Contestație amendă. Depăşirea limitei legale de viteză. Invocarea stării de necesitate.


Depăşirea limitei legale de viteză. Invocarea stării de necesitate. Respingerea solicitării

O.G. nr. 2/2001, art. 11 alin. (1)

Conducătorul auto, care nu a contestat viteza înregistrată de aparatul radar, a invocat starea de necesitate pentru exonerarea de răspundere contravenţională, respectiv o criză renală. însă, chiar reală de ar fi fost respectiva criză, nu îi conferea dreptul de a rula pe un drum public cu viteza cu care a fost depistat. Dimpotrivă, în condiţiile în care starea sănătăţii sale era precară, acesta nu trebuia să conducă pe drumurile publice, mai ales cu o astfel de viteză, periclitând atât siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, cât şi sănătatea şi integritatea sa. Astfel, nu este incident vreun caz prevăzut de art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 în care să fie înlăturată răspunderea contravenţională.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2786 din 4 septembrie 2008, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 2104/94/2008, petentul S.M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, a solicitat anularea procesului-verbal seria PCA nr. 3383607 din l martie 2008, întocmit de intimată.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost nevoit să accelereze, pentru că a avut o criză de rinichi şi s-a grăbit să ajungă la un cabinet medical.

Prin sentinţa civilă nr. 2422 din 9 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a respins ca neîntemeiată plângerea, instanţa de fond apreciind că petentul nu a dovedit incidenţa vreunei cauze exone-ratoare de răspundere contravenţională.

Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, arătând că fapta a fost comisă sub imperiul stării de necesitate determinate de o criză renală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PCA nr. 3383607 din l martie 2008, întocmit de intimat, s-a aplicat recurentului o amendă de 450 RON pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se că a condus un autovehicul în localitate cu viteza de 127 km/h.

Recurentul a susţinut că nu trebuia să fie sancţionat pentru această faptă, dar nu a propus niciun fel de probe, nici la fond, nici în recurs, de natură să înlăture cele menţionate în procesul-verbal. Recurentul, care nu a contestat viteza înregistrată de aparatul radar, a invocat starea de necesitate pentru exonerarea de răspundere contravenţională, respectiv o criză renală. Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, chiar reală de ar fi fost respectiva criză, nu îi conferea petentului dreptul de a confunda drumurile publice cu o pistă de decolare pentru aeronave pe care se poate rula cu viteza cu care petentul a fost depistat. Dimpotrivă, în condiţiile în care starea sănătăţii recurentului era precară, acesta nu trebuia să conducă pe drumurile publice, mai ales cu o astfel de viteză, periclitând atât siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, cât şi sănătatea şi integritatea sa.

Astfel, tribunalul a apreciat că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, petentul nedovedind incidenţa vreunui caz prevăzut de art. 11 din O.G. nr. 2/2001 în care să fie înlăturată răspunderea contravenţională, deci recursul este nefondat şi a fost respins, conform art. 312 C. proc. civ.