3. FISCAL. DECIZIE FISCALĂ PRIN CARESE ATRAGE RĂSPUNDEREA UNEI ALTE PERSOANEJURIDICE DECÂT CEA AFLATĂ ÎN INSOLVENŢĂ.INAPLICABILITATEA ART. 36 DIN LEGEA NR. 85/2006.Art. 27, 28 şi 176 Cod procedură fiscală, art. 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Potrivit art.27 din Codul de procedură fiscală, persoana juridicărăspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil dacă este îndeplinităuna din cele trei situaţii enunţate la lit.a-c, respectiv a dobândit activecorporale de la debitor a căror valoare contabilă reprezintă cel puţinjumătate din valoarea netă a activelor, are raporturi comerciale cu celpuţin jumătate din clienţii sau furnizorii cu care şi debitorul are astfel derelaţii şi raporturi de muncă cu cel puţin jumătate din angajaţii sauprestatorii de servicii ai debitorului
Emiterea unui titlu de creanţă faţă de un codebitor solidar nu estesuspendată de faptul că celălalt codebitor se află în procedură de.
Legea nr.85/2006 stabileşte reguli speciale de egalitate, dar şi deierarhizare pentru creditorii unui agent economic aflat în insolvenţă, darnu este de natură a nega dreptul acestora de a-şi îndestula creanţa de laalţi debitori solidari.
Răspunderea la care se referă art.27 şi art.28 dinO.G.nr.92/2003 este o răspundere specială care pune în discuţiesăvârşirea unor delicte sau cvasidelict şi se stabileşte în solidar cucontribuabilul despre care se pretinde că nu şi-a achitat datoriile fiscale şicare are sediul în raza de competenţă a pârâtei.
( Decizia nr. 38/F-CC/12.03.2008, pronunţată de Curteade Apel piteşti – s.c.c.a.f.)
Constată că, prin acţiunea înregistrată la 29 ianuarie 2008,reclamanta S.C.B. S.A. a solicitat în contradictoriu cu AdministraţiaFinanţelor Publice Brăila anularea Deciziei nr.43 emisă de pârâtă la 14martie 2007.
În motivare, reclamanta a susţinut că pârâta a încălcatdispoziţiile art.34 din O.G.nr.92/2003, cu privire la competenţateritorială a organului fiscal, competenţă ce revenea celui de la domiciliulcontribuabilului, precum şi dispoziţii ale Legii nr.85/2006.
Reclamanta a arătat că Legea insolvenţei constituie o normăspecială în raport cu O.G.nr.92/2003 şi nu este permisă recuperareaindividuală numai a unei creanţe bugetare fără înscrierea în tabelulcreditorilor şi fără aplicarea prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006.
S-a mai motivat că reclamanta s-a format prin divizareaparţială a S.C. F.S. S.A. Brăila în anul 2003, că procesul verbal de divizarenu a fost contestat, iar intrarea în procedura de insolvenţă s-a produs la15 decembrie 2006, la mai bine de 3 ani de la divizare şi după ce starea deinsolvenţă se constatase la 15 octombrie 2006.
În ceea ce priveşte tranzacţia din 31 martie 2004, materializatăîn factura nr.4287578, aceasta este valabilă întrucât reclamanta a plătitpreţul şi nu i se poate imputa faptul că are aceiaşi furnizori şi clienţi, cucei ai SC F.S. SA, deoarece obiectul de activitate al celor două societăţieste cel având codul CAEN 1120.
Executarea lucrărilor din obiectul de activitate al societăţiieste determinat de licitaţiile la care aceasta participă, iar în privinţasalariaţilor angajarea se face în temeiul contractului individual de muncăcu plata salariului neputând să fie limitat dreptul la muncă şi aceasta încondiţiile în care nu existau litigii între S.C. F.S. S.A. Brăila şi angajaţiiacesteia.
La dosarul cauzei au fost depuse acte de care părţile au înţelessă se servească în susţinerile lor, din a căror examinare se reţinurmătoarele.
O primă observaţie care se impune este aceea că Decizianr.43 emisă de pârâtă la 14 martie 2007, a fost contestată administrativ decătre reclamantă, contestaţie soluţionată prin Decizia nr.159557pronunţată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila la 20 iulie2007.
Această din urmă decizie nu a fost atacată de reclamantă, deşiprin ea s-a stabilit legalitatea Deciziei nr.43 din 14 martie 2007.
Neatacarea deciziei pronunţate cu ocazia soluţionăriicontestaţiei este de natură să atragă inadmisibilitatea prezentei acţiunireţinându-se că, potrivit art.218 din Codul de procedură fiscală, deciziileemise în soluţionarea contestaţiilor administrative se atacă la instanţa decontencios administrativ, ceea ce reclamanta nu a făcut.
Reţinând însă că în ambele acte administrative problemacontestată este aceea a atragerii răspunderii solidare a reclamantei, aspectpe care aceasta îl supune cenzurii instanţei, se apreciază că, şi trecându-sepeste excepţia mai sus amintită, susţinerile din acţiune nu pot fi primite
Aceste pretenţii privesc aşadar, contestarea de cătrereclamantă a obligării sale în solidar cu S.C. F.S. S.A. Brăila la plata sumeide 1.404.967 lei, valoare în raport de care acţiunea reclamantei este decompetenţa în primă instanţă a curţii de apel faţă de prevederile art.10din Legea nr.554/2004.
