Dosar nr. 1413/83/2008
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 511/R/ 27 iunie 2008
Domeniu asociat: contestaţie la executare.
Întrucât împotriva titlurilor de creanţă fiscale astfel cum acestea sunt definite
de art. 108 alin. 3 C.proc.fiscală, titluri de creanţă care devin titluri executorii în
condiţiile prevăzute de art. 137 alin. 2 C.proc.fiscală „la data la care creanţa fiscală
este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de
organul competent sau în alt mod prevăzut de lege”, există calea de atac a
contestaţiei administrative prevăzută de art. 175 şi urm. C.proc.fiscală, respectiv
acţiunea în administrativ prevăzută de art. 189 alin. 2 C.proc.fiscală, pe
calea contestaţiei la prevăzută de art. 169 şi urm. C.proc.fiscală nu pot fi
formulate apărări de fond cu privire la titlurile de creanţă devenit ulterior titluri
executorii.
Prin sentinţa civilă nr. 933/15.02.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în
dosar nr. 1234/296/2006, a fost admisă contestaţia la executare formulată de
contestatorul L.E.D, împotriva actului constatator nr. 1975/2001 a procesului verbal
nr. 879/2006 şi a tuturor formelor de executare silită iniţiate de intimata-creditoare
fiscală AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR – DIRECŢIA REGIONALĂ
VAMALĂ ORADEA şi în consecinţă s-au anulat formele şi actele de executare silită
întocmite în dosar execuţional nr. 2021/2001 iniţiat de intimata creditor-fiscal. Fără
cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen intimata DIRECŢIA
REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ, solicitând
admiterea acestuia, modificare sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei la
executare formulată de debitorul fiscal.
În susţinerea cererii de recurs se arată că instanţa de executare a anulat
măsurile de executare luate de creditoarea fiscală D.R.A.O.V. CLUJ în dosarul
execuţional nr. 1176/2002 (şi nu 2021/2001 cum eronat s-a reţinut) motivat de faptul
debitorului fiscal L.E.D. nu i-au fost comunicate titlurile executorii şi nici nu a fost
soluţionată contestaţia administrativ jurisdicţională formulată de acesta împotriva
procesului verbal de calcul al accesoriilor nr. 879/23.04.2002.
D.R.A.O.V. CLUJ a făcut dovada că a comunicat A.C. nr. 1975/29.09.2001
emis de Biroul Vamal Petea, în data de 04.10.2001 la domiciliul debitorului, prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Debitorul fiscal L.E.D. a primit
corespondenţa poştală, astfel cum probează confirmarea de primire, în data de
04.10.2001, sub semnătură proprie şi cu specificarea calităţii primitorului. Debitorului
i-a fost comunicată şi Somaţia nr. 14.961/17.07.2002 în data de 03.08.2002, aşa cum
dovedeşte confirmarea de primire.
În privinţa contestaţiei formulate de debitorul fiscal împotriva Procesului-verbal
de calcul nr. 879/2OO2, arată că nicăieri în Sentinţa civilă nr. 6835/2002 a
Judecătoriei Satu Mare, pronunţata în dosarul nr. 8.223/2002, nu se arată şi nu se
reţine că A.C. nr. 1.975/2001 nu ar fi fost comunicat cu debitorul şi nici că acesta ar fi
fost contestat în termen.
Mai mult, instanţa de fond se contrazice pe sine atunci când afirmă că nici
Procesul-verbal de calcul nr. 879/2002 nu i-ar fi fost comunicat. Dacă nu i-a fost
comunicat, cum se face că debitorul fiscal I-a contestat, chiar dacă pe o cale de atac
greşită.
In ceea ce priveşte faptul că D.R.V. Oradea (actualmente D.R.A.O.V. Cluj) nu
a soluţionat această contestaţie, arată că nu are o înrâurire asupra executării silite
pornite împotriva debitorului fiscal.
Art. 10 alin. 2 din O.G. nr. 11/1996, aplicabil la momentul formulării
contestaţiei, dispunea că introducerea contestaţiilor împotriva actelor de control prin
care se stabilesc obligaţii de plată în sarcina debitorului fiscal nu suspendă obligaţia
de plată. Aceasta dispoziţie expresă a fost reluată de legiuitor şi la art. 10 alin. 3 din
O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare şi, în prezent în dispoziţiile
art. 215 alin. 1 Cod procedură fiscală.
Nici din dispoziţiile O.U.G. nr. 13/2001 nu rezultă că introducerea contestaţiei
pe cale administrativ-jurisdicţională suspendă executarea titlului contestat.
Dacă nu s-a dat o soluţie contestaţiei depuse în termenul de 30 de zile
prevăzut de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în
vigoare la acel moment, contestatorul avea dreptul să se adreseze instanţei de
contencios administrativ – Tribunalul Satu Mare – cu o cerere, prin care să solicite
anularea titlurilor privind datoria vamală, emise de autoritatea vamală în sarcina sa,
aşa cum dispune expres art. 5 alin. 3 din Legea nr. 29/1990.
