– Codul de procedură civilă: art. 158, art. 159, art. 373 alin. (2)
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998: art. 44, art. 45
Revine spre competentă soluţionare instanţei de drept comun, contestaţia la împotriva înfiinţării unei popriri.
(Sentinţa civilă nr. 560 din 16 decembrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 22 noiembrie 2010 sub nr. 1167/59/2010, reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a solicitat în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului AVAS nr. 129 din 26 octombrie 2010. a adresei de înfiinţare a popririi nr. VP4/2784 din 27 octombrie 2010 şi să se constate că suma de 229.490 lei reprezentând, actualizarea creanţei datorate către AVAS este total nelegală. De asemenea, s-a solicitat încetarea oricărui act de executare silită cu privire la suma de 229.490 deoarece aceasta nu este datorată de către reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 560 din 16 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1167/59/2010, Curtea de Apel Timişoara şi-a declinat competenţa materială în favoarea Judecătoriei Arad, cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 365 din 19 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi contencios administrativ, în dosarul nr. 6025/2002, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi au fost obligate să restituie reclamantei persoană juridică suma de 5.894.949.275 ROL (589.495 RON), încasată în baza procesului-verbal nr. 520 din 19 iulie 2002 şi a deciziei nr. 462 din 30 august 2002.
împotriva acestei hotărâri a fost declarat recurs de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, care a fost respins prin decizia nr. 1205 din 25 februarie 2005 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3342/2002.
Prin contractul de cesiune nr. 314711 noiembrie 2003, persoana juridică a cedat AVAS-ului creanţa în sumă de 5.894.949.275 ROL, la care se adaugă cheltuieli de judecată care nu au fost solicitate şi deci nu au fost acordate. AVAS a notificat contractul de cesiune mai sus amintit Ministerului Finanţelor Publice la data 26 mai
2005, notificarea fiind înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. 37779.
Prin adresa nr. 560815 din 6 iunie 2005 emisă de Ministerul Finanţelor Publice înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad sub nr. 19756 din 16 iunie
2005 a fost transmisă notificarea mai sus menţionată către DGFP Arad.
în data de 27 iunie 2005, AVAS a emis înscrisul numit „Comunicarea Titlului Executoriu” înregistrat la DGFP Arad sub nr. 21778 din 30 iunie 2005 prin care a solicitat plata sumei de 589.495 RON preluată prin contractul de cesiune nr. 314 din 11 noiembrie 2003 mai sus menţionat.
La momentul transmiterii notificării cesiunii de creanţă şi a înscrisului denumit „Comunicarea Titlului Executoriu” mai sus menţionate, creanţa în cauză era compensată (stinsă) cu un alt debit al persoanei juridice existent în evidenţele fiscale ale organului fiscal competent, compensare efectuată în baza prevederilor art. 111 şi art. 112 lit. f) C. pr. fisc. (forma în vigoare la acel moment), la data de 20 aprilie 2005. în concluzie la data notificării (16 iunie 2005) soldul creanţei era zero.
Prin adresa nr. 470 din 9 ianuarie 2006, înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad sub nr. 1287 din 13 ianuarie 2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat achitarea sumei de 589.494,93 RON actualizată cu indicele de inflaţie.
în acest context, s-a întocmit decizia de restituire nr. 59 din 13 ianuarie 2006 şi, în baza a două ordine de plată (nr. 214 din 16 ianuarie 2006 şi nr. 215 din 16 ianuarie 2006), se restituie către AVAS suma de 589.495 lei, aşa cum prevede art. 112 lit. f) C. pr. fisc.
Prin Ordinul nr. 129 din 26 octombrie 2010 a cărui anulare se solicită de către reclamantă, s-a dispus înfiinţarea popririi asupra oricăror sume prezente şi viitoare, existente în conturile de orice natură în lei sau valută deschise la toate filialele, sucursalele şi agenţiile instituţiilor de credit, definite potrivit legii, de către debitorii AVAS identificaţi în anexa la ordin până la concurenţa sumelor precizate în cuprinsul ordinului, sume ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică până la data achitării efective şi integrale a acestora.
Reclamanta consideră că executarea silită pornită de AVAS împotriva DGFP Arad este total nelegal având în vedere că AVAS nu a comunicat titlul executoriu pentru suma solicitată (229.490 lei) şi mai mult datoria invocată de AVAS nu există.
Având în vedere că executarea silită a fost începută fără notificarea instituţiei prevăzută de O.G. nr. 22/2002, prin emiterea directă a Ordinului, consideră că executarea silită a fost declanşată prematur, iar Ordinul AVAS emis în aceste condiţii este nelegal.
Regula privind litigiile în legătură cu activele statului astfel preluate de AVAS este cuprinsă în art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, iar situaţia de excepţie reglementată de art. 45 vizează doar drepturile şi obligaţiile bancare preluate de AVAS Bucureşti, în aceste condiţii, instanţa reţine că în fapt executarea silită s-a desfăşurat în circumscripţia Judecătoriei Arad aceasta având calitatea de instanţă de executare conform art. 373 alin. (2) C. pr. civ.
Prin urmare, competenţa materială în soluţionarea contestaţiei la executare aparţine Judecătoriei Arad, astfel încât, văzând şi dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. pr. civ., excepţia de necompetenţă fiind de ordine publică când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în baza art. 158 alin. (3) C. pr. civ., s-a procedat la declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Arad.