Între părţi a existat un contract de achiziţii publice, supus unor reguli stricte în ceea ce priveşte încheierea şi executarea, părţile neputând deroga de la dispoziţiile contractuale decât în anumite condiţii. Astfel, O.U.G. nr. 34/2006 prevede posibilitatea ca pe parcursul derulării contractului să existe necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, însă acestea trebuie stabilite de comun acord de către proiectant, achizitor şi executant, pentru executarea acestora fiind necesar a se încheia acte adiţionale, respectându-se regula impusă de art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv ca valoarea lucrărilor să nu depăşească 20% din contractul iniţial. Mai mult, autoritatea publică implicată în contract trebuie să respecte şi regula încadrării în limita bugetului aprobat, conform dispoziţiilor Legii nr. 500/2002. Ca urmare, executarea unor lucrări în afara contractului, fără a fi respectate dispoziţiile legale imperative aplicabile executării lucrărilor publice, exclud situaţia de faţă din domeniul faptelor juridice licite, care dau dreptul la formularea unei acţiuni de in rem verso. Procedând în această manieră, care se încadrează într-o încercare de eludare a dispoziţiilor legale în vederea majorării valorii contractului, pârâta şi-a asumat riscul neîncasării contravalorii acestora.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3390 din 13 iunie 2012
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 25 august 2010 sub nr. 9195/86/2010, reclamanta Primăria Orașului X a chemat în judecată pârâta SC Y. SRL Suceava solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună rezilierea contractului nr. 6977 din 12.11.2007 încheiat între părți și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de a lucrărilor pe care nu le-a finalizat și la care era obligată prin contract și pe care urmează a le executa cu o altă societate de construcții conform art. 18.3 din contract; a penalităților, respectiv 0,15% din prețul contractului pentru fiecare zi de întârziere; a sumei de 45.000 lei cu titlu de garanție de bună execuție deblocată și utilizată de către pârâtă; a daunelor interese în valoare totală de 50.000 lei, pentru neexecutarea contractului, precum și a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 12.11.2007, între părți a intervenit contractul de lucrări nr. 6977, prin care pârâta se obliga să execute, să finalizeze și să întrețină în perioada de garanție, lucrări de reabilitare și modernizare la Școala cu clasele I-VIII din orașul X, județ Suceava, în schimbul acestor servicii urmând a primi suma 1.141.834,66 lei, fără TVA , conform art. 5.1 din contract; că, prin actul adițional la contract s-a suplimentat cantitatea de lucrări față de cele prevăzute în contractul inițial cu suma de 389.946 lei fără TVA , conform dispoziției de șantier nr. 1 din 2.07.2008, iar prin actul adițional nr. 2 la contract, a fost prelungit termenul de execuție al contractului până la data de 12.03.2009, fiind eliberată suma de 45.000 lei reprezentând garanția de bună execuție, prin adresa nr. 1014/30.06.2009, deoarece pârâta se afla într-un impas financiar, existând iminența executării silite a acesteia și intrarea în insolvență; că, instituția reclamantă și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar la data de 3.12.2009 pârâta a emis un centralizator cu situația de lucrări, semnat și de dirigintele de șantier în care era trecută și valoarea lucrărilor rămase de executat și anume suma de 299.854,59 lei fără TVA , primăria decontând valoarea lucrărilor executate, respectiv suma de 590.471, 30 lei fără TVA și că, a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, comunicând pârâtei o invitație la conciliere înregistrată sub nr. 3734/1.07.2010, dar pârâta a refuzat să o onoreze.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esență, că a început lucrările și le-a continuat până în februarie 2009 când, în urma constatării faptului că nu existau prevederi bugetare pe 2009, le-a întrerupt; că, în 2010, constatând că de asemenea nu existau prevederi bugetare, nu a continuat lucrările având în vedere că nici cealaltă parte contractantă nu ar fi avut cum să își îndeplinească obligațiile contractuale și că, în luna iulie 2010, s-a aprobat pe buget suma de 150000 lei, în condițiile in care existau rectificări negative de buget pe plan național existând astfel o oarecare incertitudine în ceea ce privește existența din punct de vedere material a sumei respective. Drept urmare, pârâta a cerut efectuarea de plăți succesive nefiind capabilă din punct de vedere material să susțină integral lucrarea, ca apoi să înceapă lucrările în iulie, dar fiind refuzată verbal recepția acestora la sfârșitul lunii și în consecință și plata corespunzătoare, în aceste condiții a întrerupt lucrările și a constatat că au fost scoase la licitație de către reclamantă o parte din lucrările deja executate de societate și lucrările care au mai rămas de executat și care făceau obiectul contractului nr. 6977 din 12.11.2007, contract care nu era reziliat, nefiind de altfel încheiat nici un proces verbal de predare – primire a lucrării care să evidențieze stadiul fizic și financiar al acesteia.