Actele normative, care au reglementat succesiv materia executării silite a
creanţelor fiscal-bugetare, au dispus că executarea silită a acestor creanţe se
efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis în conformitate cu dispoziţiile
acestora, titlul de creanţă devenind titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este
scadentă – art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 11/1996, art. 41 din O.G. nr. 61/2002 şi art. 141
Cod procedură fiscală. Precizează că actele administrativ-fiscale sunt executorii din
oficiu şi prin ele însele, adică nu necesită intervenţia unui alt organ pentru a le investi
cu formulă executorie.
Din moment ce pe calea contestaţiei administrativ-jurisdicţionale, urmată de
calea acţiunii în contencios fiscal, nu s-a dispus, fie de organul cu atribuţii
jurisdicţionale, fie de instanţa de control judiciar, anularea titlurilor executorii emise de
autoritatea vamală, prin Biroul Vamal Petea, nu se poate susţine că executarea silită
ar fi nelegală şi trebuie anulată. Din moment ce legea prevedea şi prevede şi acum,
expres şi fără echivoc, căile de atac împotriva actelor administrative-fiscale, nu poate
fi invocata şi reţinută îngrădirea liberului acces la justiţie.
În drept, invocă art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 312 C.proc.civ., precum şi dispoziţiile
legale din cererea de recurs.
Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate prin
cererea de recurs, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C.proc.civ , instanţa a apreciat
recursul intimatei ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente.
În primul rând instanţa de recurs constată că sentinţa recurată cuprinde
considerente străine de natura pricinii, precum şi o stare de fapt contrară probelor
administrate în cauză.
Astfel, se constată că actul constatator nr. 1975/29.09.2001 a fost comunicat
contestatorului–intimat la data de 04.10.2001, iar Somaţia nr. 14.961/17.07.2002 la
data de 03.08.2002, conform dovezilor de comunicare aflat la fila 48 şi 44 din dosarul
instanţei de fond, în condiţiile prevăzute de art. 23 alin. 3, 4 şi 5 din OG nr. 11/1996
în vigoare la data comunicării acestora.
Prin urmare, se constată că argumentele generale ale primei instanţe privind
lipsa posibilităţii contestatorului de a beneficia de o analiză pe fond a eventualelor
sale obligaţii fiscale, pentru a nu i se îngrădi accesul la justiţie în urma necomunicării
cu acesta a actelor administrativ fiscale care au stat la baza executării silite
contestate sunt nefondate şi fără suport legal.
În al doilea rând, se reţine că prima instanţă, prin statuarea asupra termenului
în care contestatorul a formulat contestaţie fiscală împotriva actului constatator şi prin
statuarea asupra nelegalităţii actelor de executare silită ca o consecinţă directă a
constatării nelegalităţii actului constatator, prima instanţă, a soluţionat contestaţia la
executare formulată de contestator cu încălcarea dispoziţiilor art. 172 alin. 3 C.proc.
fiscală, deoarece a analizat apărări de fond care priveau un act administrativ fiscal
devenit titlu executoriu împotriva căreia există calea de atac a contestaţiei prevăzută
de art. 205 şi următoarele din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Constatând existenţa în cauză a motivului de modificare a sentinţei recurate
prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., întrucât aceasta cuprinde motive contradictorii
şi străine de natura pricinii şi procedând, în temeiul art. 3041 C.proc.civ la analizarea
contestaţiei la executare formulată de contestatorul intimat sub toate aspectele,
instanţa de recurs a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Se constată că, în motivarea cererii introductive, contestatorul solicită
anularea formelor de executare silită pornite împotriva acestuia pentru motivul că,
acesta a formulat contestaţie împotriva actului administrativ fiscal şi că aceasta nu a
fost încă soluţionată.
Faţă de acest motiv de anulare invocat în cauză, instanţa de recurs constată
incidenţa dispoziţiilor art. 215 C.proc. fiscală, potrivit căruia, „introducerea contestaţiei
pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a
cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa
competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20%
din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil
în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.”
În lipsa unei hotărâri judecătoreşti de suspendare a executării silite emisă
anterior formelor de executare silită contestate, formele de executare silită emise cu
respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, în legătură cu actul
administrativ fiscal împotriva căruia s-a formulat o contestaţie fiscală sunt valabile,
nesusceptibile de anulare pentru motivul invocat de contestator.
Verificând formele de executare silită contestate prin prisma motivelor de
nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, se constată că
acestea au fost emise cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute
de lege la data emiterii lor.
Faţă de considerentele de mai sus, în temeiul art. 2 pct. 3, art. 399 şi urm., art.
274, art. 312 alin. 3, art. 3041 C.proc.civ, art. 4, 44, 91, 172 C.proc.fiscală, instanţa a
admis recursul declarat de către organul fiscal ca fondat, a modifict sentinţa recurată,
în sensul că a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de
contestatorul–intimat.
3
