Contestație. Probă privind săvârşirea contravenţiei. Folosirea de fotografii efectuate cu aparatul radar. Condiţii


în ceea ce priveşte aparatul radar cu care a fost fotografiat recurentul, nu are nicio importanţă dacă acesta era omologat, agentul constatator putând face în acest caz fotografii cu orice aparat care i-ar fi permis acest lucru, deoarece petentul nu a fost amendat pentru depăşirea vitezei legale, caz în care ar fi fost necesară constatarea faptei cu un aparat omologat şi verificat metrologic, ci pentru circulaţie pentru sensul opus de mers şi depăşirea unei coloane aflate în staţionare.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 675 din 5 martie 2009, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 8203/299/2008, petentul D.E., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de poliţie Municipiului Bucureşti, Brigada de poliţie Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal seria CC

nr. 0320432 din 5 mai 2008, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petentul a arătat că pe aleea Selgross a efectuat manevra de depăşire a unui vehicul ce avea avariile puse, însă nu a mai putut intra pe sensul său de mers, fiind oprit după aproape 100 m de organele de poliţie.

Prin sentinţa civilă nr. 12216 din 8 octombrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională, reţinându-se în ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal că au fost respectate prevederile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001. In ceea ce priveşte temeinicia, s-a reţinut că petentul nu a dovedit o altă situaţie de fapt decât cea descrisă în procesul-verbal. Petentul s-a deplasat sensul opus, depăşind mai multe autoturisme, după cum rezultă şi din planşele foto de la dosar.

Petentul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat probele, fiind Ricută dovada contrară celor reţinute în procesul-verbal. De asemenea, procesul-verbal este lovit de nulitate, pentru că orice dubiu trebuie să profite contravenientului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: tribunalul a constatat că la dosar au fost depuse fotografii din care se observă în mod clar că maşina condusă de petent a mers pe contrasens mai mult timp, depăşind practic o coloană. Agentul intimatei a încheiat, în urma propriilor constatări, procesul-verbal. Aşadar, nu era necesară administrarea de probe suplimentare în dovedirea vinovăţiei petentului de către intimată, ci revenea petentului obligaţia de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de un agent al puterii publice.

Astfel, având în vedere că recurentul nu a produs probe de natură să înlăture vinovăţia sa şi ţinând cont că procesul-vcrbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie până la proba contrară, tribunalul a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că fapta descrisă în procesul-verbal corespunde realităţii şi că recurentul a fost sancţionat în mod legal.

In ceea ce priveşte aparatul radar cu care a fost filmat recurentul, tribunalul a reţinut că nu are nicio importanţă dacă acesta era omologat, agentul constatator putând face în acest caz fotografii cu orice aparat care i-ar fi permis acest lucru, inclusiv cu propriul telefon mobil, de pildă. Recurentul nu a fost amendat pentru depăşirea vitezei legale, caz în care ar fi fost necesară constatarea faptei cu un aparat omologat şi verificat metrologic, ci pentru circulaţie pentru sensul opus de mers şi depăşirea unei coloane.

Prin urmare, tribunalul a considerat că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, deci recursul este nefondat şi a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.