Dat fiind faptul că nici Primăria orașului X nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, neprevăzând în buget sumele necesare finalizării lucrărilor, a considerat pârâta că nu trebuie reziliat contractul, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a efectuat vreo expertiză care să arate stadiul fizic și financiar al lucrării.
A mai arătat pârâta că potrivit art. 18.3 din contract, în cazul în care executantul nu efectuează lucrările prevăzute la art. 17.2, achizitorul este îndreptățit să angajeze și să plătească alte persoane care să le execute, cheltuielile aferente acestor lucrări urmând a fi recuperate de la executant sau reținute din sumele cuvenite acestuia, dar că art. 17.2 se referă la situația în care lucrările sunt finalizate și executantul notifică în scris și solicită convocarea comisiei de recepție, iar în urma constatărilor efectuate pe teren există lipsuri și deficiențe și pentru remedierea acestora se poate proceda în modalitatea prevăzută de art. 18.3, ceea ce nu este cazul în situația de față, întrucât nu a solicitat reclamantei recepția lucrării, iar aceasta, fără să efectueze nici o expertiză, a scos la licitație o parte din lucrare, considerând astfel fără susținere legală cererea de obligare la plata cheltuielilor de executare a lucrărilor pe care nu le-a finalizat și la care era obligată prin contract, lucrări pe care reclamanta urmează a le executa cu o altă societate de construcții.
De asemenea, a susținut pârâta că, potrivit art. 13.1 din contractul încheiat între părți, în cazul in care, din vina sa exclusivă, executantul nu reușește să-și îndeplinească obligațiile asumate, achizitorul este îndreptățit să deducă din prețul contractului, ca penalități, o suma echivalentă cu o cotă procentuală din prețul contractului, respectiv de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, dar având în vedere că nu au existat prevederi bugetare pentru continuarea și finalizarea lucrărilor, a considerat că nu a fost vina exclusivă a executantului și, drept urmare penalitățile pretinse de reclamantă sunt abuzive.
în fine, a arătat pârâta că, în conformitate cu art. 17.4 din contractul nr. 6977 din 12.11.2007, recepția se poate face și pentru părți ale lucrării, distincte din punct de vedere fizic și funcțional.
Prin notele de ședință depuse la dosar, pârâta a solicitat conexarea dosarului nr.11272/86/2010, care vizează același contract de achiziție publică, la prezenta cauză.
La data de 15.11.2010, reclamanta a formulat precizări la acțiune, prin care a arătat că renunță la capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de executare a lucrărilor pe care nu le-a finalizat, în valoare de 448.955,66 lei și la care era obligată prin contract; precum și la obligarea pârâtei la plata penalităților, respectiv de 0,15% din prețul contractului pentru fiecare zi de întârziere și a daunelor interese, în valoare de 50.000 lei, pentru neexecutarea contractului. De asemenea, la prezenta cauză a fost conexat dosarul nr. 11272/86/2010, având ca obiect „acțiune în pretenții”, formulată de reclamanta SC Y. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului X.
în cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză tehnică în specialitatea construcții civile și industriale, la dosar fiind depus raportul de expertiză, precum și concluziile expertului parte solicitat de către pârâtă.
