Inspectori neavând legitimaţii actualizate. Nulitate relativă. Lipsa vătămării. Respingerea contestaţiei
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3445 din 3 mai 2012
Prin sentinţa civilă nr.4662/28.10.2011 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P.G. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj având ca obiect anularea deciziei 82/28.05.2010.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a devenit PFA autorizată să desfăşoare activităţile prevăzute în codul 7485 doar începând cu luna mai 2007 şi ca atare, rezultă că pentru anul 2007 plafonul de scutire în privinţa petentei este 79,33 lei. Ca atare, conform art.152 alin.6 C.fiscal, obligă reclamanta să se înregistreze în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la data depăşirii plafonului, iar această dată se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Referitor la excepţia nulităţii raportului de inspecţie fiscală, în considerarea faptului că ar fi fost făcut de persoane fără împuternicire din partea organului fiscal, Tribunalul a reţinut că nu sunt aplicabile dispoz.art.46 din Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.G. solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în totalitate cu conseinţa admiterii acţiunii, anularea deciziei 82/2010 a deciziei de impunere 13.349/2010 precum şi a raportului de inspecţie fiscală 13349/2010 şi obligarea D.G.F.P.Cluj la plata sumei de 1481 lei cu titlul de dobânzi legale pentru perioada 9.04.2010-18.03.2011, sumă care să fie actualizată până la data plăţii efective cu radierea înregistrării reclamantei ca plătitor de TVA precum şi cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta P.G. arată că art.46 C.proc.fiscală, prevede nulitatea actului administrativ fiscal în lipsa unuia dintre elementele referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite. În momentul întocmirii raportului de inspecţie fiscală, inspectorii s-au legitimat cu legitimaţii de control, care nu mai erau valabile conform OMF nr.1156/2009. Neavând legitimaţiile prevăzute de normele legale incidente, inspectorii nu aveau calitatea de împuterniciţi ai organului fiscal în vederea efectuării actelor de control. Astfel, raportul de inspecţie fiscală este lovit de nulitate.
Tribunalul nu a motivat de ce a respins această excepţie a nulităţii care era incidentă şi pentru faptul că veniturile realizate de reclamantă în 2007 nu trebuiau raportate la 7 luni, perioada 31.05.2007-31.12.2007 ci la 12 luni şi astfel, cifra de afaceri nu ar fi depăşit plafonul de
35.000 euro care o obliga să se înregistreze ca plătitor de TVA.
În acest sens, susţine recurenta că reprezentanţii D.G.F.P.fac confuzie pentru că noţiunea de activitate economică desfăşurată de o persoană de o manieră independentă, nu este sinonimă cu definirea veniturilor din activităţi independente aşa cum este specificată în art.46 din Cod. Din moment ce s-a efectuat plata sumelor stabilite cu titlul de TVA, majorări şi penalităţi, se impune oblgiarea intimatei la restituirea acestei sume precum şi a comisionului bancar aferent cu actualizarea sumelor în tontinuarea până la plata efectivă. Totodată, intimata trebuie obligată şi la plata dobânzii prev.de art.6 din OG 9/2000.
D.G.F.P.Cluj a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Asupra recursului, Curtea va reţine următoarele:
Actul administrativ fiscal este conform art.41 C.proc.fiscală, actul emis de organul fiscal competent privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Având în vedere această definiţie, se remarcă faptul că raportul de inspecţie fiscală nu este un act administrativ fiscal, tipic şi nici asimilat conform art.88 C.proc.fiscală. Aşa cum arată art.109 C.proc.fiscală, raportul de inspecţie fiscală este un act în care se prezintă constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal, deci prin el nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii fiscale, rolul său fiind acela de a sta la baza emiterii deciziei de impunere.
Ca atare, fiind o operaţiune administrativă prealabilă emiterii actului administrativ raportului de inspecţie fiscală nu îi sunt aplicabile prevederile art.43 şi 46 C.proc.fiscală, el fiind
guvernat de regulile prevăzute la titlul VII din Codul de procedură fiscală. Astfel, el poate fi atacat conform art.18 alin.2 din Legea 554/2004 doar odată cu actul administrativ ce poate face obiectul acţiunii judiciare potrivit art.218 C.proc.fiscală ,care este decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrativ fiscală.
În ceea ce priveşte faptul că inspectorii s-au prezentat cu legitimaţii neactualizate conform OMF 1.156/2009 aceasta nu semnifică că aceştia nu aveau calitatea de persoane împuternicite a organului fiscal, nefiind stabilită o cauză de nulitate a inspecţiei fiscale în acest ordin ca urmare a utilizării unor legitimaţii neactualizate conform noilor reglementări, iar prevederile art.105 alin.7 C.proc.fiscală, arată că inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu. Pe de altă parte, această nulitate nu poate fi decât o nulitate relativă, iar persoana vătămată trebuie să invoce o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acestui act. De fapt, regulile de conducere a inspecţiei fiscale prevăzute în Codul de procedură fiscală au fost respectate în acest caz de către inspectori, astfel că nu se poate reţine o nulitate a raportului de inspecţie fiscală.
Privitor la aplicarea prevederilor art.127 alin.5 C.fiscal ,reclamanta a fost autorizată în anul 2007 potrivit autorizaţiei 11.019/16.05.2007 astfel că perioada rămasă de la înfiinţare până la sfârşitul anului este de 8 luni. Prin urmare, plafonul aferent este determinat prin împărţirea sumei reprezentând plafonul de scutire la lunile rămase rezultând suma de 79.333 lei. Nu poate fi luată în considerare solicitarea recurentei de a se lua în calcul întreg anul deoarece anterior autorizaţiei ea figura în evidenţele administraţiei finanţelor publice doar ca plătitor de impozite pentru dividendele primite ca urmare a poziţiei de asociat şi nu pentru că ar fi desfăşurat o activitate autorizată. Organul fiscal nu a confundat semnificaţia termenilor prevăzuţi în Codul fiscal pentru că reclamanta-recurentă poate fi considerată potrivit art.127 alin.1 şi 2 că a desfăşurat activitate de la data la care desfăşoară de o manieră independentă o activitate economică de natura celor arătate în acest articol.
Astfel, recurenta a depăşit plafonul de 79.333 lei la data de 21.09.2007 şi trebuia să solicite înregistrarea în scop de TVA până la 11.10.2007 în conformitate cu prevederile art.152 alin.5 C.fiscal.
Apreciind că recursul este nefondat, Curtea în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., raportat la art.20 din Legea 554/2004 îl va respinge şi va menţine în totalitate sentinţa civilă atacată. (Judecător Radu Rareş Duşa)
