Contencios fiscal – Posibilitatea deducerii TVA conform art. 145 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 – bunuri şi servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile. Bunuri şi valori imobiliare


Prin sentinţa civilă nr. 112/AF din 13.12.2005 a Tribunalului Braşov s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „A. P.” S.A. Braşov în contradictoriu cu intimatele D. G.F.P. Braşov şi D. C. F. şi în consecinţă s-a dispus anularea deciziei nr.247/21.09.2005, raportul de inspecţie fiscală nr. 2992/17.06.2005 şi decizia de impunere 87/16.06.2005 emisă de intimate cu dobânzile şi penalităţile aferente.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Raportul de inspecţie fiscală nr.2992 din 17.06.2005 întocmit de D.C.F. Braşov s-a stabilit că reclamanta S.C. „A. P.” S.A. Braşov datorează bugetului de stat suma totală de 53.004.746 ROL reprezentând TV cu 4.921.324 ROL dobânzi şi 1.274.526 ROL penalităţi aferente.

De fapt, suma totală stabilită ca fiind datorată a fost de 106.230.397 ROL cu dobânzi şi penalităţi, dar prin decizia nr.247/21.09.2005 emisă de intimata D. G. F. P. Braşov, contestaţia a fost admisă în parte, iar în Raportul de inspecţie a fost menţinut numai pentru sumele care fac obiectul acţiunii.

Suma de 53.004.746 ROL este alcătuită din sumele de 7.758.651 ROL consideră a fi datorată ca TVA suplimentară, 22.313.612 ROL TVA nedeductibilă din factura fiscală nr.2986167/9.11.2004 emisă de S.C. „E.” S.R.L. şi suma de 22.932.483 ROL, TVA din facturile emise de S.C. „S.” S.R.L. pentru servicii de coşerit, considerată, de asemenea, ca fiind nedeductibilă fiscal.

Din documentaţia anexată la dosar, prima instanţă a constatat că sumele de mai sus nu sunt datorate de reclamantă. Prima sumă nu este dovedită; din contractul cu S.C.”E.” S.R.L. rezultă că s-au efectuat lucrări utile desfăşurării activităţii hoteliere a reclamantei, iar lucrările de coşerit rezultă din înscrisurile şi facturile emise de S.C. „S.” S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Braşov în nume propriu şi pentru D.C.F. Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că: prima instanţă nu a analizat întreg probatoriul administrat în cauză; referitor la suma de 776 lei RON reprezentând TVA contestatoarea nu a precizat motivele de fapt şi de drept şi dovezile, în raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că intimata contestatoarea nu ţine evidenţa contabilă potrivit legii, astfel încât nu s-a putut determina baza impozabilă şi TVA aferentă; cu privire la suma de 2.231 lei RON reprezentând TVA aferentă facturii emisă de S.C. „E.” S.R.L. aceasta nu este deductibilă fiscal deoarece nu s-a dovedit cu documentaţie prestarea serviciilor; prin contractul de închiriere se prevăzuse că lucrările rămân proprietarului gratuit, iar refacturarea lucrărilor de amenajări interioare s-a făcut cu întârziere depăşind termenul contractual şi suma prevăzută prin acesta; iar în ce priveşte suma de 2.293 lei RON reprezentând TVA aferentă facturilor emise de S.C. „S.” S.R.L. pentru servicii de coşerit şi zugrăvit, organelor de inspecţie li s-a prezentat un contract expirat şi un proces – verbal de recepţie incomplet, care nu indică locul şi volumul prestaţiei; iar facturile fiscale prezentate nu respectă prevederile H.G.831/1957.

În drept se invocă dispoziţiile art. 145 alin. 3 lit. a coroborat cu art. 145 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, art. 114, art. 115 şi art. 120 din O.G. 92/2003 şi art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.

La dosar a depus întâmpinare intimata reclamantă S.C. „A.P.” S.A. solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile atacate. Se arată că în raportul de inspecţie fiscală nu se precizează cum s-a stabilit suma de 776 lei ca TVA mai puţin colectată, iar celelalte sume sunt deductibile fiscal deoarece prin documente s-au facturat servicii prestate şi lucrări de construcţie montaj executate în folosul reclamantei, respectiv furnizorul a colectat şi a vărsat către bugetul de stat TVA – ul aferent.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond raportat la sentinţa civilă atacată şi motivele de recurs invocate s-a constatat că recursul este nefondat.

Prin raportul de inspecţie fiscală 2992/12.06.2005 întocmit de D. C. F. Braşov, s-a stabilit că S.C. „A. P.” S.A. Braşov datorează 106.230.397 lei ROL reprezentând TVA şi dobânzi şi penalităţi de întârziere. De asemenea, s-a aplicat o amendă contravenţională conform Legii 82/1991 republicată. S-a emis decizie de impunere pentru această sumă. În urma contestaţiei formulate de agentul economic s-a desfiinţat raportul de inspecţie fiscală pentru TVA colectată suplimentar în valoare de 5.323 lei cu dobânzi şi penalităţi urmând să se reverifice perioada respectivă de o altă echipă de control fiscal. Pentru suma de 5.300 lei cu dobânzi şi penalităţi s-a respins contestaţia.

