DIN CADRUL PENITENCIARULUI. PERSOANE
ÎNDREPTĂŢITE LA ACORDAREA SPORULUI T.B.C.
PREVĂZUT DE ART.8 lit.a) din H.G. NR. 28/1993
MODIFICATĂ ŞI COMPLETATĂ PRIN H.G. NR. 561/2000
ŞI O.M.J. NR. 945/C/2003. SISTARE PLATĂ PENTRU
INEXISTENŢA FONDURILOR ÎN BUGETUL
INSTITUŢIEI. ACORDARE RETROACTIVĂ.
Art. 8 lit.a din H.G.nr.281/1993 modificat prin H.G. nr.
561/2000, art.4,din O.M.J. nr. 945/C/2003, pct. 15 şi anexa
nr.1.1 lit.c) pct. 2 din Regulamentul de aplicare a
H.G.nr.28171993, aprobat prin O.M.J. nr. 945/C/2003
Prin HG nr.28/1993 modificată şi completată prin
H.G. nr.561/2000 şi Ordinul Ministerului Justiţiei
nr.945/C/2003 – ce cuprinde Regulamentele de acordare a sporurilor
prevăzute de art.8 lit.a), b şi c) – , se prevede acordarea sporului TBC
personalului din aceste instituţii, care îşi desfăşoară activitatea în
condiţii deosebit de periculoase, în condiţii periculoase sau vătămătoare,
stabilite prin Buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de
muncă emise de D.S.P. Argeş, Medicina Muncii şi Buletinului de
măsurări a câmpului radioelectric.
Acordarea sporului de 50% pretins de reclamant în conformitate
cu dispoziţiile pct. 15 şi anexei nr. 1.1. lit. C, pct. 2 din Ordinul nr.
945/C al Ministerului Justiţiei, nu este condiţionată de necesitatea
determinării timpului efectiv prestat pe secţia de pneumoftiziologie. În
cuprinsul normei de sub lit. C se enumeră şi se diferenţiază categoriile de
personal îndreptăţite la plata sporului de 50%, reclamantul fiind
beneficiar în temeiul punctului 2, care constituie o măsură de recompensă
şi de protecţie a acelora supuşi în mod evident riscului de contagiune,
dată fiind funcţionarea în acelaşi perimetru cu spitalul.
Sistarea plăţii sporului prin invocarea art.4 din O.M.J. nr.
945/C/2003 pentru inexistenţa resurselor financiare încalcă
principiile generale referitoare la protecţia şi securitatea muncii şi
normelor de tehnică legislativă, lăsând loc arbitrariului şi posibilităţii de
încălcare a drepturilor salariale de către angajator.
(Decizia nr. 99/R/C pronunţată la 25.01.2008, cu
majoritate, de Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., cu opinie separată)
În opinia separată, plata sporului este condiţionată de încadrarea
sumelor băneşti respective în „ limita resurselor financiare avute la
dispoziţie”, condiţie prevăzută şi de art.69 din Legea 138/1999
privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile
publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională,
precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste
instituţii,
Nu poate fi reţinută prin asimilare situaţia drepturilor băneşti
acordate prin lege, dar care ulterior au fost suspendate din lipsa
acordate prin lege, dar care ulterior au fost suspendate din lipsa
fondurilor bugetare, întrucât în cazul de faţă aceste sporuri au fost de la
fondurilor bugetare, întrucât în cazul de faţă aceste sporuri au fost de la
bun început acordate numai în limitele bugetare anuale.
bun început acordate numai în limitele bugetare anuale.
Constată că prin acţiunea introdusă la data de 26.03.2007,
înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr. 997/109/2007, reclamantul S.M.
a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă
Siguranţă Colibaşi şi solicitând să fie
obligaţi să-i plătească drepturile băneşti reprezentând sporul de 50% din
solda lunară, pentru perioada 01.09.2004 – 01.03. 2006, actualizat cu rata
inflaţiei până la achitarea efectivă a sumelor datorate, reprezentând
sporul pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebit de periculoase.
In motivare, reclamantul a arătat că până la data de 1.03.2006,
când s-a pensionat, a îndeplinit funcţia de director adjunct, având gradul
de inspector şef principal, la Penitenciarul Colibaşi care funcţionează în
acelaşi perimetru cu Penitenciarul Spital Colibaşi, în cadrul căruia există o
secţie de pneumoftiziologie.
