Încheierea poliţei de de răspundere civilă obligatorie. Valabilitatea contractului de asigurare. Eroare materială în cuprinsul procesului-verbal. Consecinţe
Legea nr. 136/1995, art. 48
Potrivit art. 48 din Legea nr. 136/1995, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înre-gistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. Indicarea Legii nr. 136/2000 în loc de nr. 136/1995 este o simplă eroare materială, care nu atrage nulitatea procesului-verbal, încadrarea juridică rezultând evident din descrierea faptei, din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale a căror încălcare a constatat-o agentul, rezultând că pentru orice vehicul pus în circulaţie trebuie să existe un contract de asigurare valabil, pentru a asigura despăgubirea în cazul producerii unor accidente.
Este neîntemeiată susţinerea recurentului în sensul că răspunderea sa contravenţională trebuia înlăturată, pentru că exista o poliţă încheiată chiar la data constatării faptei, deoarece poliţa respectivă nu îi dovedeşte nevinovăţia, întrucât, deşi încheiată în data de 2 iulie 2008, era valabilă începând cu 5 iulie 2008, iar raţiunea dispoziţiilor legale enunţate mai sus impunea existenţa unui contract de asigurare valabil la momentul la care se efectuează deplasarea pe drumurile publice.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1600 din 14 mai 2009, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. 2759/1748//2008, petentul O.C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, a solicitat anularea proce-sului-verbal seria PCA nr. 0666193 din 2 iulie 2008, întocmit de intimată. în motivarea plângerii, petentul a arătat că la data indicată în procesul-verbal era încheiată asigurarea de răspundere civilă obligatorie.
Prin sentinţa civilă nr. 2974 din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Cornetu, s-a respins ca neîntemeiată plângerea, cu motivarea că petentul nu a dovedit că la data constatării faptei vehiculul era asigurat.
Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, fără a-1 motiva.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PCA nr. 0666193 din 2 iulie 2008, întocmit de intimată, s-a aplicat recurentului o amendă totală de 1450 lei (1000 lei + 450 lei) pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 48 din Legea nr. 136/1995 şi art. 102 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinându-se că nu a încheiat poliţa de asigurare de răspundere civilă obligatorie şi avea ITP expirat.
Recurentul nu a propus, nici la fond, nici în recurs, probe de natură să înlăture cele menţionate în procesul-verbal şi să determine exonerarea sa de plata amenzii aplicate. Astfel, potrivit art. 48 din Legea nr. 136/1995. persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. Indicarea Legii nr. 136/2000 în loc de nr. 136/1995 este o simplă eroare materială, care nu atrage nulitatea procesului-verbal, încadrarea juridică rezultând evident din descrierea faptei.
Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale a căror încălcare a constatat-o agentul intimatei rezultă că pentru orice vehicul pus în circulaţie trebuie să existe un contract de asigurare valabil, pentru a asigura despăgubirea în cazul producerii unor accidente. Este neîntemeiată susţinerea recurentului în sensul că răspunderea sa contravenţională trebuia înlăturată, pentru că exista o poliţă încheiată chiar la data constatării faptei. Aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond, poliţa respectivă nu dovedeşte nevinovăţia recurentei. Deşi încheiată în data de 2 iulie 2008, era valabilă începând cu 5 iulie 2008, iar raţiunea dispoziţiilor legale enunţate mai sus impunea existenţa unui contract de asigurare valabil la momentul la care se efectuează deplasarea pe drumurile publice.
Astfel, având în vedere că recurentul nu a produs probe de natură să înlăture vinovăţia sa şi ţinând cont că procesul-verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie până la proba contrară, tribunalul a apreciat că fapta descrisă în procesul-verbal corespunde realităţii şi că recurentul a fost sancţionat în mod legal.
Prin urmare, tribunalul a considerat că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, deci recursul este nefondat şi a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
