Citeste şi


Contestație proces-verbal. Necitarea societăţii de asigurare. Citarea celuilalt conducător auto implicat în accident în calitate de martor. Consecinţe


O.U.G. nr. 195/2002, art. 119

Din cauza unei conduite culpabile a petentului, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia s-au produs avariile dovedite cu planşele fotografice depuse la dosarul de fond şi menţionate şi în autorizaţia de reparaţie emisă de Brigada de Poliţie Rutieră, astfel că instanţa era obligată să facă aplicarea art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 şi să citeze, alături de unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator şi de părţile implicate în eveniment, şi societatea de asigurare.

Societatea de nu apare menţionată în procesul-verbal de contravenţie, însă ea a fost precizată în declaraţia tip a contravenientului dată în faţa organelor de poliţie şi instanţa era obligată să solicite atât declaraţiile celor doi conducători auto, cât şi relaţii în legătură cu societatea de asigurare, în vederea citării în cauză.

în ceea ce priveşte calitatea în care prima instanţă l-a citat pe celălalt conducător auto implicat în accident, a fost aceea de martor, aşa cum a fost precizată în mod greşit în procesul-verbal, acesta fiind audiat în cauză în calitate de martor, şi nu de inter-venient, cum era corect, ceea ce i-a creat o situaţie privilegiată în raport de cea a petentului.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 177 din 19 ianuarie 2009, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 1079 din 8 februarie 2008, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul E.P. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 2718404, încheiat la data de 19 noiembrie 2007 de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancţionat contravenţional pentru faptele prevăzute şi sancţionate de art. 57 alin. (2) şi art. 79 pct. 1 lit. b) din 0. U.G. nr. 195/2002, reţinându-se în sarcina sa că, la data de 19 noiembrie 2007, conducând autoturismul, a pătruns în intersecţia dintre str. Plantelor şi str. Sf. Ştefan şi nu a respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea”, intrând în coliziune cu autoturismul care circula pe drumul prioritar, şi nu s-a prezentat la organele de poliţie în termenul legal de 24 ore, în vederea întocmirii documentelor de constatare.

Petentului i s-a aplicat amenda totală de 390 lei, compusă din contravaloarea a 10 puncte amendă, respectiv 6 puncte pentru prima faptă şi 4 puncte pentru cea de-a doua faptă.

Instanţa de fond a analizat temeinicia procesului-verbal şi a reţinut că petentul nu a făcut dovada unei alte situaţii de fapt decât cea evidenţiată în actul de constatare. Din analiza declaraţiei martorului I. M., coroborată că susţinerile formulate de petent în cuprinsul plângerii, instanţa a reţinut că petentul este cel care nu a respectat disciplina în trafic, deoarece a intrat pe banda pe care circula regulamentar martorul, deşi era obligat să îi acorde prioritate acestuia, care circula pe drumul prioritar.

Din susţinerile petentului, instanţa a reţinut că acesta recunoaşte împrejurarea că nu s-a prezentat în termenul legal de 24 ore la organele de poliţie, din plângere rezultând că a fost însă deranjat de faptul că martorul s-a prezentat la poliţie.

Prima instanţă a înlăturat susţinerea petentului potrivit căreia martorul circula cu o viteză foarte mare, apreciind că petentul este cel care nu a respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea”.

Ca un argument în sprijinul temeiniciei procesului-verbal, instanţa a reţinut şi împrejurarea că la momentul încheierii acestuia petentul nu a tăcut nicio obiecţie, recunoscând faptele astfel cum acestea au fost reţinute în actul de constatare, cu menţiunea că nu este de acord cu plata despăgubirilor.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul E.P., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. In motivarea cererii sale, recurentul a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit legalitatea întocmirii procesului-verbal, întrucât în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care agentul constatator era obligat, sub sancţiunea nulităţii actului, să îi aducă la cunoştinţă dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul procesului-verbal, obiecţiuni care să fie consemnate distinct la rubrica „alte menţiuni”. Or, la rubrica „alte menţiuni”, a susţinut recurentul, agentul constatator a înţeles să facă propriile menţiuni, şi nicidecum ceea ce legea îi impunea sub sancţiunea nulităţii.

