Potrivit art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 se dispun masuri asiguratorii sub forma sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia când exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1695/312/2009 contestatoarea RC a formulat contestatie la în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 600425/27.02.2009.În motivarea cererii contestatoarea a aratat ca ANAF a dispus emiterea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. 600425/27.02.2009 întemeindu-se pe disp. art. 129 alin. 2 din OG 92/2003, respectiv s-a constatat existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul/averea”, însa situatia fiscala a RC este, înca de la înfiintare una mai mult decât buna deoarece obligatiile bugetare au fost achitate întotdeauna în cuantumul si la termenele legale de plata. Mai arata ca la data de 12.03.2009 a depus contestatie împotriva deciziei de impunere nr. 25/27.02.2009 prin care a contestat partial suma de 521,469 lei. De asemenea, solicita suspendarea executarii silite pâna la solutionarea definitiva a contestatiei împotriva Deciziei de Impunere nr. 25/27.02.2009.Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care invoca inadmisibilitatea cererii de suspendare a executarii silite în temeiul art. 148 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 172 din OG 92/2003 întrucât reclamantul nu a formulat o contestatie la executare împotriva unui act de executare întreprins în baza deciziei de impunere emise de catre AFPCM Ialomita. Suspendarea executarii silite se poate dispune potrivit art. 403 alin. 1 Cpc cu mentiunea ca potrivit art. 172 alin. 2 din OG 92/2003, dispozitiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prin ordonanta presedintiala prev. de art. 403 alin. 4 din Cpc nu sunt aplicabile. A mai invocat necompetenta materiala a Judecatoriei Slobozia de a solutiona cererea de suspendare a executarii silite întrucât conform art. 14, 15 din Legea 554/2004 coroborate cu art. 215 din OG 92/2003 competenta sa judece cererea de suspendare a executarii actului administrativ contestat, decizia de impunere nr. 25/27.02.2009 este Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII- a Administrativ si Fiscal. În ceea ce priveste contestatia împotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, având în vedere cuantumul sumei pentru care s-a dispus instituirea de masuri asiguratorii, peste 500000 lei, precum si disp. art. 172 al. 4 din OG 92/2003 coroborate cu art. 400, art. 2 alin. 1 lit. b din Cpc, competenta de solutionare revine Tribunalului Ialomita.Prin încheierea din data de 13.05.2009 instanta a respins exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Slobozia si exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare a executarii silite pentru urmatoarele motive:
Instanta a respins exceptia necompetentei materiale a instantei având în vedere ca, potrivit art. 400 alin. 1 cod procedura civila, contestatia se introduce la instanta de executare, iar potrivit art. 373 alin. 2 cod procedura civila instanta de executare este judecatoria în raza careia se face executarea; dispozitiile invocate de intimata se refera la suspendarea executarii actului administrativ fiscal în temeiul art. 215 OG nr. 92/2003, suspendarea care se face în temeiul legii contenciosului administrativ, dispozitii care nu-si gasesc aplicare în cauza, având în vedere ca aici este vorba de o contestatie la executare silita prevazuta de art. 172 din OG nr. 92/2003.Instanta a respins exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare a executarii silite având în vedere prevederile art. 129 alin. 11 din OG nr. 92/2003, care arata ca împotriva actelor prin care se dispun si se aduc la îndeplinire masuri asiguratorii, cel interesat poate face contestatie potrivit art. 172 din OG nr. 92/2003. Art. 172 alin. 2 din OG nr. 92/20036 se refera la faptul ca dispozitiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prin ordonanta presedintiala prevazute de art. 403 alin. 4 cod procedura civila, nu sunt aplicabile, însa nu se exclude aplicarea dispozitiilor art. 403 alin. 1 cod procedura civila care reglementeaza suspendarea executarii silite în cursul procesului având ca obiect contestatia la executare, fiind vorba de un dosar distinct de suspendarea executarii pe cale de ordonanta presedintiala.În temeiul art. 402 alin. 1 cod procedura civila, contestatorul poate solicita suspendarea executarii silite pâna la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita.Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine ca la data de 27.02.2009 AFP Slobozia a efectuat un control la RC întocmind raportul de inspectie fiscala generala nr. 600425/27.02.2009, precum si decizia de impunere nr. 25 si decizia de instituire a masurilor asiguratorii. S-a constatat în urma acestei inspectii ca reclamanta nu a calculat si achitat la buget sumele de bani corespunzatoare pentru anumite taxe, impozite, contributii sau obligatii fiscale accesorii, stabilindu-se obligatii suplimentare în sarcina acesteia în suma de 648567 lei.
Potrivit art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 se dispun masuri asiguratorii sub forma sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia când exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.Rezulta, deci ca pentru a se justifica instituirea acestei masuri, pârâtul trebuie sa dovedeasca existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga de la urmarire sau sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul. Pârâtul întelege sa faca aceasta dovada prin cuantumul mare al diferentelor stabilite în raportul de inspectie fiscala nr. 600425/27.02.2009 si prin faptul ca administratorul societatii este persoana nerezidenta.Contestatoarea a depus la dosar fisa sa sintetica totala din care rezulta ca nu a avut restante la plata datoriilor catre buget. Însa, verificând raportul de inspectie fiscala instanta constata ca acesta a vizat perioada 01.01.2007-31.12.2008, perioada în care contestatoarea a virat bugetului de stat contributiile la care era obligata prin lege însa nu a calculat corect sumele pe care le avea de virat, acesta fiind motivul pentru care inspectia fiscala a constatat existenta unor diferente neachitate de reclamanta. Tot din cuprinsul raportului de inspectie fiscala rezulta ca s-a mai efectuat o inspectie fiscala la data de 07.09.2007, întocmindu-se raportul nr. 402597 prin care au fost stabilite suplimentar diferente în sarcina reclamantei pentru impozitul pe profit, majorari pentru impozitul pe profit, TVA, majorari TVA, fond handicapati, majorari fond handicapati, amenda. Rezulta de aici ca, desi contestatoarea îsi achita la timp obligatiile catre buget, nu calculeaza în mod corect sumele datorate, rezultând diferente neachitate de contestatoare si pentru care s-a întocmit decizie de impunere. Suma de plata stabilita prin ultimul raport de inspectie fiscala este de 648567 lei, suma care, în opinia instantei justifica existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga, sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul, fiind astfel îndeplinita conditia impusa de art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 care prevede dispunerea masurilor asiguratorii.
Fata de cele retinute mai sus, instanta apreciaza contestatia ca neîntemaiata, motiv pentru care va respinge cererea ca neîntemeiata.