Prin sentința nr. 3280 din 16 mai 2011, Tribunalul Suceava – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria Orașului X – prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC Y. SRL Suceava, așa cum a fost precizată; a admis, în parte, cererea reconvențională și a dispus rezoluțiunea contractului de lucrări nr. 6977/12.11.2007, obligând pârâta-reclamantă la plata sumei de 45.000 lei, către reclamanta-pârâtă, cu titlu de garanție de bună execuție, iar reclamanta-pârâtă la plata sumei de 13.887,14 lei, către pârâta-reclamantă, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză. De asemenea, a respins, ca nefondate, celelalte capete din cererea reconvențională și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 839 lei, către reclamanta – pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în fapt, între părți s-a încheiat contractul de lucrări nr. 6977/12.11.2007, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea în perioada de garanție a lucrărilor de reabilitare și modernizare la Școala cu clasele I-VIII X, în orașul X, județul Suceava, prețul lucrării fiind stabilit de părți la suma de 1.141.834,66 lei, la care se adaugă TVA 216.948,58 lei, iar la art. 6 s-a prevăzut că durata contractului este de 12 luni calendaristice, începând cu data de 12.11.2007; că, prin actul adițional din 7.07.2008, părțile au înțeles să suplimenteze cantitatea de lucrări față de cele prevăzute inițial, cu suma de 389.946 lei, la care se adaugă TVA 74.090 lei, conform dispoziției de șantier nr. 1/02.07.2008, iar prin actul adițional nr. 2/12.11.2008, termenul de execuție al contractului a fost prelungit până la data de 12.03.2009; că, prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, s-a concluzionat la pct. 1.3.5., că pe perioada contractului, a fost respectat graficul de plăți până la data de 31.12.2008, pentru lucrările executate, iar pârâta-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi executat lucrări după această dată, pentru a invoca excepția de neexecutare. Totodată, expertul a stabilit, la pct. 1.3.7., că au rămas de executat, în baza contractului și a actului adițional, lucrări în valoare de 471.156,57 lei, ceea ce reprezintă o neexecutare a obligațiilor din partea pârâtei-reclamante destul de importantă pentru a atrage desființarea contractului și la pct. 1.3.1, că există lucrări executate și nedecontate în valoare de 13.887,14 lei, iar în cazul desființării contractului valoarea acestor lucrări ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei-pârâte.
Cât privește lucrările decontate și neexecutate, prima instanță a apreciat că acestea nu fac obiectul prezentei cauze, nefiind solicitate de reclamanta-pârâtă și că, potrivit adresei nr. 1014/30.06.2009 și susținerilor ambelor părți, suma de 45.000 lei a fost eliberată pârâtei-reclamante, deși lucrarea nu a fost executată în întregime, iar potrivit art. 4.4. din contract, achizitorul trebuia să restituie garanția de bună execuție, astfel: 70% în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrării (termen ce nu este îndeplinit), iar riscul pentru vicii ascunse este minim 30% la expirarea perioadei de garanție (termen care de asemenea nu s-a împlinit), astfel încât, conform prevederilor contractului, pârâta-reclamantă nu este îndreptățită la eliberarea sumei de 45.000 lei, cu titlu de garanție de bună execuție.
Cu privire la inventarierea lucrărilor și semnarea unui proces-verbal în acest sens, tribunalul a reținut că acest lucru este lipsit de interes, având în vedere rezoluțiunea contractului dintre părți.
Referitor la daunele-interese solicitate de pârâta-reclamantă, s-a apreciat că aceasta nu este îndreptățită la ele, întrucât ea este cea care nu și-a executat obligațiile asumate.
în ceea ce privește obligarea reclamantei-pârâte la respectarea clauzelor contractuale, instanța a considerat că aceasta este o obligație generală ce revine părților contractante în temeiul art. 969 C.civ., care nu-și mai găsește aplicarea în ipoteza desfășurării contractului.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC Y. SRL Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că nu i-a fost comunicată sentința recurată, la dosar regăsindu-se duplicatul hotărârii și dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, ambele returnate, întrucât au fost expediate la o adresă incompletă, nefiind indicate numărul scării și al apartamentului și că, a luat cunoștință de conținutul hotărârii la data de 5.07.2011, prin intermediul apărătorului ales, apreciind că recursul este formulat în termenul legal prevăzut de art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006.
