Legea nr. 94/1992, art. 16, art. 17, art. 18 lit. a) Legea nr. 189/19981), art. 2 alin. (4) României, art. 140 alin. (1)
Motivele de recurs analizate de instanţa de recurs nu pot face obiectul unei noi analize în cadrul contestaţiei în anulare. Dacă motivele de recurs omise a fi cercetate ar trebui respinse ca neîntemeiate, nu s-ar putea vorbi de o retractare, decizia atacată nesuferind nicio modificare.
Decizia nr. 56/R din 17 martie 2006 – C.C.E.
Contestatorii C.C., B.T., S.H. şi alţii, au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 268/R din 30 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia de administrativ şi fiscal în dosarul nr. 353/2005, solicitând anularea deciziei atacate, rejudecarea motivelor de modificare invocate prin cererea de recurs, necercetate de instanţele de recurs, şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se respingă sesizările formulate de Camera de Conturi Braşov.
în motivare, contestatorii au arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiilor cu caracter dirimant, vizând: lipsa capacităţii şi competenţei materiale a Camerei de Conturi Braşov în exercitarea atribuţiilor de control, aprecierea şi cenzurarea hotărârii Consiliului Local, nulitatea actelor şi, pe cale de consecinţă, nelegalitatea actelor de sesizare a instanţei de judecată, precum şi lipsa calităţii procesual pasive a consilierilor locali persoane fizice în raportul juridic privind răspunderea delictuală a acestora, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ., raportat la dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 94/1992.
S-a precizat că potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 94/1999, republicată, consilierii locali persoane fizice nu sunt enumeraţi printre părţile supuse controlului Curţii de Conturi, nefiind
în prezent abrogată prin O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, publicată în M. Of. nr. 431 din 19 iunie 2003, la rândul său abrogată prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în M. Of. nr. 618 din 18 iulie 2006.
ordonatori principali sau secundari de credite, atribuţiile legale ale acestora fiind deliberative şi nu executive.
Contestatorii au mai arătat că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra motivului privind inexistenţa condiţiilor esenţiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.
Nu au fost stabilite culpa fiecărui consilier local, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, aplicându-se principiul răspunderii solidare fără nici o motivare, instanţa de recurs făcând aplicarea unei norme legale abrogate.
împotriva aceleiaşi decizii a formulat contestaţie în anulare şi contestatorul P.N., cererea sa fiind înregistrată sub nr. 524/23 decembrie 2005. Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, rejudecarea cauzei şi respingerea recursului declarat de Parchetul Financiar de pe lângă Camera de Conturi Braşov.
în motivare, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiilor cu caracter dirimant referitoare la: lipsa capacităţii şi competenţei materiale a Camerei de Conturi în exercitarea atribuţiilor de control, apreciere şi cenzurare a hotărârilor Consiliului Local, nulitatea actelor de control şi de sesizare a instanţei de judecată, lipsa calităţii procesual pasive a consilierilor locali persoane fizice privind răspunderea judiciară delictuală a acestora în baza art. 998-999 C. civ.
Contestatorul a mai susţinut invocarea şi nesoluţionarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 3041 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Camera de Conturi Judeţeană este abilitată, potrivit art. 16, 17 şi 18 lit. a) din Legea nr. 94/1992 republicată, să exercite controlul asupra statului şi a unităţilor administrativ teritoriale în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau neautonome. Activitatea consilierilor locali nu este supusă controlului Curţii de Conturi, aceştia nefiind ordonatori principali sau secundari de credite, având atribuţii deliberative şi nu executive.
Contestatorul P.N. a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului invocat în apărare, potrivit căruia Parchetul Financiar de pe lângă Camera de Conturi Braşov a solicitat obligarea Secretarului Municipiului Braşov la plata în solidar, pentru că a avizat în mod legal hotărârile Consiliului Local Braşov nr. 128/2003, nr. 477/2003, nr. 119/2003 şi nr. 506/2003.
Aceste hotărârii nu au fost atacate în contencios administrativ de Prefectul Judeţului Braşov, dobândind caracter de legalitate şi trebuind aduse la îndeplinire de Primăria Municipiului Braşov.
Contestatorul a mai arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei dirimante privind lipsa calităţii procesuale pasive a Serviciului Public Patrimoniu.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2006 instanţa, constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 164 alin. (2) C. proc. civ., a dispus conexarea dosarului nr. 524/ 2005 la dosarul nr. 520/2005.