S-a reţinut prin decizia D.G.F.P. Braşov că pentru suma de 776 lei RON TVA colectată suplimentar prin raportul de inspecţie fiscală nu se aduc argumente de către contestator. Aceeaşi afirmaţie este reiterată în dosarul de fond şi în recurs de către D.G.F.P. Braşov. Într-adevăr contestaţia trebuie ă conţină motivele de fapt şi de drept precum şi dovezile pe care se sprijină, dar şi raportul de inspecţie fiscală trebuie să conţină aceste date. În caz contrar ele nu pot fi combătute. Pentru neţinerea contabilităţii în conformitate cu prevederile Legii 82/1991 republicată S.C. „A. P.” S.A. a fost amendată. Din raportul de inspecţie fiscală nu rezultă cum a fost stabilită această sumă ca fiind datorată. Se menţionează doar că urmare a analizei efectuate asupra veniturilor înregistrate de S.C. „A. P.” S.A. în perioada 1.12.2004 – 28.02.2005 s-a constatat că agentul economic a colectat TVA mai puţin cu suma de 7.758.651 lei ROL. La dosar este o notă explicativă a contabilului şef cu privire la o eroare de înregistrare în şi corespondenţa cu B.C.R. Braşov. Consider că se impunea şi în această situaţie reverificarea TVA – ului colectat, ţinându-se seama de toate documentele contabile prezentate, iar modul de calcul şi înscrisurile din care rezultă sumele respective să fie clar reflectate în procesul – verbal de control. Reclamanta a arătat că din documentele sale contabile nu rezultă această sumă. Faţă de această susţinere raportat şi la nemotivarea raportului de inspecţie fiscală, recurenta pârâtă avea posibilitatea solicitării prezentării situaţiilor contabile ale comerciantului în instanţă sau efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să confirme constatările sale. Nu a cerut aceste probe, deci a achiesat tacit la punctul de vedere al reclamantei.

Cu privire la suma de 2.231 lei RON reprezentând TVA aferentă facturii 2986167/9.11.2004 emisă de S.C. „E.” S.R.L., la dosar există suficiente înscrisuri din care să rezulte că s-au efectuat lucrări de amenajări interioare, centrală termică etc. Faptul că în contractul de închiriere s-a prevăzut că la rezilierea contractului lucrările de finisaj şi construcţii montaj rămân proprietarului cu titlu gratuit nu poate fi invocat de către recurentă. Contractul este, conform art. 969 Cod civil, legea părţilor. La fel cum au stipulat această clauză, cocontractanţii, prin voinţa lor, au modificat convenţia lor prin act adiţional stabilind încetarea contractului cu stingerea obligaţiilor reciproce inclusiv cu facturarea lucrărilor de amenajare. (vezi art. 969 alin.2 Cod civil). Aceste servicii prestate, lucrări efectuate (de finisaj, construcţii montaj) sunt destinate desfăşurării în condiţii optime a activităţii S.C. „A. P.” S.A. Braşov.

Conform art. 145 alin. 3 din Legea 571/2003 orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA are dreptul să deducă TVA, datorată sau achitată dacă bunurile şi serviciile taxabile sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Şi cu privire la cea de-a treia sumă contestată , instanţa a apreciat că legea a fost corect aplicată şi interpretată de tribunal. S.C. „S.” S.R.L. a prestat servicii de coşerit şi zugrăvit pentru S.C. „A. P.” S.A. . În raporturile comerciale se acceptă orice mijloc de probă pentru dovedirea convenţiei părţilor. Nu este obligatorie încheierea unui contract scris. Din actele depuse la dosar rezultă cu certitudine că între părţi a existat un acord de voinţă cu privire la prestarea anumitor activităţi specifice (coşerit, zugrăvit) pentru imobilele deţinute de reclamantă la un preţ determinat. Lucrările au fost recepţionate şi s-au emis facturile aferente acestora. Facturile fiscale cuprind informaţiile prevăzute de art. 155 alin.(8) şi sunt emise de un plătitor de TVA (acest lucru nu a fost contestat). Deci s-a respectat prevederea art. 145 alin. (8) din Legea 571/2003.

Art. 114, 115 şi art. 120 din O.G. 92/2003 republicată invocate de recurentă se referă la dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţii fiscale neplătite la termen.

Apreciind că reclamanta nu datorează sumele calculate prin raportul de inspecţie fiscală, corect a fost exonerată şi de plata acestor accesorii.

Faţă de aceste considerente, Curtea de apel, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat şi la prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 3041 Cod procedură civilă, a respins recursul declarat de recurente, prin Decizia nr. 93/R/18.04.2006.

(Decizia nr. 93/R din 18.04.2006)