Faptul că nu s-a contestat decizia de calcul al taxei de poluare nu poate constitui motiv de respingere a cererii de restituire a acestei taxe, deoarece nu se aplică dispoziţiile art. 205 şi următoarele C.proc.fisc., privind contestaţia pe cale administrativă. Decizia de calcul al taxei de poluare nu constituie titlu de creanţă.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2172 din 17 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 48 din 19 ianuarie 2011, Tribunalul Harghita a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.R. împotriva pârâtei D.G.F.P. Harghita, ca neîntemeiată și a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de D.G.F.P. Harghita împotriva A.F.M.
La pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut, în esență, că, întrucât taxa a fost încasată în baza unui act administrativ fiscal legal și temeinic respectiv decizia de calcul al taxei de poluare, ea nu poate fi restituită, apreciind că atâta timp cât această decizie este legală și temeinică, nu mai este necesar ca tribunalul să analizeze motivele prin care s-a susținut nelegalitatea încasării taxei. Excepția lipsei procedurii prealabile a fost considerată ca neîntemeiată întrucât obiectul acțiunii nu-l constituie anularea deciziei de calcul a taxei de poluare astfel că reclamantul nu era obligat să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 205 – 218 C.proc.fisc. și nici respectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B.R., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
în motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond neaplicând preeminența dreptului comunitar în raport cu care, taxa de poluare este nelegală.
Intimata D.G.F.P. Harghita a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum și în raport de dispozițiile art. 3041C.proc.civ., Curtea a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Faptul că recurenta nu a atacat decizia de calcul a taxei de poluare, în condițiile O.U.G. nr. 92/2003, nu poate constitui motiv de respingere a cererii de restituire a taxei de poluare câtă vreme, răspunsul negativ al pârâtei este considerat drept un refuz dat de pârâtă în vederea executării ori a organizării executării legii, adresa nr. 18820/22.10.2010 concretizând acest refuz. Decizia de calcul a taxei de poluare nu constituie un titlu de creanță în sensul art. 110 – 111 C.proc.fisc., nefiind supusă executării din oficiu, neproducând efecte prin simpla sa emitere, solicitantul având posibilitatea de a nu o achita. în acest sens, nu se aplică dispozițiile art. 205 și următoarele C.proc.fisc. privind contestarea acesteia pe cale administrativă. Din considerentele sentinței atacate, rezultă că prima instanță, deși a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, în fapt a soluționat acțiunea pe excepția inadmisibilității, neanalizând acțiunea pe fondul ei. Se constată astfel o neconcordanță între dispozitiv și considerente, ceea ce duce la nulitatea hotărârii.
Așadar, Curtea, în baza art. 312 alin. (5) C.proc.civ., va admite recursul, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond aceleași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond se va pronunța pe fondul acestei cererii și va avea în vedere, pe lângă cele expuse mai sus, și motivele invocate de recurenți în prezenta cale de atac.