Contestaţiile în anulare sunt nefondate.
Prin decizia nr. 268/R/30 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a admis recursul declarat de Parchetul Financiar împotriva sentinţei civile nr. 42/AF/24 mai 2005 a Tribunalului Braşov, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a obligat în solidar pârâtul P.N. la plata sumei totale de 1 011 300 000 lei cu titlu de despăgubiri civile, către bugetul local al Municipiului Braşov.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Competenţa materială a organelor de control ale Camerei de Conturi privind verificarea modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice locale, este stabilită prin art. 140 alin. (1) din Constituţie, art. 2 alin. (4) din Legea nr. 189/1998 şi art. 16 din Legea nr. 94/1992.
Excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Conturi a fost respinsă în mod legal, instanţa de fond reţinând cauza spre rejudecare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Serviciului Public Patrimoniu, înfiinţat prin H.C.L. nr. 210/27 mai 2002 şi reorganizat prin H.C.L. 431/30 august 2004, în prezenta cauză nu a fost citată ca unitate prejudiciată Serviciul Public Patrimoniu, astfel încât nu se poate susţine că instanţa de fond s-a pronunţat în contradictoriu cu o parte care nu mai există. Unitatea prejudiciată este Municipiul Braşov, introdus în cauză la termenul de judecată din 1 februarie 2005 şi reprezentat de la fond şi recurs.
în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală.
Prin H.C.L. nr. 106/7 aprilie 2003 şi H.C.L. nr. 506/15 decembrie 2003 s-a aprobat alocarea unor sume de bani din economiile realizate la capitolul „cheltuieli materiale”, în vederea finanţării unor cheltuieli de funcţionare, de care urma să beneficieze personalul Serviciului Public Patrimoniu.
Deşi a fost indicat ca temei legal art. 11 din Legea nr. 189/1998, din cuprinsul hotărârilor, expunerile de motive şi proiectele hotărârilor rezultă că au fost aprobate nu cheltuieli de funcţionare a administraţiei publice locale, ci cheltuieli de personal, care au ca temei Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1394/1995!) pentru aprobarea clasificaţiei indicatoarelor privind finanţele publice.
S-au repartizat fonduri aferente cheltuielilor materiale personalului fără temei legal, întrucât acestea ar fi putut fi acordate numai din economii realizate la capitolul „cheltuieli de personal”, nu şi de la capitolul „cheltuieli materiale”.
Prin aprobarea şi efectuarea cheltuielilor în interesul personal al salariaţilor au fost încălcate dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 189/1998, potrivit cărora nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul local şi nu poate fi efectuată din acest buget, fără a exista o bază legală pentru asemenea cheltuieli.
Prezumţia de legalitate a hotărârilor consiliului local nu este absolută, ci relativă, astfel că în situaţia în care actele administrative nu au fost supuse controlului legalităţii, potrivit art. 134 lit. b) din Legea nr. 215/2001, prin acţiunea prefectului, instanţa poate constata nelegalitatea acestora.
Camera de Conturi nu are competenţa de a cere anularea H.C.L., iar dacă hotărârile nu au fost anulate nu înseamnă că este interzisă exercitarea controlului financiar, potrivit competenţei prevăzute de art. 140 din Constituţie şi art. 16 – 17 din Legea nr. 94/1997.
Fapta ilicită a consilierilor constă în adoptarea unor hotărâri nelegale, a căror aducere la îndeplinire a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului local, existând raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
în baza art. 53 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, aplicabile în speţă, întrucât erau în vigoare la data adoptării H.C.L. în baza cărora s-au făcut plăţile (Legea nr. 393/2004 invocată de recurenţi se aplică, numai situaţiilor născute după intrarea acesteia în vigoare) consilierii răspund pentru hotărârile pe care le-au votat.
11 în prezent abrogat prin O.M.F. nr. 1954/2005, publicat în M. Of. nr. 1176 din 27 decembrie 2005.
Prevederile art. 23 şi următoarele din Legea nr. 500/2002 nu sunt aplicabile în cauză, pentru că Legea nr. 500/2002 se referă la finanţele publice locale.
in ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, textul imperativ al art. 67 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 prevede că în cazurile prevăzute de art. 40 alin. (1) şi (2), colegiul jurisdicţional, ale cărui atribuţii au fost preluate de instanţele judecătoreşti prin O.U.G. nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, este obligat să dispună luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de lege, în scopul asigurării reparatorii prejudiciului rezultat din actul de investire.
