Parcare neregulamentară a autoturismului. Neindicarea locului săvârşirii faptei. Consecinţe
O.G. nr. 2/2001, art. 16
în condiţiile în care locul în care s-a încheiat procesul-verbal este incert, fiind menţionată doar strada, fără inserarea unui număr de imobil, contrar dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal nu este legal întocmit. Astfel, prin indicarea unei zone nedeterminate ca loc al săvârşirii faptei, nu pot fi verificate apărările recurentei cu privire la poziţionarea autovehiculului sau, conform marcajelor, în parcarea amenajată, situată pe aceeaşi stradă.
Trib. Bucureşti, s. a Vlll-a confl. mun.f asig. soc., cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2253 din 29 septembrie 2005, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti sub nr. 5010/2005, petenta U.E., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal seria PR
nr. 0404595 din 7 aprilie 2005, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petenta a arătat că autoturismul său nu a fost parcat neregulamentar, ci în parcarea amenajată.
Prin sentinţa civilă nr. 3665 din 10 iunie 2005, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională, instanţa de fond apreciind că din fotografiile depuse de către petentă nu rezultă că autovehiculul acesteia a fost parcat într-o zonă amenajată legal în acest sens, cu marcajele specifice dispuse de organele de poliţie şi cu semnele de circulaţie corespunzătoare.
Petenta a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că instanţa nu a dat eficienţă probelor administrate, din care rezultă că autovehiculul său era parcat corect.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PR nr. 0404595 din 7 aprilie 2005, s-a aplicat recurentei o amendă de 600.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 173 alin. (1) din H.G. nr. 85/2003, reţinându-se în sarcina sa că a oprit autoturismul neregulamentar, perpendicular cu trotuarul.
Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că procesul-verbal este legal întocmit, în condiţiile în care locul în care s-a încheiat procesul-verbal este incert, fiind menţionat doar Splaiul Unirii, tară inserarea unui număr de imobil, contrar dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, prin indicarea unei zone nedeterminate ca loc al săvârşirii faptei, nu pot fi verificate apărările recurentei cu privire la poziţionarea autovehiculului său, conform marcajelor, în parcarea amenajată situată tot pe Splaiul Unirii.
Prin urmare, tribunalul a constatat că subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care s-a reţinut că procesul-verbal este legal întocmit, deci recursul este întemeiat, a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată, în sensul că tribunalul a admis plângerea şi a anulat procesul-verbal.