Contestatie in anulare formulata de ANRP Plata transa doi din suma stabilita de lege


CURTEA DE APEL GALAŢI

SECŢIA ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia numărul 989

Şedinţa publică de la 03 noiembrie 2009

Pe rol fiind judecarea contestaţiei în anularea deciziei civile nr. 668/18.06.2009 pronunţată de Curtea de APEL GALAŢI în dosarul nr(…),. Formulată de contestatoarea AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR cu sediul în B, D. G., nr.

202 A.

202 A.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit reprezentantul contestatoarei AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR şi intimatul N. E. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

CURTEA

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr(…) pe rolul Curţii de APEL GALAŢI, contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 668/2009 pronunţată de aceeaşi instanţă.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, intimatul reclamant a solicitat obligarea contestatoarei A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea M.. 290/2003 la plata celei de a doua tranşă din suma stabilită prin Hotărârea nr. 30/2007, conform prevederilor art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006.

Susţine în aceleaşi motive că nu se poate reţine neîndeplinirea obligaţiei de plată a despăgubirilor ca un refuz nejustificat, în condiţiile în care plata acestora este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie conform prevederilor art. 18 alin. 5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Cu alte cuvinte intimatului N. E. E., nu i s-a efectuat plata atât timp cât pârâtei nu i s-au pus la dispoziţie sume de bani cu această destinaţie.

În drept şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe disp. art. 318 –

321 C.proc.civ.

Contestaţia în anulare este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentinţa nr. 138/18.03.2009, Tribunalul Vrancea a admis acţiunea formulată de reclamantul N. E. E. şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor B să-i plătească suma de 179.417,87 lei reprezentând tranşa de despăgubiri calculate conform Legii nr. 290/2003, ce se va actualiza cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2001, la momentul plăţii efective.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că dreptul la proprietate este un drept efectiv, instanţa neputând să-l aprecieze ca fiind iluzoriu şi anume ca existând în funcţie de alocaţiile din buget făcute în acest scop. Protecţia asigurată dreptului de proprietate prin art. 1 din Protocolul nr. 1

la Convenţieeste absolută, astfel că primul obligat la respectarea acestui drept este chiar statul prin intermediul pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, prin decizia nr. 668/2009 Curtea de APEL GALAŢI a constatat nulitatea acestuia, reţinând că motivele de recurs au fost depuse peste termenul de 15 zile prevăzut de art.

306 C.proc.civ.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ specificate de art.

317 C.proc.civ.(lipsa de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art.

318 C.proc.civ.(când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa de recurs a admis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond şi pentru că

s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Deci prevederile art.

318 C.proc. civ. vizează greşeli de fapt iar nu greşeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

În speţă, contestatoarea invocă greşita interpretare a dispoziţiilor legale motiv ce nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 317 şi

318 C.proc.civ. .Cu toate că se atacă decizia prin care Curtea de APEL GALAŢI a constatat nul ca nemotivat recursul contestatoarea nu face referire la acest aspect, în contestaţie fiind invocate numai motive pe fondul cauzei.

Prin urmare, constatându-se că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în disp. art. 318 teze I şi II C.proc.civ. urmează a se respinge contestaţia în anulare formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anularea deciziei civile nr. 668/18.06.2009 pronunţată de Curtea de APEL GALAŢI în dosarul nr(…),. Formulată de contestatoarea AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR cu sediul în B, D. G., nr.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 03 noiembrie 2009.