Condiţia de justificare cu acte a recepţiei de către reclamantă a serviciului efectuat nu este prevăzută în textul special ce reglementează condiţiile de deductibilitate a TVA, mai exact art. 145 alin. (3) lit. a) şi alin. (8) lit. a) C.fisc. Ea este însă prevăzută ca o regulă generală a activităţii contabile, fiind consacrată ca regulă generală în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea. Pentru deducerea TVA, în afară de condiţiile prevăzute de art. 185 alin. (8) lit. a) C.fisc., autoritatea fiscală este îndreptăţită să verifice realitatea prestării serviciului pentru care se pretinde această deducere, această din urmă condiţie fiind o aplicare a regulii generale prevăzute de art. 6 din Legea nr. 82/1991 privind necesitatea existenţei documentelor justificative.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 707 din 5 septembrie 2008
Prin sentința nr. 235/CF din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Argeș, a fost respinsă acțiunea formulată de SC R.I.R. SRL în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că, la 15.02.2007, SC R.I.R. SRL a solicitat să se dispună: 1) anularea – a) raportului de inspecție fiscală nr. 12082 din 28.06.2006 al Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș; b) a deciziei de impunere nr. 215 din 28.06.2006; c) a deciziei nr. 45 din 11.08.2006; 2) obligarea pârâtei la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 26.045 lei și la restituirea sumei respective, cu titlu de TVA, sub motiv că, greșit pârâta a reținut, prin raportul de inspecție fiscală nr. 12082 din 28.06.2006, că în luna februarie 2006 reclamanta nu ar fi respectat dispozițiile art. 145 alin. (3) și (8) și art. 21 lit. m) C.fisc. și că, în consecință, ea nu ar avea dreptul la deducerea TVA în sumă de 26.045 lei, cuprinsă în factura fiscală nr.AGYDI9965481PJ/28.02.2006 emisă de A.D. SA deoarece nu ar fi făcut dovada prestării serviciilor „Dezvoltare proiect” și că, tot greșit a fost emisă și decizia de impunere nr. 215 din 28.06.2006 prin care pârâta a imputat suma arătată, soluție ce ar fi fost menținută greșit prin decizia nr. 45 din 11.08.2006 în care a fost respinsă contestația reclamantei.
Analizând în drept litigiul, tribunalul a constatat că, potrivit art. 145 alin. (3) lit. a) C.fisc. și art. 21 alin. (4) lit. m) C.fisc., următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte.
în concluzie, tribunalul a reținut că reclamanta nu are dreptul la deducerea și rambursarea TVA, hotărând să respingă acțiunea acesteia, ca neîntemeiată.
La 3.06.2008 reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței nr. 235/CF/24.04.2004 a Tribunalului Argeș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunilor.
în esență, sentința instanței de fond este criticată pentru următoarele:
I. Hotărârea a fost dată cu încălcarea greșită a legii, art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
II. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii – art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
Recursul nu este fondat.
I. Nu este fondată prima critică, încadrată greșit de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., deși vorbește de încălcarea și aplicarea greșită a legii și, în consecință, această critică se încadrează corect în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
în esență, recurenta susține că instanța a aplicat greșit art. 145 alin. (8) lit. a) și d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece judecătorul a adăugat condițiilor prevăzute de textul arătat, pentru deducerea TVA, condițiile suplimentare prevăzute de art. 21 lit. m) din același act normativ, cu toate că acest din urmă text vizează stabilirea impozitului pe profit.
Curtea constată că, în adevăr, instanța de fond și-a întemeiat soluția și pe dispozițiile art. 21 lit. m) C.fisc., ea făcând referire la acest text în considerentele sentinței.
Curtea constată că textul art. 21 alin. (4) lit. m) C.fisc. nu este aplicabil în cauză, însă motivul reținut de instanța de fond și anume, lipsa documentelor de justificare a prestației serviciului pentru care reclamanta a dedus în speță TVA, este just. Această condiție de justificare cu acte a recepției de către reclamantă a serviciului efectuat de SC A.D. SA nu este prevăzut în textul special ce reglementează condițiile de deductibilitate a TVA, mai exact art. 145 alin. (3) lit. a) și alin. (8) lit. a) C.fisc. Ea este însă prevăzută ca o regulă generală a activității contabile, fiind consacrată ca regulă generală în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea. Potrivit acestui text, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. în același sens, textul art. 24 din aceeași lege prevede că documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhivă timp de 10 ani. în aplicarea acestei reguli generale a activității contabile, așa cum corect observă și judecătorul instanței de fond, prin Ordinul M.F.P. nr. 1850/2004, dat în aplicarea Legii contabilității nr. 82/1991, se prevede că în cazul prestării de servicii ce implică realizarea de lucrări, la procesul-verbal de recepție trebuie anexată lucrarea executată, arătându-se în ce constă aceasta, numărul paginilor acesteia, piese scrise și desenate, dacă este cazul etc.
în consecință, curtea consideră că, pentru deducerea TVA, în afară de condițiile prevăzute de art. 185 alin. (8) lit. a) C.fisc., autoritatea fiscală este îndreptățită să verifice realitatea prestării serviciului pentru care se pretinde această deducere, această din urmă condiție fiind o aplicare a regulii generale prevăzute de art. 6 din Legea nr. 82/1991 privind necesitatea existenței documentelor justificative.
Curtea constată că reclamanta nu are aceste documente justificative, facturile fiscale invocate de aceasta nefiind suficiente pentru a justifica recepția prestării serviciului.
II. Nu este fondată nici a doua critică, încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.
în esență, recurenta susține că instanța de fond nu a motivat sentința, deoarece din conținutul acesteia nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia și că nu rezultă motivul pentru care a fost înlăturată concluzia raportului de expertiză.
Curtea constată că instanța de fond și-a motivat soluția stabilind situația de fapt și pe cea de drept aplicabilă în speță, respectiv art. 145 alin. (3) și alin. (8) C.fisc., ca și Legea contabilității.
Cu privire la omisiunea instanței de fond de a motiva considerentul pentru care nu a fost reținută concluzia raportului de expertiză, curtea constată că judecătorul instanței de fond, chiar dacă nu a arătat expres aceste motive, indirect el a înlăturat concluziile arătate, pe temeiul textelor legale invocate în sentință, așa cum au fost arătate mai sus.
Curtea constată că în concluziile raportului de expertiză se conchide că serviciul efectuat de prestator este real, deoarece el este justificat prin beneficiul efectuat de recurenta-beneficiară a serviciului și că acest serviciu, având o altă natură decât cea de construcții sau alte activități materiale, poate fi justificat prin bugetul de cheltuieli pentru persoanele care au efectuat serviciul, documentul de numire a unor persoane în postul de director adjunct control gestiune.
Curtea consideră că o astfel de concluzie este neîntemeiată, deoarece prestarea unui serviciu nu poate fi justificată cu „bugetul de cheltuieli” sau cu „documente de numire a unor persoane”. în realitate, așa cum a fost arătat mai sus, prestarea serviciului trebuie să fie justificată cu documente scrise. Altfel, nu se poate reține decât că acest serviciu este fictiv.
în concluzie, se va respinge și această critică ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C.proc.civ., se va respinge recursul ca nefondat.