Recursul Parchetului Financiar este întemeiat.
Culpa secretarului P.N. constă în neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu prin contrasemnarea unor hotărâri nelegale, prevăzute de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora secretarul acordă sprijin celui ce a redactat proiectul de hotărâre, însă dacă va considera proiectul ilegal nu-1 va semna, art. 48 potrivit cărora prin semnarea hotărârilor secretarul îşi asumă răspunderea pentru legalitatea hotărârii, art. 49 alin. (1) potrivit căruia secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală şi art. 85 din aceeaşi lege.
Pârâtul P.N. a avizat hotărârile nelegale în baza cărora s-au făcut plăţi, bugetul local fiind păgubit şi şi-a asumat responsabilitatea, ca urmare răspunde solidar alături de consilierii ce au votat hotărârile nelegale.
în ceea ce priveşte recursul pârâtului L.D.M, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 189/1998, ordonatorii terţiari trebuie să aprobe efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu cu respectarea dispoziţiilor legale, iar potrivit art. 26 alin. (1) pct. 3 din aceeaşi lege, aceştia răspund de necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării utilizării creditelor bugetare în limita şi cu destinaţia aprobată prin bugetul propriu.
Culpa pârâtului L.D.M., constă în aprobarea angajării şi efectuării cheltuielilor fără respectarea dispoziţiilor legale. Deşi a aprobat raportul de specialitate la proiectul de hotărâre a consiliului local privind aprobarea alocării de sume pentru finanţarea unor cheltuieli de funcţionare a administraţiei publice locale, totuşi, a semnat contractele de livrare nr. 238 şi 326/16 decembrie 2003, încheiate cu societăţile S. şi M., pentru bunuri alimentare şi nealimentare.
în ceea ce priveşte recursul pârâtei T.M., temeiul răspunderii acesteia este art. 998-999 C. civ. raportat la art. 26 pct. 2 din Legea nr. 189/1998, care prevede că angajarea şi efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare aprobate de buget se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv intern, care atestă respectarea dispoziţiilor legale, or, în speţă, hotărârile consiliului local sunt nelegale, neexistând temei legal pentru aprobarea şi efectuarea cheltuielilor de funcţionare de care au beneficiat salariaţii din economiile realizate la capitolul „cheltuieli materiale,,.
Motivele invocate de contestatori sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 318 teza a Il-a C. proc. civ., „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Instanţa de recurs a analizat hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de recurenţi, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, au fost examinate atât excepţiile invocate de recurenţi, cât şi apărările de fond formulate de aceştia, instanţa de recurs expunând, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. motivele de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la pronunţarea deciziei nr. 268/R/30 noiembrie 2005.
Chiar dacă instanţa de recurs nu s-a pronunţat în minută asupra excepţiilor invocate de recurenţi, acestea au fost analizate ca şi motive de recurs în considerentele hotărârii, astfel că se bucură de autoritate de lucru judecat.
Pentru considerentele avute în vedere de instanţa de recurs, atât excepţia lipsei capacităţii şi competenţei materiale a Camerei de Conturi, cât şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a consilierilor locali din cadrul Consiliului Local al Municipiului Braşov, sunt nefondate.
Instanţa de recurs a constatat îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ., în privinţa consilierilor locali, hotărârea fiind pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare la data adoptării hotărârilor Consiliului Local Braşov, precum şi la data efectuării controlului. Art. 53 din Legea nr. 215/2001 a fost abrogat prin Legea nr. 393/2004, acest act normativ neputând produce efecte retroactiv.
Contestatorul P.N. a mai invocat faptul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate. Acest motiv este nefondat, având în vedere că instanţa de recurs a analizat îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii delictuale a Secretarului Municipiului
Braşov, obligându-l în solidar cu ceilalţi cu ceilalţi pârâţi la repararea prejudiciului cauzat.
Curtea a constatat că în cauză nu este incident motivul prevăzut de art. 318 teza a 11-a C. proc. civ., astfel că a respins contestaţiile în anulare.
De altfel, ar fi pur formală admiterea contestaţiei în anulare, cale de atac de retractare, dacă motivele de recurs omise a fi cercetate de instanţa de recurs ar trebui respinse ca neîntemeiate, deoarece în acest caz nu s-ar putea vorbi de o retractare, decizia instanţei de recurs nesuferind nici o modificare.