Conform HG nr. 281/1993, personalul care îşi desfăşoară
activitatea în condiţii deosebit de periculoase, printre care şi TBC,
beneficiază de un spor de 50 – 100% din salariul de bază.
Potrivit anexei nr.1.1 lit.c) pct.2 la Regulamentul de acordare
a sporului în cauză, beneficiază de acesta şi personalul din unităţile aflate
în acelaşi perimetru cu acestea, aşa cum este şi cazul de faţă.
S-a mai arătat de către reclamant că a beneficiat de sporul de
50% începând cu data de 01.01.2004, dar în mod surprinzător prin
adresa nr. 102024/30.08.2004 i s-a comunicat că se sistează temporar
plata acestui spor. Astfel au fost încălcate disp. art. 75 şi 76 din Legea nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă în sensul că aplicarea
actului normativ în cauză se putea dispune numai printr-un alt act
normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior.
Prin adresa nr. 215495/11.04.2006 actuala Administraţie
Naţională a Penitenciarelor a comunicat Penitenciarului Spital Colibaşi că
începând cu data de 01.05.2006 se anulează prevederile ordinului D.G.P
nr. 102024 privind sistarea temporară a plăţii sporurilor acordate în
temeiul Anexei nr.1.1 din Ordinul M.J nr. 945/C/2003 şi a aprobat
reluarea plăţii acestor sporuri.
Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare(f.16-18), a invocat excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prematurităţii acţiunii, iar pe
fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece neplata
sporului a fost determinată de lipsa fondurilor.
Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinare(f.23-25), a
solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, invocând excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că este eronată opinia
reclamantului referitoare la introducerea în cauză a acestui minister, că
nu are atribuţii de angajare şi salarizare a reclamantului şi că nu poate fi
obligat să asigure din fondurile sale cheltuielile Ministerului Justiţiei.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat cerere de
chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului
Justiţiei pentru ca, în cazul admiterii acţiunii reclamantului, să fie obligaţi
să asigure fondurile necesare plăţii acestor drepturi(f.27)
La data de 24.05.2207 Penitenciarul cu Regim de Maximă
Siguranţă Colibaşi a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională,
solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiate(f.110-115)
S-a invocat excepţia necompetenţei materiale precum şi
excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
S-a mai arătat că în cazul în care instanţa ar găsi întemeiate
solicitările reclamantului, solicită obligarea acestuia la restituirea sumelor
achitate de către Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă cu titlu de
drepturi salariale şi reprezentând sporul de antenă, respectiv 10% din
salariul de bază lunar pentru aceeaşi perioadă pentru care se solicită
sporul TBC, respectiv 01.09.2004 – 01.02.2006, actualizate cu rata
inflaţiei până la achitarea efectivă a acestora, având în vedere faptul că
aceste sporuri se exclud.
S-a susţinut şi că Regulamentul de acordare a sporului în cauză
prevede că beneficiază de un spor de 50% din solda lunară sau salariul
de bază „personalul din penitenciare şi centre de reducere precum şi
personalul SIPA din aceste unităţi, care desfăşoară activităţi cu deţinuţii
din camerele TBC şi HIV/SIDA”.
Reclamantul, prin răspunsul formulat la cererea
reconvenţională a Penitenciarului Colibaşi(f.58-62), a fost de acord ca în
cazul admiterii acţiunii sale să se admită în aceleaşi condiţii şi cererea
reconvenţională.
La dosarul cauzei au fost depuse acte.
După examinarea cauzei, Tribunalul Argeş – secţia civilă,
complet specializat administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa
civilă nr. 465/CA/08 octombrie 2007, prin care a admis acţiunea
reclamantului, a obligat pe pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM DE
MAXIMĂ SIGURANŢĂ COLIBASI să plătească reclamantului sporul
de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase pentru perioada
1.09.2004-1.03.2006, actualizat cu coeficientul de inflaţie de la data plăţii.
De asemenea, i-a obligat pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR să
asigure pârâtului PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ
SIGURANŢĂ COLIBASI fondurile necesare plăţii acestui spor.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea de chemare în
garanţie formulată de reclamant şi ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A
PENITENCIARELOR, fiind obligat chematul în garanţie
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR să vireze pârâţilor
fondurile necesare achitării dreptului de mai sus.
