Contestatie la executare. Prescriptia dreptului de a cere executarea silita. Intreruperea termenului.Prin sentinţa civilă nr. 4898/28.06.2004 instanta a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită ca neîntemeiată, a admis în parte contestaţia la formulată de contestatoarea F. G. E.” în contradictoriu cu intimatul G.I. şi a desfiinţat în parte actele de executare efectuate de judecătoresc S.I. în dosarul de executare nr. 423/2003 (dosar de instanţă nr. 1445/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), în temeiul titlului executoriu sentinţa civilă nr. 17615/09.11.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în sensul că a menţinut poprirea înfiinţată doar pentru suma de 108.245.734 lei, reprezentând debit şi cheltuieli de executare, în loc de 114.380.092 lei.Prin contestaţia la executare formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 12863/21.10.2003 contestatoarea F. G.E.” a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimatul G.I. anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 423/2003 al Biroului Executorului Judecătoresc S. şi N. şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.În susţinerea cererii contestatoarea a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a cere execxutarea silită în temeiul art. 405 alin. 3 Cod Proc.Civ. raportat la art. 404 Cod Proc.Civ., arătând că titlul executoriu în temeiul căruia se face executarea este esntinţa civilă nr. 17615/09.11.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, iar prin decizia civilă nr. 1820/A/29.07.1999 a Tribunalului Bucureşti a fost respins apelul declarat de contestatoare şi anulat ca nemotivat apelul intimatului, de la data pronunţării deciziei intimatul având dreptul de a pune în executare titlul executoriu menţionat, devenit definitiv.S-a mai arătat că prin decizia civilă nr. 1627/27.08.2003 a Tribunalului Bucureşti a fost admis apelul intimatului împotriva încheierii din data de 09.07.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care fusese respinsă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditor, fiind încuviinţată în apel executarea silită.
Prin urmare, între data rămânerii definitive a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 17615/09.11.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, 29.07.1999, şi data de 27.08.2003, când s-a pronunţat decizia civilă prin care a fost încuviinţată executarea, termenul de prescripţie a dreptului de a cere execeutarea silită de trei ani, prevăzut de art. 405 alin. 1 Cod Proc.Civ., se împlinise.Contestatoarea a învederat faptul că intimatul creditor a mai încercat executarea silită a titlului executoriu în cauză, însă această executare nu a fost finalizată, fiind incidente dispoziţiile art. 4052 alin. 3 Cod Proc.Civ., astfel încât prima executare începută nu a întrerupt prescripţia.Cu privire la fondul contestaţiei la executare, s-a arătat că prin titlul executoriu contestatoarea a fost obligată la plata către intimat a sumei de 13.375.319 lei plus sumele cuvenite până la reîncadrarea efectivă, iar executorul judecătoresc a înfiinţat poprirea asupra sumei de 114.380.092 lei, care cuprinde suma de 13.375.319 lei actualizată şi valoarea actualizată a drepturilor salariale cuvenite intimatului până la data de 30.11.1999, data reîncadrării intimatului.Suma de 13.375.319 lei reprezintă singura creanţă certă, lichidă şi exigibilă pe care intimatul creditor o poate urmări în cadrul unei executări silite, iar actualizarea acestei sume se poate face numai până la data de 19.07.2000, dată la care F. G.E.” a pus la dispoziţia intimatului suma la care fusese obligată prin sentinnţa pusă în executare, acesta refuzând să o primească.Cu privire la drepturile salariale cuvenite intimatului până la reîncadrarea efectivă, s-a susţinut că acestea nu sunt lichide, întrucât creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă. Executorul judecătoresc a stabilit suma care reprezintă drepturile salariale ale intimatului printr-o expertiză extrajudiciară, neomologată de nici o instanţă, executorul neavând dreptul de a stabili personal sau prin expertiză drepturile salariale cuvenite intimatului, în condiţiile în care titlul executoriu nu conţine nici un criteriu pentru calcularea acestora, creditorul având la îndemână calea unei acţiuni în justiţie pentru stabilirea acestor drepturi.