CONTENCIOS FISCAL. CONDIŢII PENTRU DEDUCEREA T.V.A. NECESITATEA EXISTENŢEI DOCUMENTELOR JUSTIFICATIVE PENTRU PRESTĂRILE DE SERVICII. Taxa pe valoare adăugată


T.V.A. NECESITATEA EXISTENŢEI DOCUMENTELOR

JUSTIFICATIVE PENTRU PRESTĂRILE DE SERVICII.

-art. 145 alin. 3 lit.a), alin. 8 lit.a), art. 185 alin. 8 lit.a) Cod

fiscal;

-art.6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea.

Condiţia de justificare cu acte a recepţiei de către reclamantă a

serviciului efectuat nu este prevăzut în textul special ce reglementează

condiţiile de deductibilitate a TVA, mai exact art.145 alin.3 lit.a şi

alin.8 lit.a Cod fiscal. Ea este însă prevăzută ca o regulă generală a

activităţii contabile, fiind consacrată ca regulă generală în art.6 alin.1

din Legea nr.82/1991 privind contabilitatea.

Pentru deducerea TVA, în afară de condiţiile prevăzute de

art.185 alin.8 lit.a din Codul fiscal, autoritatea fiscală este îndreptăţită

să verifice realitatea prestării serviciului pentru care se pretinde această

deducere, această din urmă condiţie fiind o aplicare a regulii generale

prevăzute de art.6 din Legea nr.82/1991 privind necesitatea existenţei

documentelor justificative.

(Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 707/R-C/5

septembrie 2008)

Constată că, prin sentinţa nr.235/CF din 24 aprilie 2008 a

Tribunalului Argeş, a fost respinsă acţiunea formulată de SC R.I.R. SRL

formulată in contradictoriu cu – Direcţia

Generală a Finanţelor Publice Argeş

Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că, la 15 02 2007,

SC R.I.R. SRL a solicitat să se dispună 1) anularea: a) raportului de

inspecţie fiscală nr. 12082 din 28.06.2006 al Direcţiei Generale a

Finanţelor Publice Argeş; b) a deciziei de impunere nr. 215 din

28.06.2006; c) a deciziei nr. 45 din 11.08.2006; 2) obligarea pârâtei la

recunoaşterea caracterului deductibil al sumei de 26.045 lei şi la

restituirea sumei respective, cu titlu de TVA, sub motiv că, greşit pârâta a

reţinut, prin raportul de inspecţie fiscală nr. 12082 din 28.06.2006, că în

luna februarie 2006 reclamanta nu ar fi respectat dispoziţiile art. 145 alin.

3 şi 8 şi art.21 lit.m din Codul fiscal şi că, în consecinţă, ea nu ar avea

dreptul la deducerea TVA în sumă de 26.045 lei, cuprinsă în factura

fiscală nr.AGYDI9965481PJ/28.02.2006 emisă de AD. SA deoarece nu

ar fi făcut dovada prestării serviciilor „Dezvoltare proiect ”; şi că, tot

greşit a fost emisă şi decizia de impunere nr.215 din 28.06.2006 prin care

pârâta a imputat suma arătată, soluţie ce ar fi fost menţinută greşit prin

decizia nr. 45 din 11.08.2006 în care a fost respinsă contestaţia

reclamantei.

Analizând în drept litigiul, tribunalul a constatat că, potrivit art.145

alin.3 lit.a din Codul fiscal şi art.21 alin.4 lit.m din Codul fiscal următoarele

cheltuieli nu sunt deductibile: m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă,

asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica

necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu

sunt încheiate contracte.

În concluzie, tribunalul a reţinut că reclamanta nu are dreptul

la deducerea şi rambursarea TVA, hotărând să respingă acţiunea

acesteia, ca neîntemeiată.

La 03.06.2008 reclamanta a declarat recurs împotriva

sentinţei nr. 235/CF/24.04.2004 a Tribunalului Argeş, solicitând

admiterea recursului, modificare sentinţei şi pe fond admiterea acţiunilor

.

În esenţă, sentinţa instanţei de fond este criticată pentru

următoarele:

I. Hotărârea a fost dată cu încălcare greşită a legii, art. 304

pct. 7 Cod pr.civilă.

II. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii art. 304 pct. 7 Cod

pr. civilă.

Recursul nu este fondat.

I. Nu este fondată prima critică, încadrată greşit de recurentă

în motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă, deşi vorbeşte de

încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi, în consecinţă, această critică se

încadrează corect în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

În esenţă, recurenta susţine că instanţa a aplicat greşit art.145

alin.8 lit.a şi d din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, deoarece

judecătorul a adăugat condiţiilor prevăzute de textul arătat, pentru

deducerea TVA, condiţiile suplimentare prevăzute de art.21 lit.m din

acelaşi act normativ, cu toate că acest din urmă text vizează stabilirea

impozitului pe profit.