A fost admisă şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul
PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANŢĂ
COLIBASI, obligându-l pe reclamantul-pârât să restituie pârâtului-
reclamant PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ
SIGURANŢĂ COLIBASI sporul de antenă de 10% încasat pe aceeaşi
perioadă.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a
reţinut că excepţiile invocate nu trebuie reluate în considerente, deoarece
s-a pronunţat asupra lor anterior dezbaterii în fond.
Pe fondul cauzei, a apreciat că reclamantul a îndeplinit funcţia
de director adjunct la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă
Colibaşi, având gradul de inspector şef principal, până la data de
1.03.2006, când s-a pensionat, în acelaşi perimetru funcţionând şi
Penitenciarul Spital Colibaşi în cadrul căruia există o secţie de
pneumoftiziologie.
Conform art.8 lit.a din HG nr. 281/1993 modificat prin HG
nr.561/2000 şi Regulamentului de aplicare a HG nr. 281/1993,
reclamantul a beneficiat de un spor de 50% din salariul de bază lunar
începând cu data de 01.01.2004 potrivit procesului verbal încheiat de
comisia constituită la nivelul unităţii (fila 73-83).
Stabilirea dreptului s-a făcut în baza buletinelor de
determinare emise de organele de specialitate în domeniul medicinii
muncii(f.64-65) şi cu respectarea procedurii prevăzută de Ordinul
M.J.nr.945/C/2003.
Prin adresa nr. 102024/30.08.2004(f.13) Direcţia Generală a
Penitenciarelor a comunicat că începând cu data de 01.09.2004 se
sistează temporar plata sporurilor acordate în temeiul Anexei nr.1.1 din
ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2003 pe motivul resurselor
financiare.
Ţinând cont că sporul în cauză a fost acordat în urma unor
determinări de specialitate privind riscurile la care sunt supuşi cei care
îşi desfăşoară activitatea în astfel de condiţii nu se poate justifica sistarea
acordării acestui spor mai ales că pentru aceasta se procedează într-un
mod care eludează normele de tehnică legislativă ( art. 64 din Legea
nr.24/2000).
Mai mult se aduce atingere însuşi normelor constituţionale
privind protecţia socială şi prestarea muncii în condiţii deosebite sau
speciale – precum şi dispoziţiilor Codului muncii ( art. 39 alin.l lit.f)
referitoare la dreptul de securitate şi sănătate în muncă.
Faptul că s-a produs o greşeală este atestat de faptul că
actuala Administraţie Naţională a Penitenciarelor a revenit la măsura
dispusă, aşa cum rezultă din adresa nr. 215495/11.04.2006(f.14).
S-a mai constatat că în perioada 01.09.2004 – 01.03.2006 ,
aceeaşi pentru care se solicită sporul de 50% în discuţie, reclamantul a
primit sporul de antenă de 10% din salariul de bază lunar, care practic se
exclude cu primul spor arătat.
Or, potrivit pct.15 alin.2 din Regulamentul aprobat prin
Ordinul nr.945/C/2003, „în situaţiile în care la un loc de muncă se
constată prezenţa simultană a doi sau mai mulţi factori care, prin acţiunea
lor, conferă dreptul la sporuri, se acordă un singur spor, şi anume cel mai
mare”.
Ca atare, ambele cereri au fost apreciate ca întemeiate,
făcându-se trimitere şi la o lată decizie, pentru un caz similar, pronunţată
de Curtea de Apel Piteşti.
Împotriva sentinţei, în termen legal au formulat cereri de
recurs pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin DGFP Argeş,
Ministerul Justiţiei, Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, Penitenciarul Colibaşi, întemeiate pe disp. art. 304 pct. 9
şi art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Ministerul Economiei şi
Finanţelor a susţinut că nu există nici o obligaţie de garanţie a sa, iar
simplul fapt că ordonatorul principal de credite – în speţă Ministerul
Justiţiei – nu ar fi acordat reclamantului drepturile salariale cuvenite, nu
conferă Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – Ministerul Justiţiei
nici un fel de garanţie legală pentru eventualele sume de bani ce ar trebui
să la plătească într-un raport juridic născut din contractul individual de
muncă. Este lipsită de interes şi cererea de chemare în garanţie faţă de
reclamant.
Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa prin aceea că raporturile
de muncă ale reclamantului se derulează cu Penitenciarul cu Regim de
Maximă Securitate Colibaşi, care este ordonator terţiar de credite, plata
urmând să se facă de acesta. Calitatea ministerului de ordonator
principal de credite nu justifică obligarea sa la asigurarea fondurilor
necesare şi, deci, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece doar
repartizează creditele bugetare aprobate pentru Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, iar aceasta, la rândul său, repartizează creditele către
ordonatorii terţiari, conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002. Pe
fond, s-a susţinut că acţiunea este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 4
din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 945/C/2003, plata sporului se face în
limita resurselor financiare aprobate.
Prin recursul său, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a
criticat sentinţa prin aceea că acţiunea trebuia respinsă, deoarece lipseşte
procedura prealabilă cerută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fond,
erau aplicabile prevederile art. 4 din O.M.J. nr. 945/C/2003, care
stabileşte că plata sporului se acordă în limita fondurilor disponibile,
aprobate.
Şi Penitenciarul Colibaşi a adus critici sentinţei, motivate pe
faptul că de acest spor beneficiază doar personalul care îşi desfăşoară
activitatea integral sau fracţionat pe secţia de pneumoftiziologie,
proporţional cu timpul efectiv lucrat, potrivit dispoziţiei nr. 2497/2004
emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca şi a aceleia cu nr.
99449/2004 emisă de Direcţia Financiară din cadrul Direcţiei Generale a
Penitenciarelor. Asupra acestor apărări, instanţa nu s-a pronunţat.
Mai mult, înscrisurile prezentate nu fac dovada numărului
efectiv de ore lucrate, iar, potrivit art. 4 din O.M.J. nr. 945/C/2003, plata
sporului se face în limita fondurilor disponibile, aprobate conform legii.
Nu trebuia inclus în categoria drepturilor salariale reglementate de art.
156 Codul muncii, pentru că salarizarea personalului din unităţile
bugetare se face, conform HG 281/1993 , OG nr. 64/2006 şi a Legii nr.
293/2004, în raport de specificul muncii , definind salariul de bază. Plata
sporului a fost sistată o perioadă, tocmai pentru insuficienţa fondurilor,
motiv pentru care acţiunea trebuia respinsă.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce se
încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât şi sub toate
aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, curtea constată
următoarele:
Prin HG nr.28/1993 modificată şi completată prin HG
nr.561/2000 şi Ordinul Ministerului Justiţiei nr.945/C/2003 – ce
cuprinde Regulamentele de acordare a sporurilor prevăzute de art.8 lit.a),
b şi c) – , se prevede acordarea sporului TBC personalului din aceste
instituţii, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase,
în condiţii periculoase sau vătămătoare, stabilite prin Buletinele de
determinare prin expertizare a locurilor de muncă emise de D.S.P. Argeş,
Medicina Muncii şi Buletinului de măsurări a câmpului radioelectric.
Acest drept a fost acordat până în 30.08.2004, când prin
adresa nr.102024/30.08.2004, Ministerul Justiţiei – Direcţia Generală a
Penitenciarelor a făcut cunoscut Penitenciarului Colibaşi că, urmare a
OG nr.29/2004, începând cu luna septembrie 2004, plata sporurilor din
Anexa 1.1. a Ordinului Ministerului Justiţiei nr.945/2003 a fost sistată,
acordarea lor fiind condiţionată de existenţa resurselor financiare.
De aici, rezultă că acordarea sporului TBC nu a fost
înlăturată, ca măsură definitivă, ci, numai, temporar sistată, ca urmare a
insuficienţei resurselor financiare necesare acoperirii plăţii şi a acestui
spor, determinate de creşterea valorii de referinţă sectorială pentru
personalul militar din Direcţia Generală a Penitenciarelor şi a unităţilor
subordonate ( f. 13).
Măsura înlăturării definitive s-a făcut prin O.M.J.
nr.399/C/2007, după ce nu a mai fost prevăzut, începând cu 1.01.2007,
nici „Spitalului” Penitenciarului Colibaşi.