În drept cererea a fost întemeiată pe art. 399 şi următoarele, art. 403, art. 404, art. 405 Cod Proc.Civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:Prin sentinţa civilă nr. 17615/09.11.1998 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis contestaţia formulată de intimatul din prezenta cauză, G.I., în contradictoriu cu intimata F.G.E.”, a dispus anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, a obligat intimata la 13.375.319 lei drepturi salariale în perioada februarie 1997 – septembrie 1998 plus sumele cuvenite până la încadrarea efectivă, a obligat intimata F. G.E.” la reîncadrarea în funcţia avută anterior a contestatorului G.I., precum şi la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1820A/29.07.1999 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV a civilă, prin care a fost respins ca nemotivat apelul contestatorului G.I. şi ca nefondat apelul intimatei F. G.E.”, devenind irevocabilă prin decizia civilă nr. 2928/10.11.1999 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respins ca nefondat recursul F. G.E.”.Prin încheierea din data de 09.07.2003 în dosarul de executare nr. 1445/2003 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul G.I. în contradictoriu cu debitoarea F G. E.” şi cu terţul poprit Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti.Prin decizia civilă nr. 1627/27.08.2003 a Tribunalului Bucureşti a fost admis apelul creditorului G.I. împotriva acestei încheieri, pe care a schimbat-o în sensul admiterii cererii şi încuviinţării executării silite prin poprirea contului debitoarei până la creanţa sumei prevăzută în sentinţa civilă nr. 17615/9.11.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul civil nr. 11914/1997, rămasă definitivă prin respingerea apelului şi recursului debitoarei.Prin decizia civilă nr. 208/18.02.2004 Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul debitoarei împotriva deciziei tribunalului.Prin adresa din data de 6.10.2003 Biroul de Executori Judecătoreşti S. şi N.” a înfiinţat poprirea asupra conturilor debitoarei F. G. E.” deschise la terţul poprit Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti, până la concurenţa sumei de 114.380.092 lei reprezentând salarii şi cheltuieli de judecată în temeiul titlului executoriu sentinţa civilă nr. 17615/1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi cheltuieli de executare, comunicând adresa de înfiinţare a popririi terţului poprit şi Ministerului Culturii şi în calitate de ordonator principal de credite.Împotriva acestei executări silite a fost formulată prezenta contestaţie la executare, pe care instanţa a apreciat-o ca întemeiată doar în parte, pentru considerentele arătate mai jos.
Astfel, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoare prin cererea sa, instanţa a constatat că aceasta nu este întemeiată şi a fost respinsă, întrucât în cauză prin actele de executare efectuate anterior prezentei urmăriri silite a operat întreruperea termenului de prescripţie.Potrivit dispoziţiilor art. 405 Cod Proc.Civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de trei ani, termen care curge de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită. De asemenea, art. 4052 Cod Proc.Civ. prevede că se întrerupe cursul prescripţiei pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent.Din acest punct de vedere se impune a se constata că nu sunt susţinute de textul de lege afirmaţia contestatoarei în sensul că termenul de prescripţie s-a împlinit între data la care sentinţa civilă care reprezintă titlul executoriu a rămas definitivă şi până la data de 27.08.2003, când a fost încuviinţată executarea silită de către Tribunalul Bucureşti în apelul creditorului, întrucât este necesară verificarea datei la care creditorul a sesizat executorul judecătoresc cu cererea sa de executare silită, la acest moment operând întreruperea prescripţiei potrivit art. 4052 lit. b Cod Proc.Civ., citat mai sus.Faţă de aceste aspecte s-a verificat dacă între momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, 29.07.1999, şi data sesizării executorului judecătoresc, 01.07.2003, s-a împlinit termenul de prescripţie şi dacă a operat întreruperea invocată de creditor în apărare.Din lucrările dosarului nr. 6959/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocat de intimatul creditor în apărarea sa împotriva susţinerilor contestatoarei debitoare privind împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, instanţa a reţinut că la data de 30.03.2000 creditorul G.I. a sesizat instanţa de executare cu o cerere de înfiinţare şi validare a popririi în contradictoriu cu debitoarea F G.E.” şi cu terţul poprit Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul titlului executoriu sentinţa civilă nr. 17615/09.11.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 452-457 Cod Proc.Civ., în reglementarea anterioară modificărilor aduse în materia executării silite prin OUG nr. 138/2000.
