Cu ocazia soluţionării cererii de suspendare, instanţa nu va putea proceda la analizarea fondului cauzei şi nici nu va putea emite concluzii referitoare la respectarea sau încălcarea formelor legale – odată cu emiterea actului administrativ atacat – ori concluzii referitoare la măsurile menite să asigure repararea prejudiciului produs reclamantului.
Procedura soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ este una sumară, limitându-se la verificarea aparenţei dreptului, ceea ce exclude o prejudecare a fondului cauzei.
„Cazul bine justificat” nu poate fi dovedit prin aspecte ce ţin, exclusiv, de legalitatea actului administrativ. Prejudiciul trebuie să fie iminent, iar o astfel de condiţie nu este îndeplinită atunci când admiterea cererii (cu privire la fondul cauzei) – cu consecinţa anulării actului administrativ atacat – determină plata, către reclamant, a drepturilor salariale de care a fost lipsit, deci încasarea unor sume de bani de către acesta. Pe de altă parte, cheltuielile cu întreţinerea familiei şi ratele scadente la creditele contractate de reclamant nu constituie împrejurări apte să probeze îndeplinirea condiţiilor cerute de disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rep.
Prin sentinţa nr. 655 din 4 noiembrie 2009, Tribunalul Mureş, Secţia administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de petenta F. O. C. în contradictoriu cu intimata D.G. F. P. Mureş şi a dispus suspendarea Deciziei nr. 578 din 5 octombrie 2007 a Directorului executiv a intimatei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 2431/102/2009.
Instanţa a reţinut că petenta, în calitate de şef birou în cadrul AMAVS – Birou Registru Contribuabili şi Declaraţii Fiscale în D. G. F. P. Mureş, a fost sancţionată conform Deciziei nr. 542 din 14 septembrie 2007 cu retrogradare în funcţia publică de execuţie pentru întârziere sistematică şi efectuarea lucrărilor şi neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor, decizia aplicându-se începând cu data încetării perioadei de suspendare a raporturilor de serviciu ale petentei. Ulterior, prin Decizia nr. 508 din 12 octombrie 2009 D. G. F. P., prin Director coordonator a dispus încetarea suspendării raporturilor de serviciu ale petentei ca urmare a revenirii din concediul pentru creşterea copilului până la 2 ani.
Instanţa a făcut o analiză prejudicială a deciziei atacate, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. 2 din HG nr. 1210/2003 combinat cu art. 268 din Legea nr. 53/2003, considerând că aceste dispoziţii legale speciale faţă de cele reţinute de angajator şi anume art. 77 alin. 2 lit. „a” şi „b” precum şi art. 77 alin. 3 lit. „d” din Legea nr. 1881999, nu au fost respectate. A considerat astfel că, actul administrativ a fost îndeplinit de funcţionari publici cu neobservarea formelor legale şi că petentei i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către D. G. F. P. Mureş care a solicitat modificarea în sensul respingerii ca nefondată a cererii de suspendare a executării deciziei nr. 578/2007.
În motivarea recursului s-a învederat că s-a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece suspendarea actului administrativ este o situaţie de excepţie şi poate fi dispusă doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. Recurenta a precizat că nu există caz bine justificat iar reţinerea instanţei sub acest aspect nu este suficient argumentată întrucât în referatul întocmit de Comisia de disciplină şi Raportul întocmit conform prevederilor art. 32 din HG nr. 1210/2003, au fost prezentate în mod detaliat atât faptele de care se face vinovată reclamanta, cât şi apărările formulate de aceasta în cadrul procedurii de cercetare administrativă, astfel că nu pot fi reţinute pretinsele vicii de formă ale actului administrativ. S-a mai învederat că nu este adevărată afirmaţia că din comisia de disciplină nu ar face parte şi un reprezentant al organizaţiei sindicale şi că, nu s-a dovedit nici existenţa unei pagube iminente a unui prejudiciu greu de înlăturat.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi motivând că recurenta nu încearcă altceva decât să acopere viciile grave ale documentaţiei pe care a întocmit-o în cauză, în esenţă subliniind că decizia de sancţionare nu cuprinde în afara termenului legal al sancţiunii disciplinare aplicate, nici una dintre menţiunile prevăzute imperativ de legile incidente. S-a precizat că în cuprinsul deciziei nu este deloc descrisă fapta care i se impută şi nu se face absolut nicio referire la susţinerile şi considerentele apărărilor sale, nefiind indicat nici termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată, astfel că aceste nereguli sunt de natură să creeze o îndoială serioasă şi evidentă asupra legalităţii deciziei de sancţionare.