Însă, prin Decizia nr. 387 comunicată Penitenciarului
„Spitalul” Colibaşi, cu nr.114223/18.04.2006, se precizează că începând
cu 1.05.2006, se anulează prevederile Ord. D.G.P. nr.102024/2004
privind sistarea temporară a plăţii sporurilor acordate în temeiul Anexei
nr.1.1. a Ordinului Ministerului Justiţiei nr.945/C/2003 urmând, ca pe
baza determinărilor prin expertizare a locurilor de muncă, să se acorde
persoanelor îndreptăţite (f.14).
De aici se desprinde concluzia că au fost găsite resurse
financiare pentru plata acestui spor, însă, numai pentru Spitalul
Penitenciarului Colibaşi, nu şi personalul încadrat la Penitenciarul
Colibaşi, aspect de natură a scoate în evidenţă, conform susţinerii
reclamantului, tratamentul discriminatoriu între persoane ce lucrează în
aceleaşi condiţii cu risc de contaminare a bolii respective, dar şi a altora.
De altfel, pârâţii nu pretins că reclamantul nu a beneficiat de
acest spor or că s-au schimbat condiţiile de muncă, ci doar că sporul a
fost sistat datorită insuficienţei resurselor financiare, împrejurare ce nu
este de natură a susţine apărarea lor, faţă de situaţia personalului la care s-
a făcut referire anterior. Singurul pârât care a susţinut că reclamantul, în
calitatea sa de director adjunct al Penitenciarului Colibaşi, nu prezenta
risc de contagiune pentru că nu lucra pe secţia de pneumoftizilogie şi că
astfel nu beneficiază de sporul de 50% pentru condiţii deosebit de
periculoase, a fost Penitenciarul Colibaşi. Apărările sale nu pot fi reţinute,
întrucât sporul de 50% pretins de reclamant se întemeiază pe dispoziţiile
pct. 15 şi anexei nr. 1.1. lit. C, pct. 2 din Ordinul nr. 945/C al
Ministerului Justiţiei, ci nu pe prevederile punctului 10 şi ale anexei nr.
1.1. lit. A şi B. Doar în ipoteza acestora din urmă, prevăzute la un nivel
superior, de 100%, respectiv 75%, a fost reglementată necesitatea
determinării timpului efectiv prestat în aceste condiţii, nu şi pentru
situaţia personalului din unităţile aflate în acelaşi perimetru cu spitalele
penitenciar cu secţii de pneumoftiziologie, avut în vedere de anexa nr.
1.1, lit.C, pct. 2. În cuprinsul normei de sub lit. C se enumeră şi se
diferenţiază categoriile de personal îndreptăţite la plata sporului de 50%,
reclamantul fiind beneficiar în temeiul punctului 2, care constituie o
măsură de recompensă şi de protecţie a acelora supuşi în mod evident
riscului de contagiune, dată fiind funcţionarea în acelaşi perimetru cu
spitalul. Trebuie remarcat faptul că reclamantului i s-a recunoscut acest
drept, de care a beneficiat în perioada 01.01.2004 – 01.19.2004, când
plata sporului a fost sistată pentru insuficienţa fondurilor. Îndreptăţirea
reclamantului la plata sporului de 50% rezidă şi din Protocolul de
colaborare dintre Spitalul Penitenciar Colibaşi şi Penitenciarul Colibaşi(
f. 51 – 56), care atestă funcţionarea în acelaşi perimetru, cum cere ordinul
Ministerului Justiţiei. Dacă s-ar da interpretarea cerută de acest pârât,
norma ar fi lipsită de eficienţă juridică şi ar depăşi raţiunile care au
condus la adoptarea acestei prevederi. Toate acele înscrisuri la care se
face referire în recurs au în considerare alte categorii de personal decât
acela din care face parte reclamantul, supus reglementării punctului 2 lit.
C al precitatului ordin. Plata se face în condiţiile pct. 15 din ordin,
proporţional cu timpul în care a lucrat, fără a se depăşi 170 de ore lunar,
în program normal de lucru. Ca atare, este evidentă distincţia între
categoriile de personal supus riscului de contagiune şi între sintagmele
„timp efectiv prestat” – „timp cât a lucrat”.
Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada
încadrării în dispoziţiile sus –menţionate; drept consecinţă, criticile ce
vizează acest aspect sunt nefondate, reclamantul urmând să primească
sporul solicitat, bineînţeles prin raportare la specificul muncii şi
proporţional cu timpul cât a lucrat în funcţia deţinută , în acelaşi
perimetru cu spitalul penitenciar, fără a se depăşi timpul indicat în pct. 15
din Ordinul nr. 945/C/2003 al Ministerului Justiţiei.
Nu pot fi primite nici motivele ce privesc justificarea sistării
plăţii sporului în conformitate cu prevederile art. 4 din OMJ nr.
945/C/2003, în limita resurselor financiare avute la dispoziţie.
Sub acest aspect, instanţa a motivat corect că o asemenea
abordare încalcă principiile generale referitoare la protecţia şi securitatea
muncii şi normelor de tehnică legislativă, lăsând loc arbitrariului şi
posibilităţii de încălcare a drepturilor salariale ala angajaţilor de către
angajator.
Referitor la criticile Ministerului Justiţie, în principal legate de
lipsa calităţii sale procesuale pasive, în mod corect, instanţa de fond a
procedat la respingerea acestora şi obligarea dimpreună cu Administraţia
Naţională a Penitenciarelor de a asigura fondurile necesare plăţii acestui
spor, în calitatea acestora de ordonatori – principal şi secundar–de
credite, întrucât potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002 are obligaţia să
repartizeze integral cheltuielile de personal către instituţiile ierarhic
inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de
credite.
Faptul că o asemenea plată nu a fost prevăzută în bugetul său,
nu constituie un impediment în alocarea fondurilor necesare plăţii, pe
perioada câr dreptul a fost suspendat, nu înlăturat.
Nici critica Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ce
vizează neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi primită, deoarece
legea specială nu reglementează o asemenea procedură pentru situaţia
dată, privind plata unor drepturi băneşti, ci doar trimite la norme ce ţin
de competenţa instanţelor de contencios administrativ, determinată în
baza Legii nr. 554/2004.
Însă, referitor la cererea de chemare în judecată şi de chemare
în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor se apreciază că soluţia
la care s-a oprit instanţa este nelegală şi netemeinică pentru
considerentele care justifică admiterea recursului formulat de acest
minister, prin DGFP Argeş.
Astfel, potrivit art..3 alin.2 din HG nr.208/2005, Ministerul
Finanţelor Publice (actuala recurentă) „elaborează proiectul bugetului de
stat al legii bugetului de stat şi raportul asupra proiectului bugetului de
stat precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat”.
Deci această instituţie nu are printre atribuţii obligaţia plăţii,
în solidar cu ceilalţi pârâţi, a sumelor pretinse prin acţiune, deoarece nu
are calitatea de debitor faţă de reclamanţi, care nu sunt angajaţii săi,
raporturile juridice existând între aceştia şi ceilalţi pârâţi.
În aceste condiţii apare ca nejustificată obligarea M.E.F. la
plata sporului solicitat şi nici la virarea fondurilor necesare achitării
dreptului de mai sus. Între minister şi pârâţi nu există obligaţii de
garanţie, în speţă fiind aplicabile şi prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr.
500/2002, care stipulează că creditele bugetare aprobate pentru un
ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru
finanţarea altui ordonator principal de credite.
Drept consecinţă, se impune admiterea recursului său,
introdus prin DGFP Vâlcea, sentinţa urmând a fi modificată în parte, în
temeiul art. 312 alin. 2 şi 3 Cod proc. civilă, în sensul că va fi admisă
excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, acţiunea cât şi cererea de
chemare în garanţie fiind respinse faţă de acesta. Celelalte recursuri vor fi
respinse, în baza art. 312 alin.1 Cod proc. civilă, pentru considerentele
redate anterior.
OPINIE SEPARATĂ:
Apreciez că recursurile promovate în cauză trebuiau admise ca
fiind întemeiate, pentru considerentele de mai jos:
În mod eronat instanţa de fond a procedat la includerea în
categoria drepturilor salariale prevăzute de art.156 Codul muncii a
sporurilor generale şi a celor prevăzute în Anexa 1.1. din Ordinul
M.J.945/C/2003 în litigiu, în special, în condiţiile în care H.G.281/1993
cu modificările ulterioare, cu privire la salarizarea personalului din
unităţile bugetare, prevede faptul că aceasta „se face ţinând seama de
specificul fiecărui domeniu de activitate” (art.1), în art.2 prevăzându-se
faptul că salariul acestora este alcătuit din: salariul de bază, sporuri la
salariul de bază: pentru condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pentru
vechime în muncă etc., premii şi alte drepturi (masă gratuită, transport,
etc.).