Prin Ordonanţa din data de 30.03.2000 în dosarul nr. 6956/2000 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a ordonat înfiinţarea unei popriri în temeiul art. 452 şi următoarele Cod Proc.Civ. asupra sumelor datorate debitoarei de terţul poprit menţionat, până la concurenţa sumei de 13.875.319 lei.Împotriva popririi astfel înfinţate debitoarea a declarat contestaţie la poprire, la data de 11.07.2001 dispunându-se scoaterea de pe rol a cauzei şi păstrarea dosarului în arhiva instanţei, precum şi trimiterea unui exemplar al încheierii pronunţate executorului judecătoresc cu menţiunea de a continua procedura de executare, faţă de dispoziţiile OUG nr. 138/2000 prin care a fost modificată procedura urmăririi silite.Cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea contestaţiei la poprire formulată de debitoare şi prin sentinţa civilă nr. 9740/01.10.2001 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia la poprire.Prin decizia civilă nr. 75/R/14.01.2002 Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă şi de Administrativ a admis recursurile declarate de creditor şi de debitoare şi a casat sentinţa nr. 9740/2001, trimiţând cauza spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Cu ocazia rejudecării contestaţiei la poprire Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 4344/20.05.2002 a respins contestaţia la poprire ca neîntemeiată.Prin decizia civilă nr. 1944/24.10.2002 Tribunalul Bucureşti -Secţia a III a civilă a respins recursurile declarate de terţul poprit Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, de creditor şi de debitoare ca nefondate.După cum reiese din înscrisurile dosarului de executare silită ce cuprinde prima cerere formulată de creditor la data de 30.03.2000, respectiv dosarul nr. 5986/2002 al acestei instanţe, acesta, cuprinzând cererea de înfiinţare şi validare a popririi şi, implicit, originalul titlului executoriu, se afla la data de 22.01.2003 la Tribunalul Bucureşti, fiind restituit Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti ulterior acestei date, în cursul lunii februarie 2003, astfel încât creditorul nu a avut posibilitatea ridicării originalului titlului executoriu în vederea continuării executării potrivit cu noua reglementare în materia executării silite înainte de această dată.
Pe cale de consecinţă, nu au fost reţinute susţinerile contestatoarei în sensul că sunt incidente dispoziţiile art. 4052 alin. 3 Cod Proc.Civ., potrivit cu care prescripţia nu este întreruptă în cazurile prevăzute de art.alin. 1 al textului citat dacă cererea de executare silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a formulat-o a renunţat la ea.Astfel, cererea de înfiinţare şi validare a popririi a fost formulată la data de 30.03.2000, în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, care curge de la rămânerea definitivă a titlului executoriu, când sentinţa respectviă a devenit potrivit art. 376 şi art. 377 Cod Proc.Civ., operând întreruperea termenului de prescripţie, iar această cerere nu a fost respinsă, anulată, nu s-a perimat în condiţiile art. 389 alin. 1 Cod Proc.Civ., pentru considerentele arătate şi creditorul nu a renunţat la ea.Cu privire la susţinerile contestatoarei referitoare la actele de executare efectuate, instanţa a apreciat că acestea sunt întemeiate în parte.Astfel, nu este întemeiată afirmaţia în sensul că a fost pusă în executare silită o creanţă care nu are caracter lichid şi cert, faţă de împrejurarea că prin titlul executoriu a fost stabilită creanţa de 13.375.319 lei, drepturile salariale cuvenite creditorului până la reîncadrarea efectivă neavând acest caracter şi neputând fi puse în executare silită potrivit art. 379 Cod Proc.Civ.Instanţa a reţinut că materia litigilor de muncă şi în mod special a drepturilor salariale în cazul anulării deciziilor de desfacere a contractului de muncă şi a obligării angajatorului la reîncadrarea salariatului, cum este cazul în speţă, reprezintă unica situaţie în care se admite stabilirea unui drept de creanţă al salariatului şi a obligaţiei corelative a angajatorului care nu este exprimat în mod lichid, faţă de împrejurarea că obligaţia de plată a drepturilor salariale este stabilită până la reîncadrarea efectivă şi nu se poate determina la momentul pronunţării hotărârii care va fi acest moment.În aceste cazuri suma datorată de angajator până la reîncadrarea efectivă se calculează cu prilejul punerii în executare silită a titlului executoriu respectiv de către executorul judecătoresc, iar lipsa oricărui criteriu de calculare din dispozitivul titlului executoriu nu înseamnă decât că suma datorată va fi raportată la drepturile salariale cuvenite creditorului potrivit legii sau contractului de muncă în cazul în care nu ar fi fost concediat în mod abuziv, întrucât acesta este şi scopul obligării angajatorului la plata acestor drepturi, de a repara prejudiciul suferit de salariat prin măsura concedierii, desfiinţată.