Recurentul a susţinut că un al doilea motiv de nulitate a procesului-verbal ar consta în nerespectarea dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că nu a fost individualizată sancţiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte. Potrivit aprecierii recurentului, prin acest procedeu de aplicare a unei sancţiuni globale pentru două fapte distincte, se ajunge la situaţia în care instanţa nu poate efectua controlul judiciar al procesului-verbal, sub aspectul individualizării sancţiunilor pentru faptele concurente, ceea ce trebuie să atragă sancţiunea anulării procesului-verbal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Intimata Brigada de Poliţie Rutieră nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile aduse sentinţei civile recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează: primul motiv de nelegalitate a procesului-verbal invocat în susţinerea criticii de nele-galitate a sentinţei recurate nu este întemeiat. La rubrica „alte menţiuni” au fost înscrise obiecţiunile petentului, neavând relevanţă faptul că acestea au fost consemnate de agentul constatator, în condiţiile încare ele au fost însuşite prin semnătură de către contravenient. In situaţia în care menţiunile consemnate de agentul constatator nu ar fi fost în concordanţă cu susţinerile contravenientului, acesta ar fi putut refuza semnarea actului de constatare.

De altfel, art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 nu prevede obligaţia consemnării obiecţiunilor de către însuşi contravenient, ci doar înscrierea lor în procesul-verbal ca o garanţie a respectării dreptului contravenientului la relatarea fidelă a situaţiei de fapt privind contravenţia constatată de agentul competent. Legea sancţionează doar refuzul, dovedit, al consemnării obiecţiunilor, şi nu consemnarea lor de către agentul constatator.

Nu a putut fi reţinut nici cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de recurent. Din analiza procesului-verbal contestat, tribunalul a constatat că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 2/2001, agentul constatator menţionând punctele de penalizare stabilite pentru fiecare contravenţie în parte. Sancţiunile pentru cele două fapte contravenţionale sunt prevăzute Ia art. 100 alin. (3) Iit. a) şi g) din O.U.G. nr. 195/2002, text care stabileşte doar că se aplică amenda prevăzută în clasa a Il-a de sancţiuni, însă agentul constatator a individualizat numărul de puncte de penalizare acordate pentru fiecare faptă în parte, ceea ce se apreciază că respectă exigenţa art. 10 din O.G. nr. 2/2001 şi permite controlul legalităţii aplicării sancţiunii. Aşadar, cele două motive de nulitate a procesului-verbal invocate de către recurent nu sunt întemeiate.

S-a apreciat însă de către tribunal că sentinţa instanţei de fond este criticabilă pentru analiza incompletă pe care prima instanţă a realizat-o în cauză. S-a reţinut, în acest sens, că, deşi prin plângere instanţa a fost învestită, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, să cerceteze cauza atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, cele două laturi ale fondului cauzei, aceasta s-a limitat să cerceteze doar temeinicia procesului-verbal, dar şi aceasta incompletă. Instanţa a reţinut din susţinerile potentului, coroborate cu declaraţia martorului, că petentul nu a respectat disciplina în trafic. In cauză, datorită acestei conduite a pctcntului, a avut însă loc un accident de circulaţie, în urma căruia s-au produs avariile dovedite cu planşele fotografice depuse la dosarul de fond şi menţionate şi în autorizaţia de reparaţie emisă de B.P.R., astfel că instanţa era obligată să facă aplicarea art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 şi să citeze, alături de unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator şi de părţile implicate în eveniment, şi societatea de asigurare.

Societatea de asigurare nu apare menţionată în procesul-verbal de contravenţie, însă ea a fost precizată cu siguranţă în declaraţia tip a contravenientului dată în faţa organelor de poliţie şi instanţa era obligată să solicite intimatei atât declaraţiile celor doi conducători auto, cât şi relaţii în legătură cu societatea de asigurare, în vederea citării în cauză.

In ceea ce priveşte calitatea în care prima instanţă l-a citat pe celălalt conducător auto implicat în accident, I.M., a fost aceea de martor, aşa cum a fost precizată în mod greşit în procesul-verbal. Acesta a şi fost audiat în cauză în calitate de martor, şi nu de inter-venient, cum era corect, ceea ce i-a creat o situaţie privilegiată în raport de cea a petentului.

In acest context, în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin.. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a admis recursul, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.