În ceea ce priveşte prejudiciul iminent, intimata a invocat faptul că prin executarea actului atacat, i s-ar crea lunar un prejudiciu material salarial de 276 lei, în condiţiile în care are un minor în întreţinere, are de rambursat un credit bancar pentru care trebuie să achite o rată lunară de 1150 lei, cheltuielile cu întreţinerea în sezonul rece au crescut şi nu realizează venituri din alte surse.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul este fondat.
Reclamanta a formulat o cerere de suspendare a executării deciziei nr. 578 din 5 octombrie 2007 emisă de Directorul executiv al D. G. F. P. Mureş, în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată coroborat cu textul art. 15 alin. 1 din acelaşi act normativ.
În motivarea cazului bine justificat, a invocat aspecte legate de viciile de formă ale actului administrativ atacat şi alte neregularităţi care ar atrage automat nulitatea absolută iar în ceea ce priveşte paguba iminentă s-a referit la prejudiciul salarial determinat de diminuarea drepturilor sale salariale şi pericolul de a nu-şi mai putea rambursa rata la bancă, de a nu-şi mai putea întreţine familia.
Instanţa investită cu soluţionarea cererii de suspendare, a făcut mai mult decât o „analiza prejudiciată” a deciziei atacate, analizând practic fondul cauzei pentru a ajunge la concluzia că actul administrativ a fost îndeplinit de funcţionari publici cu neobservarea formelor legale şi că vătămarea produsă petentei nu poate fi înlăturată decât prin anularea, respectiv suspendarea actului. Este evident că prima instanţă a depăşit nepermis cadrul procesual dedus judecăţii şi nu s-a rezumat doar la a analiza cele două condiţii cumulative şi imperativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată. De altfel, făcând o cercetare pe fond, nici măcar nu a analizat existenţa celor două condiţii, dispunând suspendarea pe considerentul că vătămarea produsă petentei de actul administrativ nul nu poate fi înlăturată decât prin anulare, respectiv suspendare.
Procedura suspendării executării unui act administrativ contestat în temeiul Legii nr. 554/2004 republicată este sumară şi presupune verificarea doar a aparenţei dreptului iar concluziile la care a ajuns instanţa de fond sunt consecinţa unei analize detaliate a cauzei deduse judecăţii, o prejudecare a fondului litigiului.
Din analiza sumară rezultă doar că decizia de sancţionare contestată în dosarul nr. 2431/102/2009 aflat pe rolul Tribunalului Mureş, conform susţinerilor reclamantei, este emisă la data de 5 octombrie 2007, iar executarea ei efectiv s-a dispus prin decizia nr. 508 din 12 octombrie 2009, ca urmare a încetării suspendării raporturilor de serviciu ale reclamantei, aceasta revenind din concediul pentru creşterea copilului. Nu poate fi dovada cazului bine justificat rezultatul analizei pe fond a deciziei sub aspectul condiţiilor de formă, deoarece acesta este atribuit instanţei de fond şi rezultatul cercetării se concretizează într-o sentinţă care soluţionează acţiunea în anulare.
Sancţiunea retrogradării în funcţia publică de execuţie pentru întârziere sistematică în efectuarea lucrărilor şi neglijenţă repetată în rezolvarea acestora, aspecte reţinute în dispozitivul deciziei cu consecinţa diminuării salariale corespunzătoare, pe perioada unui an, nu constituie ca o simplă analiză sumară un motiv de îndoială puternică şi evidenţă asupra prezumţiei de legalitate. Mai mult decât atât, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin aspecte care ţin de legalitatea actului administrativ, aşa după cum în mod greşit a procedat prima instanţă. În ceea ce priveşte prejudiciul iminent, argumentele reclamantei nu sunt suficiente pentru a dovedi că i s-ar produce un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în situaţia în care s-ar anula actul contestat, deoarece în ipoteza anulării, reclamantei i s-ar plăti drepturile salariale de care a fost lipsită până în momentul anulării actului respectiv.
În altă ordine de idei cheltuielile de întreţinere, cheltuieli cu întreţinerea familiei, chiar şi ratele scadente, nu se încadrează în situaţiile de excepţie care să dovedească îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată.
Pentru considerentele arătate,văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, recursul pârâtei a fost admis, iar hotărârea atacată a fost modificată în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziei nr. 578/2007.