Cu privire la încălcarea normelor de competenţă teritorialăinvocate prin acţiune (dar neinvocate şi deci neanalizate în caleaadministrativă de atac), urmează a se observa că dispoziţiile art.34 dinCodul de procedură fiscală, se raportează la domiciliul fiscal alcontribuabilului atunci când se stabilesc în sarcina acestuia impozite, taxeşi alte contribuţii la bugetul general consolidat.
În cauză, actul contestat nu are în vedere o stabilire în sarcinareclamantei a unei taxe sau a unui impozit, iar aceasta nu are poziţia decontribuabil, întrucât răspunderea la care se referă art.27 şi art.28 dinO.G.nr.92/2003 este o răspundere specială care pune în discuţiesăvârşirea unor delicte sau cvasidelicte. Răspunderea se stabileşte însolidar cu contribuabilul despre care se pretinde că nu şi-a achitatdatoriile fiscale şi care are sediul în raza de competenţă a pârâtei.
Această formă de răspundere stabilită de Codul de procedurăfiscală nu este condiţionată în atragerea ei de formularea unei opoziţii ladivizare fiind suficient să se dovedească o îndeplinire a cerinţelor – partecumulative, parte alternative – prevăzute în textele de lege precitate.
În acţiune se încearcă o confuzie între procedura deinsolvenţă ce s-a deschis faţă de S.C. F.S. S.A. în condiţiile Legiinr.85/2006 la 15 decembrie 2006 şi declaraţia de insolvabilitate care s-afăcut prin procesul verbal din 15 octombrie 2006 în condiţiile art.176 dinCodul de procedură fiscală.
În cauză nu se pune problema aplicării dispoziţiilor art.36 dinLegea nr.85/2006 privind suspendarea tuturor acţiunilor judiciare şiextrajudiciare prin care se tinde la realizarea creanţelor asupra debitoruluiîn insolvenţă.
Prin decizia contestată de reclamantă s-a atras răspundereaunei alte persoane juridice decât aceea aflată în insolvenţă. Emiterea unuititlu de creanţă faţă de un codebitor solidar nu este suspendată de faptulcă celălalt codebitor se află în procedură de insolvenţă.
Legea nr.85/2006 stabileşte reguli speciale de egalitate, dar şide ierarhizare pentru creditorii unui agent economic aflat în insolvenţă,dar nu este de natură a nega dreptul acestora de a-şi îndestula creanţa dela alţi debitori solidari.
Potrivit art.27 din Codul de procedură fiscală, persoanajuridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil (în cauză estevorba de declaraţia din 15 octombrie 2006), dacă este îndeplinită una dincele trei situaţii enunţate la lit.a-c, respectiv a dobândit active corporalede la debitor a căror valoare contabilă reprezintă cel puţin jumătate dinvaloarea netă a activelor, are raporturi comerciale cu cel puţin jumătatedin clienţii sau furnizorii cu care şi debitorul are astfel de relaţii şiraporturi de muncă cu cel puţin jumătate din angajaţii sau prestatorii deservicii ai debitorului.
Prin acţiunea formulată nu se contestă incidenţa nici uneiadin cele trei situaţii reţinute în cauză, ci sunt criticate numai acesteprevederi legale.
Nu se susţine că prin factura nr.4287578/31 martie 2004, nus-ar fi înstrăinat către reclamantă mai mult de jumătate din activelecorporale ale debitoarei insolvabile, ci doar că s-a plătit preţul şioperaţiunea ar fi perfect valabilă. Nu se susţine că cel puţin jumătate dinclienţii sau furnizorii reclamantei nu sunt comuni şi pentru S.C. F.S. S.A.,ci doar că situaţia se datorează unui obiect de activitate comun şiparticipării la licitaţiei.
Nici în ceea ce priveşte proporţia de cel puţin jumătate dinangajaţi ca fiind comuni nu este contestată, susţinându-se numai dreptulla muncă şi inexistenţa unor prejudicii cauzate de aceşti salariaţidebitoarei insolvabile.
În concluzie, în limita susţinerilor de fond din acţiune, seapreciază că decizia contestată este legală şi temeinică, iar aplicarea art.27şi art.28 din Codul de procedură fiscală s-a făcut în litera şi spiritul legii.
În cauză s-a mai depus de către reclamantă o copie a decizieinr.XII/2006 a Î.C.C.J. pronunţată într-un recurs în interesul legii, dar acărei obiect nu are nici o legătură cu pricina de faţă, hotărâreareglementând modalitatea de consolidare a creanţelor A.V.A.S. şiraporturile dintre Legea nr.51/1998 şi Legea nr.64/1995 (actuala Legenr.85/2006), în materia reorganizării judiciare şi a falimentului.Pentru toate aceste considerente, se apreciază că acţiunea este nefondatăşi urmează a fi respinsă.
