Aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Scopul acestei măsuri
O.G. nr. 2/2001, art. 21 alin. (3)
în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanţa a reţinut în speţă că amenda contravenţională aplicată este cea prevăzută de lege şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite [conducerea autoturismului fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni, amenajată special şi semnalizată -art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002], ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită contravenţia, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea ei, iar suspendarea dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă pentru participanţii la trafic un conducător auto care încălcă regulile de circulaţie rutieră (Decizia de inadmisibilitateîn cauza Michel Pewinski c. Franţei).
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1821 din 25 mai 2009, nepublicată
Prin cererea înregistrată sub nr. 7566/94/CV/2008, recurentul I.R. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 6401 din 17 decembrie
2008, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 7566/94/2008, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, solicitând admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal contestat. In motivarea cererii, petentul-recurent arată că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât, aşa cum a arătat prin plângere şi cum a dovedit prin declaraţia martorului P.V., procesul-verbal este, pe de o parte, nul, pentru că a înţeles să îl semneze cu obiccţiunea că nu recunoaşte fapta, şi nu aşa cum s-a consemnat de către agentul constatator, şi temeiul de drept menţionat de acesta este eronat, iar, pe de altă parte, a probat că pietonul nu se afla pe trecerea de pietoni, ci
în apropierea acesteia şi nu avea intenţia să traverseze. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.
In recurs nu au fost administrate probe noi, iar intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea formulată, sentinţa recurată şi probele administrate în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi art. 34 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat următoarele: prin sentinţa civilă nr. 6401 din 17 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 7566/94/2008, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, a fost respinsă că neîntemeiată plângerea formulată de recurentul I.R. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 1973313 din 2 noiembrie 2008. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal mai sus menţionat recurentul-petent a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 216 lei şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât, în data de 2 noiembrie 2008, pe DN 7 Chitila nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni, amenajată special şi semnalizată.
Instanţa a constatat că procesul-verbal a fost legal întocmit, cu respectarea dispoziţiilor art. 16, art. 17 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, iar probele administrate în cauză nu au putut constitui dovezi pertinente de natură să răstoarne prezumţia relativă de temeinicie de care se bucură acesta în ceea ce priveşte constatările făcute de agentul constatator cu propriile simţuri, sancţiunea fiind legal aplicată şi individualizată.
Analizând recursul declarat de recurentul-petent împotriva acestei sentinţe, tribunalul a constatat că, în raport de considerentele hotărârii şi de probele administrate în cauză, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: astfel cum a subliniat şi instanţa de fond, în vederea răsturnării prezumţiei de veridicitate a procesului-verbal, sarcina probei revine petentului. In acest sens, tribunalul a constatat că sub aspectul legalităţii procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea rigorilor legii, respectiv au fost consemnate şi semnate obiccţiunile petentului cu ocazia încheierii acestuia şi în speţă nu s-a dovedit că nu ar fi cele formulate de petent cu aceea ocazie şi, în plus, încadrarea juridică a faptei contravenţionale este corectă, astfel că, şi din această perspectivă, procesul-verbal este legal încheiat.
Cât priveşte temeinicia consemnărilor acestuia, în raport de această problemă, tribunalul a constatat că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia europeană a drepturilor omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Văstberga Aktiebolag şi Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei, Hotărârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop reglementarea şi garantarea respectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicaţii majore asupra garantării dreptului la viaţă şi la integritate al persoanelor şi bunurilor şi pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societăţii în respectarea acestor reguli este de importanţă capitală. în acelaşi timp însă, persoana sancţionată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G.
nr. 2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, tribunalul a constatat că petentul, în speţă, nu a dovedit prin mijloace de probă pertinente şi concludente, admise de lege, că situaţia de fapt ar fi alta decât cea descrisă în procesul-verbal, în condiţiile în care declaraţia martorului P.V. vine în contradicţie cu faptul că petentul a recunoscut săvârşirea faptei la momentul încheierii procesul ui-verbal.
A mai arătat instanţa de recurs că procesul-verbal analizat cuprinde constatări personale ale agentului constatator cu privire la situaţia de fapt descrisă, astfel că acesta a avut posibilitatea de a aprecia şi gradul de pericol concret creat de petent prin săvârşirea contravenţiei, astfel că actul sancţionator este legal şi temeinic.
In ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanţa a reţinut că amenda contravenţională aplicată este cea prevăzută de lege şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită contravenţia, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura administrativă de suspendare a dreptului de a conduce reprezintă o măsura care are la bază o prezumţie de vinovăţie a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de riscul potenţial pe care îl prezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră, pentru participanţi la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franţei, 7 decembrie 1999).
Faţă de aceste considerente, în baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat, întrucât în cauză nu sunt incidente nici alte motive de nulitate absolută care să afecteze valabilitatea sentinţei recurate şi care să poată fi invocate şi din oficiu de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
