La soluţionarea plângerii, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 85 C. proc. civ. privind citarea părţilor. Astfel, deşi în plângerea contravenţională petentul a indicat că se află în Penitenciarul Jilava în executarea unei pedepse privative de libertate, nu s-a dispus citarea lui la locul de detenţie, ci la domiciliul pe care intimata l-a arătat prin întâmpinare, deşi s-a adus la cunoştinţă instanţei de fond că petentul nu se află la acel domiciliu. Cu toate acestea, instanţa a procedat la judecarea cauzei, fără a da posibilitatea petentului să îşi susţină plângerea, încălcând dreptul la apărare al acestuia.
Trib. Bucureşti, s. a VII l-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2774 din 8 decembrie 2005, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 2809/2005, petentul A.M., în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, a solicitat anularea procesului-verbal nr. 150050 din 14 septembrie 2002, întocmit de
intimată. In motivarea plângerii, petentul a arătat că nu este vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, datele sale de identificare putând fi folosite de o altă persoană, întrucât a avut actele pierdute în 2002.
Prin sentinţa civilă nr. 1365 din 5 mai 2005 a Judecătoriei Buftea, s-a respins plângerea ca neîntemeiată, reţinându-se că petentul nu a administrat nicio probă prin care să răstoarne prezumţia de valabilitate a procesului-verbal de contravenţie.
Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, arătând ca nu a fost legal citat la fond, întrucât se afla în Penitenciarul Jilava, iar citarea s-a făcut la domiciliu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal nr. 150050 din 14 septembrie 2002, s-a aplicat petentului o amendă de 24.000.000 lei pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 40 alin. (2) raportat la art. 41 din O.G. nr. 79/2001, reţinându-se că vehiculul condus de acesta depăşea masa pe osiile verificate.
Verificând legalitatea sentinţei atacate sub toate aspectele, tribunalul a constatat că la soluţionarea plângerii instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 85 C. proc. civ. privind citarea părţilor. Astfel, deşi în plângerea contravenţională petentul a indicat că se afla în Penitenciarul Jilava în executarea unei pedepse privative de libertate, nu s-a dispus citarea acestuia la locul de detenţie, ci la domiciliul pe care intimata l-a arătat prin întâmpinare. Mai mult, s-a adus la cunoştinţă instanţei de fond că petentul nu se afla la acel domiciliu şi, cu toate acestea, instanţa de fond a procedat la judecarea cauzei, fără a da posibilitatea petentului să îşi susţină plângerea, încălcând dreptul la apărare al acestuia.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond este nelegală, subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a citat legal petentul, deci recursul a fost admis, cauza
fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.