Contestaţie la executare. Titluri de creanţă fiscală


 

Dosar nr. 1413/83/2008

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 511/R/ 27 iunie 2008

Domeniu asociat: contestaţie la executare.

Întrucât împotriva titlurilor de creanţă fiscale astfel cum acestea sunt definite

de art. 108 alin. 3 C.proc.fiscală, titluri de creanţă care devin titluri executorii în

condiţiile prevăzute de art. 137 alin. 2 C.proc.fiscală „la data la care creanţa fiscală

este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de

organul competent sau în alt mod prevăzut de lege”, există calea de atac a

contestaţiei administrative prevăzută de art. 175 şi urm. C.proc.fiscală, respectiv

acţiunea în administrativ prevăzută de art. 189 alin. 2 C.proc.fiscală, pe

calea contestaţiei la prevăzută de art. 169 şi urm. C.proc.fiscală nu pot fi

formulate apărări de fond cu privire la titlurile de creanţă devenit ulterior titluri

executorii.

Prin sentinţa civilă nr. 933/15.02.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în

dosar nr. 1234/296/2006, a fost admisă contestaţia la executare formulată de

contestatorul L.E.D, împotriva actului constatator nr. 1975/2001 a procesului verbal

nr. 879/2006 şi a tuturor formelor de executare silită iniţiate de intimata-creditoare

fiscală AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR – DIRECŢIA REGIONALĂ

VAMALĂ ORADEA şi în consecinţă s-au anulat formele şi actele de executare silită

întocmite în dosar execuţional nr. 2021/2001 iniţiat de intimata creditor-fiscal. Fără

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen intimata DIRECŢIA

REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ, solicitând

admiterea acestuia, modificare sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei la

executare formulată de debitorul fiscal.

În susţinerea cererii de recurs se arată că instanţa de executare a anulat

măsurile de executare luate de creditoarea fiscală D.R.A.O.V. CLUJ în dosarul

execuţional nr. 1176/2002 (şi nu 2021/2001 cum eronat s-a reţinut) motivat de faptul

debitorului fiscal L.E.D. nu i-au fost comunicate titlurile executorii şi nici nu a fost

soluţionată contestaţia administrativ jurisdicţională formulată de acesta împotriva

procesului verbal de calcul al accesoriilor nr. 879/23.04.2002.

D.R.A.O.V. CLUJ a făcut dovada că a comunicat A.C. nr. 1975/29.09.2001

emis de Biroul Vamal Petea, în data de 04.10.2001 la domiciliul debitorului, prin

scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Debitorul fiscal L.E.D. a primit

corespondenţa poştală, astfel cum probează confirmarea de primire, în data de

04.10.2001, sub semnătură proprie şi cu specificarea calităţii primitorului. Debitorului

i-a fost comunicată şi Somaţia nr. 14.961/17.07.2002 în data de 03.08.2002, aşa cum

dovedeşte confirmarea de primire.

În privinţa contestaţiei formulate de debitorul fiscal împotriva Procesului-verbal

de calcul nr. 879/2OO2, arată că nicăieri în Sentinţa civilă nr. 6835/2002 a

Judecătoriei Satu Mare, pronunţata în dosarul nr. 8.223/2002, nu se arată şi nu se

reţine că A.C. nr. 1.975/2001 nu ar fi fost comunicat cu debitorul şi nici că acesta ar fi

fost contestat în termen.

Mai mult, instanţa de fond se contrazice pe sine atunci când afirmă că nici

Procesul-verbal de calcul nr. 879/2002 nu i-ar fi fost comunicat. Dacă nu i-a fost

comunicat, cum se face că debitorul fiscal I-a contestat, chiar dacă pe o cale de atac

greşită.

In ceea ce priveşte faptul că D.R.V. Oradea (actualmente D.R.A.O.V. Cluj) nu

a soluţionat această contestaţie, arată că nu are o înrâurire asupra executării silite

pornite împotriva debitorului fiscal.

Art. 10 alin. 2 din O.G. nr. 11/1996, aplicabil la momentul formulării

contestaţiei, dispunea că introducerea contestaţiilor împotriva actelor de control prin

care se stabilesc obligaţii de plată în sarcina debitorului fiscal nu suspendă obligaţia

de plată. Aceasta dispoziţie expresă a fost reluată de legiuitor şi la art. 10 alin. 3 din

O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare şi, în prezent în dispoziţiile

art. 215 alin. 1 Cod procedură fiscală.

Nici din dispoziţiile O.U.G. nr. 13/2001 nu rezultă că introducerea contestaţiei

pe cale administrativ-jurisdicţională suspendă executarea titlului contestat.

Dacă nu s-a dat o soluţie contestaţiei depuse în termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în

vigoare la acel moment, contestatorul avea dreptul să se adreseze instanţei de

contencios administrativ – Tribunalul Satu Mare – cu o cerere, prin care să solicite

anularea titlurilor privind datoria vamală, emise de autoritatea vamală în sarcina sa,

aşa cum dispune expres art. 5 alin. 3 din Legea nr. 29/1990.