Ordonanţa 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale
funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare defineşte la art.2 noţiunea de „salariu de bază lunar,
compus din: salariul pentru funcţia îndeplinită, salariul pentru gradul
profesional deţinut: gradaţii, sporul pentru misiune permanentă şi, după
caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit”. Aceleaşi dispoziţii se
regăsesc şi în Legea 293/2004 privind statutul din
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care prevede în art.34 faptul că
„Funcţionarul public din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul
la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri,
precum şi premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.
Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcţiei îndeplinite,
gradului profesional deţinut, gradaţiile, sporurile pentru misiune
permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit”.
Din cuprinsul acestor reglementări legale rezultă că legiuitorul
a înţeles să inclusă în noţiunea de „salariu de bază”, obligatoriu la plată
pentru angajatori, independent de alte reglementări, doar sporurile pentru
misiune permanentă, celelalte suplimente băneşti cu titlu de sporuri,
prime , ajutoare, etc., inclusiv cele în litigiu făcând obiectul unor
reglementări separate, obligatorii pentru angajatorul Penitenciarul
Colibaşi la care funcţionează reclamanţii.
Astfel, O.M.J. nr.945/C/2003, ce constituie temeiul juridic al
acordării sporurilor de până la 30% din salariul de bază pentru activitatea
în condiţii periculoase (Anexa 1.2), respectiv sporuri de până la 75% din
salariul de bază pentru condiţii deosebit de periculoase (Anexa 1.1),
prevede expres că plata acestora este condiţionată de încadrarea sumelor
băneşti respective în „ limita resurselor financiare avute la dispoziţie”,
condiţie prevăzută şi de art.69 din Legea 138/1999 privind salarizarea şi
alte drepturi ale personalului din instituţiile publice de apărare naţională,
ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi
salariale personalului civil din aceste instituţii, în care se prevede:
”Acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta lege se va face
în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor şi instituţiilor
centrale prevăzute la art.1”.
Aşa fiind, începând cu luna septembrie 2004, urmare
modificării valorii de referinţă sectorială pentru personalul militar, ce
conduce la mărirea salariilor de bază a acestora, fondurile alocate nu au
mai permis şi plata sporurilor prevăzute de O.M.J.945/2003.
Reclamanţii nu au investit instanţa cu verificarea existenţei
alocaţiilor bugetare necesare plăţii acestor sporuri, la dispoziţia
angajatorului Penitenciarul Colibaşi, recunoscând aşadar implicit
inexistenţa lor şi nici nu au atacat în contencios administrativ dispoziţiile
art.4 din O.M.J.945/2003 ce condiţionează plata lor de încadrarea în
alocaţiile bugetare, situaţie în care soluţia instanţei de fond de admitere a
acţiunii reclamanţilor şi obligarea Penitenciarului Colibaşi la plata
sumelor reprezentând aceste sporuri apare ca fiind nelegală, ea
contravenind dispoziţiilor legale în vigoare privind modul de acordare a
acestor drepturi băneşti.
Nu poate fi reţinută prin asimilare situaţia drepturilor băneşti
Eronat a procedat instanţa de fond şi la obligarea pârâtei
A.N.P. Bucureşti şi respectiv chematului în garanţie Ministerul Justiţiei la
plata acestor drepturi, către reclamanţi, deşi aceştia nu se aflau în
raporturi de serviciu cu aceste instituţii centrale, iar Penitenciarul
Colibaşi, la care îşi desfăşoară activitatea efectiv, dispune de personalitate
juridică proprie.
Împrejurarea că fondurile bugetare necesare plăţii sporurilor
salariale în litigiu, ar fi trebuit a fi aprobate de organele administrative
ierarhic superioare, respectiv A.N.P. şi Ministerul Justiţiei, ţine de
raporturile specifice în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile în litigiu,
fără a conferi însă calitate procesuală pasivă acestora.