Bineînţeles că actele de executare efectuate de executorul judecătoresc, inclusiv procesul-verbal prin care se stabileşte suma ce va fi pusă în executare cu titlu de drepturi salariale până la reîncadrarea efectivă sunt supuse cenzurii instanţei de executare în cadrul contestaţiei la executare, ceea ce debitoarea a şi făcut în cauză.Prin procesul-verbal din data de 06.10.2003 executorul judecătoresc S.I. a stabilit cuantumul obligaţiei debitoarei contestatoare pe baza expertizei contabile efectuată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 6959/2000 a acestei instanţe, menţionată mai sus, privind cererea de înfiinţare a popririi şi contestaţia la poprire formulată de debitoare potrivit vechii reglementări.Executorul judecătoresc a reţinut din acest raport de expertiză că drepturile salariale cuvenite creditorului din luna octombrie 1998 şi până la reîncadararea efectivă, respectiv decembrie 1999, actualizate la 31.03.2001, se ridică la suma de 32.229.346 lei, iar suma de 13.375.319 lei, stabilită în mod direct prin titlul executoriu, actualizată la 31.03.2001, se ridică la 32.810.955 lei, procedând apoi la actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie între martie 2001 şi august 2003, precum şi la actualizarea cheltuielilor de judecată stabilite prin titlul executoriu în cuantum de 500.000 lei cu indicele de inflaţie din iulie 1999 până în august 2003, astfel încât creanţa rezultată a fost de 101.074.256 lei, la care s-au adăugat cheltuielile de executare, creanţa totală pentru care a fost înfiinţată poprirea fiind de 114.380.092 lei.Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauza de faţă cu privire la drepturile salariale cuvenite creditorului din luna octombrie 1998 şi până la reîncadrarea efectivă, în decembrie 1999, instanţa a reţinut că acestea se ridică la suma de 17.1136.469 lei.Prin actualizarea cu indicele de inflaţie până în aprilie 2004 a acestei sume, precum şi a sumei de 13.375.319 lei, creanţa totală este în valoare de 94.939.898 lei, nu de 101.074.256, cum a reţinut executorul judecătoresc.
La suma de 94.939.898 lei, astfel stabilită prin expertiză, se adaugă cheltuielile de executare silită potrivit procesului verbal din 06.10.2003, care constituie titlu executoriu pentru acestea potrivit art. 3717 Cod Proc.Civ., executarea silită urmând a se face până la concurenţa sumei totale de 108.245.734 lei.Instanţa nu a reţinut cererea contestatoarei de a se actualiza creanţa de 13.375.319 lei doar până la data de 20.07.1999, când a pus la dispoziţia creditorului intimat această sumă, cu consecinţa că lipsirea acestuia de suma respectivă se datorează refuzului său de a primi aceşti bani, întrucât creanţa creditorului intimat cuprindea nu numai suma de 13.375.319 lei, ci, aşa cum s-a reţinut, şi drepturile salariale din octombrie 1998 până la reîncadararea efectivă şi potrivit art. 1101 Cod Civil, debitorul nu poate obliga pe creditor a primi doar o parte din datorie, chiar dacă aceasta este divizibilă, astfel încât creditorul nu este în culpă atât timp cât oferta debitoarei cuprindea doar o parte din creanţă.Faţă de cele reţinute, instanţa a apreciat că cererea este întemeiată doar în limitele arătate, a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, iar contestaţia la executare a fost admisă în parte în sensul desfiinţării parţiale a actelor de executare efectuate şi a menţinerii popririi înfiinţate doar până la concurenţa creanţei de108.245.734 lei în loc de 114.380.092 lei.
