Tribunalul SIBIU. Hotărârea 175 din 14.03.2013
Asupra recursului de faţă instanţa reţine următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 447/2012 a Judecătoriei Sălişte s-a respins contestaţia la formulată de SC S. P. SRL în contradictoriu cu ANAF DGFP Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Sălişte şi Garda Financiară – secţia jud. Ialomiţa împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 803826/IL/3.11.2011 şi a procesului verbal nr. 42622/10.11.2011.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că pe fondul cauzei, instanţa apreciază măsura ca fiind instituită cu respectarea dispoziţiilor art. 142 pct.1 coroborate cu dispoziţiile art. 129 al.3 şi urm. C. pr. fiscală. Valorificarea bunurilor şi veniturilor proprietatea debitorului se efectuează numai în măsura realizării creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare, măsurile de executare silită fiind folosite succesiv sau concomitent.
Obligaţiile de plată suplimentare datorate de contestatoare au fost înscrise în Procesul verbal de constatare nr. 803253/IL/26.10.2011, astfel încât organele fiscale prin sechestrul asigurător şi poprirea asiguratorie au urmărit protejarea dreptului de creanţă şi asigurarea privilegiului în concurs cu alţi eventuali creditori ai contestatoarei. Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă , inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Potrivit dispoziţiilor art. 129 al. 3 C. pr. fiscală „…măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi…” Scopul instituirii măsurii asigurătorii este tocmai protejarea dreptului de creanţă în raport cu alţi creditori, iar după individualizarea creanţei datorate într-un titlu, urmând să se procedeze conform dispoziţiilor C. pr. fiscală.
Împotriva sentinţei a declarat în termen recurs, contestatoarea SC S. P. SRL care a solicitat modificarea sentinţei şi admiterea contestaţiei sale la executare.
Recurenta a invocat nelegalitatea sentinţei deoarece instanţa de fond nu a luat în considerare actele care atestă existenţa în patrimoniul său a autoturismului Wolkswagen astfel că instituţia sechestrului asigurator poate viza acest bun.
S-a invocat de asemenea că în mod neîntemeiat s-a instituit măsura asiguratorie asupra conturilor bancare încălcându-se prevederile art.142 pct. l coroborat cu art.129 alin.3 C.p. fiscală pentru că prin măsura luată îi este afectată în mod direct activitatea ce constituie principala sursă de venit.
Recurenta a arătat de asemenea că în cauză creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă iar creditoarea nu a dovedit că există pericolul ca ea să se sustragă colectării creanţei.
În drept s-au încălcat prevederile art.304 pct.9 şi 274 C. p. c.
Intimata DGFP Sibiu prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul în limita motivelor invocate cât şi din oficiu instanţa l-a găsit nefondat pentru următoarele considerente :
În urma controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare Ialomiţa au fost constatate obligaţii suplimentare de plată în sarcina recurentei în sumă de 242.042 lei, sume înscrise în procesul verbal de constatare nr. 803253/II/26.10.2011.
In temeiul art. 129 C. p. fiscală, urmare a schimbării sediului din Judeţul Ialomiţa în judeţul Sibiu, localitatea S., organele contestatoarea au transmis organului de executare competent, respectiv DGFP Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Sălişte, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, pentru a fi pusă în executare.
Prin contestaţia la executare, recurenta SC S. P. SRL solicită anularea deciziei menţionate mai sus şi a măsurii asiguratorii, respectiv poprirea înfiinţată, motivat de faptul că instituţia noastră nu are împotriva societăţii petente o creanţă certă lichidă şi exigibilă.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, vizând aplicarea sechestrului asupra autoturismului Wolkswagen, deoarece valoarea acestuia acoperă eventuala creanţă a organului fiscal acesta este nefondat.
Prin procesul verbal de contestare nr. 803252/IL/26.10.2011 s-a stabilit în sarcina recurentei contestatoare obligaţii suplimentare la bugetul de stat în cuantum de 242.042 lei ori valoarea autoturismului pe care se solicită instituirea măsurii asiguratorii este de 153.500 lei, deci insuficientă (factura 000000519/20.05.2011 fila 53 dosar fond) astfel că măsura asiguratorie s-a luat cu respectarea prevederilor art.142 pct. l şi art.129 alin. 3 şi următoarele C. p. fiscală, deoarece sechestrul şi poprirea asiguratorie pot fi instituite concomitent.
Motivul de recurs vizând invocarea neexigibilităţii şi necertitudinii creanţei este nefondat.
Conform art. 129 alin. 3 C. p. fiscală măsurile asiguratorii pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă,iar transformarea măsurii asiguratorii în măsură are loc doar la individualizarea creanţei.
Nici motivul de recurs vizând nedovedirea de către creditoare a existenţei pericolului sustragerii colectării creanţei nu este fondat.
Potrivit art.9 OG 92/2003 organul fiscal este îndreptăţit, să aprecieze în limitele atribuţiilor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
În cauză prin însăşi contestarea măsurilor asiguratorii recurenta încearcă sustragerea de la achitarea creanţei datorate bugetului consolidat al statului reprezentând impozit pe profit şi TVA în valoarea de 241.042 lei.
Pentru toate aceste considerente în baza art.312 C. p. c. coroborat cu art.142 pct. l, 129 alin.3 C. p. fiscală şi art.9 din OG92/2003 se va respinge recursul declarat de SC S. P. SRL împotriva s.c. 447/2012 a Judecătoriei Sibiu.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată deoarece intimatele nu le-au solicitat.
Cu opinie separată, în sensul că se impunea admiterea recursului şi anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Motivarea opiniei separate
În opinia separată se susţine că recursul era întemeiat şi trebuia admis cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare şi anulării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
În motivarea acestei opinii vin dispoziţiile art.142 Cod procedură fiscală care instituie o ordine a executării silite şi care arată că, în primul rând, trebuie sechestrate bunurile mobile sau imobile care nu sunt folosite direct în activitatea care constituie principala sursă de a debitoarei şi, abia în lipsa unor astfel de bunuri, să se treacă la indisponibilizarea bunurilor folosite în activitatea ce constituie sursa de venit.
Ori, în cauză, deşi încă nu exista un titlu executorii, ci ne aflăm doar în faza instituirii măsurilor asigurătorii, intimata a poprit toate conturile debitoarei, societate comercială, paralizându-i astfel activitatea. Această măsură a fost luată în contextul în care debitoarea era proprietara unui autovehicul care acoperea, cel puţin parţial, debitul preconizat de intimată înainte de emiterea titlului de creanţă.
Pentru aceste motive, în baza art.312 Cod proc. civ. se apreciază că se impunea admiterea recursului şi anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