Actele normative, care au reglementat succesiv materia executării silite a

creanţelor fiscal-bugetare, au dispus că executarea silită a acestor creanţe se

efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis în conformitate cu dispoziţiile

acestora, titlul de creanţă devenind titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este

scadentă – art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 11/1996, art. 41 din O.G. nr. 61/2002 şi art. 141

Cod procedură fiscală. Precizează că actele administrativ-fiscale sunt executorii din

oficiu şi prin ele însele, adică nu necesită intervenţia unui alt organ pentru a le investi

cu formulă executorie.

Din moment ce pe calea contestaţiei administrativ-jurisdicţionale, urmată de

calea acţiunii în contencios fiscal, nu s-a dispus, fie de organul cu atribuţii

jurisdicţionale, fie de instanţa de control judiciar, anularea titlurilor executorii emise de

autoritatea vamală, prin Biroul Vamal Petea, nu se poate susţine că executarea silită

ar fi nelegală şi trebuie anulată. Din moment ce legea prevedea şi prevede şi acum,

expres şi fără echivoc, căile de atac împotriva actelor administrative-fiscale, nu poate

fi invocata şi reţinută îngrădirea liberului acces la justiţie.

În drept, invocă art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 312 C.proc.civ., precum şi dispoziţiile

legale din cererea de recurs.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate prin

cererea de recurs, prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C.proc.civ , instanţa a apreciat

recursul intimatei ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente.

În primul rând instanţa de recurs constată că sentinţa recurată cuprinde

considerente străine de natura pricinii, precum şi o stare de fapt contrară probelor

administrate în cauză.

Astfel, se constată că actul constatator nr. 1975/29.09.2001 a fost comunicat

contestatorului–intimat la data de 04.10.2001, iar Somaţia nr. 14.961/17.07.2002 la

data de 03.08.2002, conform dovezilor de comunicare aflat la fila 48 şi 44 din dosarul

instanţei de fond, în condiţiile prevăzute de art. 23 alin. 3, 4 şi 5 din OG nr. 11/1996

în vigoare la data comunicării acestora.

Prin urmare, se constată că argumentele generale ale primei instanţe privind

lipsa posibilităţii contestatorului de a beneficia de o analiză pe fond a eventualelor

sale obligaţii fiscale, pentru a nu i se îngrădi accesul la justiţie în urma necomunicării

cu acesta a actelor administrativ fiscale care au stat la baza executării silite

contestate sunt nefondate şi fără suport legal.

În al doilea rând, se reţine că prima instanţă, prin statuarea asupra termenului

în care contestatorul a formulat contestaţie fiscală împotriva actului constatator şi prin

statuarea asupra nelegalităţii actelor de executare silită ca o consecinţă directă a

constatării nelegalităţii actului constatator, prima instanţă, a soluţionat contestaţia la

executare formulată de contestator cu încălcarea dispoziţiilor art. 172 alin. 3 C.proc.

fiscală, deoarece a analizat apărări de fond care priveau un act administrativ fiscal

devenit titlu executoriu împotriva căreia există calea de atac a contestaţiei prevăzută

de art. 205 şi următoarele din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Constatând existenţa în cauză a motivului de modificare a sentinţei recurate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., întrucât aceasta cuprinde motive contradictorii

şi străine de natura pricinii şi procedând, în temeiul art. 3041 C.proc.civ la analizarea

contestaţiei la executare formulată de contestatorul intimat sub toate aspectele,

instanţa de recurs a constatat că aceasta este neîntemeiată.

Se constată că, în motivarea cererii introductive, contestatorul solicită

anularea formelor de executare silită pornite împotriva acestuia pentru motivul că,

acesta a formulat contestaţie împotriva actului administrativ fiscal şi că aceasta nu a

fost încă soluţionată.

Faţă de acest motiv de anulare invocat în cauză, instanţa de recurs constată

incidenţa dispoziţiilor art. 215 C.proc. fiscală, potrivit căruia, „introducerea contestaţiei

pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a

cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa

competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20%

din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil

în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.”

În lipsa unei hotărâri judecătoreşti de suspendare a executării silite emisă

anterior formelor de executare silită contestate, formele de executare silită emise cu

respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, în legătură cu actul

administrativ fiscal împotriva căruia s-a formulat o contestaţie fiscală sunt valabile,

nesusceptibile de anulare pentru motivul invocat de contestator.

Verificând formele de executare silită contestate prin prisma motivelor de

nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, se constată că

acestea au fost emise cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute

de lege la data emiterii lor.

Faţă de considerentele de mai sus, în temeiul art. 2 pct. 3, art. 399 şi urm., art.

274, art. 312 alin. 3, art. 3041 C.proc.civ, art. 4, 44, 91, 172 C.proc.fiscală, instanţa a

admis recursul declarat de către organul fiscal ca fondat, a modifict sentinţa recurată,

în sensul că a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de

contestatorul–intimat.

3