionarii publici, dispoziţiile privind încadrarea în funcţia publică şi adresele nr.8012/10.10.2008 şi nr.1.1/10427/23.10.2008.
Pârâtul Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Tulcea, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, sporurile nefiind cuantificate şi de asemenea nu sunt cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2008.
A formulat întâmpinare şi chematul în garanţie Consiliul Judeţean Tulcea, invocând excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive întrucât drepturile băneşti solicitate se acordă din bugetul propriu al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Tulcea.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea ca nefondată a acţiunii, sporurile solicitate nefiind cuantificate.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:
Consiliul Judeţean Tulcea în calitate de ordonator principal de credite are calitate procesuală pasivă, conform OG nr.84/2001 el fiind cel care aprobă bugetul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Tulcea, astfel încât se va respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, se reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Tulcea.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.
Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.
In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.
In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.
A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.
Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.
Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.
Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în pentru că nu se poate determina modul de plată.
In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.
Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie, ca nefondate.
1
