Legalitatea actelor fiscale este verificată cu caracter subsecvent, ca urmare a investirii instanţei cu plângere împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei şi nu pe cale principală, cu acţiune directă în anulare
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr.2315 din 8 octombrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 916 din 12.03.2010, a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune şi s-a respins acţiunea formulată de către reclamantă ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a înţeles să conteste legalitatea şi temeinicia deciziei de impunere nr. 119/2009 emisă în temeiul Raportului de inspecţie fiscală pentru rambursare TVA nr. 135787 din 27.02.2009, decizie primită de către reclamantă la data de 30.04.2009.
A constatat astfel instanţa de fond că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin 1 lit. a din Legea nr. 554/2004 a fost depăşit la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea actului atacat, respectiv, data de 4 decembrie 2009, când a fost extinsă acţiunea introductivă şi faţă de pârâta D.G.F.P. Cluj.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamanta arată că prin acţiunea introductivă a urmărit să obţină atât anularea deciziei nr. 85 din 27.04.2009 cât şi a Raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere.
Susţine reclamanta că acest lucru rezultă cu evidenţă din toată modalitatea de redactare şi argumentare a cererii introductive, însă nu a fost individualizată în mod separat din cauza unei scăpări redacţionale.
Mai susţine recurenta că şi-a precizat cererea introductivă şi a corectat eroarea materială survenită la redactare cererii, cu prilejul depunerii precizării cererii introductive pentru termenul din 4 decembrie 2009.
Susţine recurenta că sunt incidente dispoziţiile art. 132 C.pr.civ. şi că cererea a fost introdusă în termenul legal, la data de 26.10.2009.
Intimata a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legal incidente, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Faţă de reclamantă au fost întocmite 2 acte fiscale, respectiv, RIF pentru rambursare TVA înregistrat sub nr. 135787 din 27.02.2009 precum şi decizia de impunere nr. 199 din 27.02.2009.
Cu privire la aceste acte fiscale, reclamanta a urmat procedura fiscală de contestare prevăzută de art. 205 şi urm. C.pr.fiscală.
Contestaţia reclamantei a fost soluţionată prin decizia nr. 85 din 27.04.2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Cluj.
În condiţiile art. 218 al. 2 C.pr.fiscală, împotriva acestei decizii reclamanta avea deschisă calea de atac la instanţă, în condiţiile contenciosului administrativ. Art. 218 al. 2 C.pr.fiscală prevede textual că împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei se poate formula plângere la instanţa de contencios administrativ.
Rezultă deci că actul administrativ fiscal ce poate fi atacat în procedura prevăzută de art. 218 C.pr.fiscală este decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor fiscale.
Legalitatea actelor fiscale este verificată cu caracter subsecvent, ca urmare a investirii instanţei cu plângere împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei şi nu pe cale principală, cu acţiune directă în anularea acestor acte.
Procedura ce trebuia urmată de reclamantă este prevăzută în textul legal incident şi este clar descrisă de către acesta. În această situaţie, în mod corect instanţa de fond a constatat că precizarea şi extinderea de acţiune a avut loc doar prin scriptul depus pentru termenul din 4 decembrie 2009.
Curtea reţine şi faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată emitentul actului a comunicat decizia nr. 85/2009 către reclamantă încă de la data de
30.04.2009, astfel încât aceasta avea cunoştinţă de existenţa actului administrativ fiscal.
Apărările reclamantei prezentate în recurs nu pot fi reţinute, pe de o parte, din prisma faptului că procedura fiscală prevede obligativitatea formulării plângerii împotriva deciziei prin care a fost soluţionată contestaţia, iar pe de altă parte, nu rezultă din conţinutul acţiunii introductive că un astfel de petit imperios necesar a fost formulat prin acţiunea introductivă.
Curtea precizează că decizia nr. 85/2009 nu este un act subsecvent a cărui legalitate va fi analizată din prisma analizării legalităţii actelor fiscale, ci dimpotrivă, aşa cum prevede art. 218 C.pr.fiscală, în faţa instanţei de contencios administrativ este atacată, în principal, decizia de soluţionare a contestaţiei ce va genera mai apoi analiza legalităţii actelor fiscale.
De asemenea, Curtea nu poate reţine apărarea întemeiată pe dispoziţiile art. 132 C.pr.civ., raportat la caracterul imperativ al dispoziţiilor referitoare la obiectul unei acţiuni în contencios fiscal.
În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior, se va respinge recursul şi se va menţine în întregime hotărârea recurată.(Judecător Delia Marusciac)