Curtea constată că, în adevăr, instanţa de fond şi-a întemeiat

soluţia şi pe disp.art.21 lit.m din Codul fiscal, ea făcând referire la acest

text în considerentele sentinţei.

Curtea constată că, textul art.21 alin.4 lit.m din Codul fiscal,

nu este aplicabil în cauză, însă, motivul reţinut de instanţa de fond şi

anume, lipsa documentelor de justificare a prestaţiei serviciului pentru

care reclamanta a dedus în speţă TVA, este just. Această condiţie de

justificare cu acte a recepţiei de către reclamantă a serviciului efectuat de

SC Automobile Dacia SA nu este prevăzut în textul special ce

reglementează condiţiile de deductibilitate a TVA, mai exact art.145

alin.3 lit.a şi alin.8 lit.a Cod fiscal. Ea este însă prevăzută ca o regulă

generală a activităţii contabile, fiind consacrată ca regulă generală în art.6

alin.1 din Legea nr.82/1991 privind contabilitatea. Potrivit acestui text,

orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării

ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel

calitatea de document justificativ. În acelaşi sens, textul art.24 din aceeaşi lege

prevede că documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea

financiară se păstrează în arhivă timp de 10 ani… . În aplicarea acestei reguli

generale a activităţii contabile, aşa cum corect observă şi judecătorul

instanţei de fond, prin Ordinul MFP nr.1850/2004, dat în aplicarea Legii

contabilităţii nr.82/1991 se prevede că în cazul prestării de servicii ce implică

realizarea de lucrări, la procesul verbal de recepţie trebuie anexată lucrarea executată,

arătându-se în ce constă aceasta, numărul paginilor acesteia, piese scrise şi desenate,

dacă este cazul, etc..

În consecinţă, curtea consideră că, pentru deducerea TVA, în

afară de condiţiile prevăzute de art.185 alin.8 lit.a din Codul fiscal,

autoritatea fiscală este îndreptăţită să verifice realitatea prestării

serviciului pentru care se pretinde această deducere, această din urmă

condiţie fiind o aplicare a regulii generale prevăzute de art.6 din Legea

nr.82/1991 privind necesitatea existenţei documentelor justificative.

Curtea constată că, reclamanta nu are aceste documente

justificative, facturile fiscale invocate de aceasta nefiind suficiente pentru

a justifica recepţia prestării serviciului.

II. Nu este fondată nici a doua critică, încadrată corect de

recurentă în motivul prev.de art.304 pct.7 Cod pr.civilă.

În esenţă, recurenta susţine că instanţa de fond nu a motivat

sentinţa, deoarece, din conţinut acesteia nu rezultă motivele de fapt şi de

drept care au format convingerea acesteia şi că nu rezultă motivul pentru

care a fost înlăturată concluzia raportului de expertiză.

Curtea constată că, instanţa de fond şi-a motivat soluţia

stabilind situaţia de fapt şi pe cea de drept aplicabilă în speţă, respectiv

art.145 alin.3 şi alin.8 din Codul fiscal ca şi Legea contabilităţii.

Cu privire la omisiunea instanţei de fond de a motiva

considerentul pentru care nu a fost reţinută concluzia raportului de

expertiză, curtea constată că judecătorul instanţei de fond, chiar dacă nu

a arătat expres aceste motive, indirect el a înlăturat concluziile arătate, pe

temeiul textelor legale invocate în sentinţă, aşa cum au fost arătate mai

sus.

Curtea constată că, în concluziile raportului de expertiză se

conchide că serviciul efectuat de prestator este real, deoarece el este

justificat prin beneficiul efectuat de recurenta-beneficiară a serviciului şi

că acest serviciu, având o altă natură decât cea de construcţii sau alte

activităţi materiale, poate fi justificat prin bugetul de cheltuieli pentru

persoanele care au efectuat serviciul, documentul de numire a unor

persoane în postul de director adjunct control gestiune, ar constitui

documente justificative.

Curtea consideră că o astfel de concluzie este neîntemeiată,

deoarece prestarea unui serviciu nu poate fi justificată cu „bugetul de

cheltuieli” sau cu „documente de numire a unor persoane”. În realitate,

aşa cum a fost arătat mai sus, prestarea serviciului trebuie să fie justificată

cu documente scrise. Altfel, nu se poate reţine decât că acest serviciu este

fictiv.

În concluzie, se va respinge şi această critică ca nefondată.

Văzând şi dispoziţiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul

ca nefondat.