Pe fond, recurenta a arătat, în esență, că sentința atacată este nemotivată, întrucât nu a răspuns apărărilor invocate de aceasta în combaterea pretențiilor reclamantei, iar judecătorul fondului nu a argumentat soluția de reziliere a contractului de achiziție publică decât prin raportare generică la dispozițiile art. 1020 C.civ., fără a analiza dacă sunt date premizele rezilierii, prin raportare și la clauzele contractului, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează instituția rezilierii și consecințele acesteia, nici de obligare a pârâtei la restituirea garanției de bună execuție în sumă de 45.000 lei și că, admițând acțiunea, a respins capetele de cerere conexă care se întemeiază pe răspunderea contractuală a reclamantei, fără a mai răspunde fondului acestor pretenții, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Cu privire la cererea conexă, a solicitat admiterea acesteia în totalitate și obligarea autorității contractante să constate stadiul îndeplinirii contractului de lucrări nr. 6977 din 12.11.2007 și a actului adițional nr. 4668/8.07.2008, pe baza situațiilor de lucrări și a constatărilor efectuate pe teren, în acord cu dispozițiile art. 17.2, 17.3 și 17.4 din contract. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 19.4 din contract și de constatările făcute cu ocazia recepției, a cerut să fie obligată reclamanta, în baza art. 969 C.civ., la plata sumei de 25.606,88 lei, reprezentând diferența dintre lucrările executate și cele decontate, iar în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, la plata sumei de 58.010 lei, reprezentând c/val. lucrări executate în afara contractului (în loc de 13.887,14 lei), conform concluziilor expertului asistent, concluzii potrivit cărora valoarea lucrărilor rămase de executat este de 411.401,90 lei.
Relativ la daunele interese, în cuantum de 50.000 lei, recurenta a apreciat că temeiul acestora îl constituie dispozițiile art. 998, 999 C.civ. și reprezintă pierderea efectiv suferită, întrucât din culpa reclamantei nu a putut încasa c/val. lucrărilor rămase de executat și pe care, în actualul context economic nu le-a putut suporta din surse proprii de finanțare. Mai mult, prin acest litigiu generat exclusiv din culpa reclamantei, s-a adus un prejudiciu de imagine societății, care o poate împiedica să participe în cadrul altor proceduri de achiziție publică în calitate de executant al unor lucrări similare.
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată Primăria orașului Milișăuți a invocat excepția tardivității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică.
Prin decizia nr. 4557 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității recursului, invocată de reclamanta-intimată și, admițând recursul declarat de pârâta SC Y. SRL împotriva sentinței nr. 3280 din 16 mai 2011 a Tribunalului Suceava – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat în totalitate această hotărâre, cu reținerea cauzei pentru rejudecarea fondului.
în stabilirea soluției, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că recurentei nu i-a fost comunicată sentința atacată, astfel încât împotriva ei nu a început să curgă termenul de recurs prevăzut de art. 287 16 din O.U.G. nr.34/2006; că, hotărârea recurată nu a respectat cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și că, instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului, deși a fost învestită cu o acțiune în rezilierea contractului de achiziție publică, fără a avea în vedere că cele două instituții produc efecte diferite, care influențează modul de soluționare atât a celorlalte capete de cerere, cât și a cererii reconvenționale. Cu ocazia rejudecării cauzei, s-a dispus efectuarea unei note comune de către experții D.D. și T.V., concretizată în raportul de expertiză tehnică aflat la (filele 58-62 dosar) și s-au solicitat relații suplimentare de la părțile în litigiu.
Prin decizia nr. 3390/13.06.2012, Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei Primăria orașului X prin primar și, de asemenea, a respins, ca nefondată, cererea conexă formulată de SC Y. SRL, reținând următoarele:
între părți s-a încheiat contractul de lucrări nr. 6977 din 12.11.2007, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea în perioada de garanție a lucrărilor de reabilitare și modernizare la Școala cu clasele I-VIII X, în orașul X, județul Suceava. Durata contractului, stabilită de art. 6 era de 12 luni calendaristice, începând cu data de 12.11.2007 iar prin actul adițional nr. 2/12.11.2008, termenul de execuție al contractului a fost prelungit până la data de 12.03.2009.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că în executarea contractului pârâta a efectuat lucrări până în luna decembrie 2008, după care aceasta a întrerupt lucrările.
Lucrările efectuate, conform situațiilor de lucrări, au fost achitate în totalitate de către reclamantă așa cum rezultă din fisele analitice aferente acestei luni depusă de către pârâtă (fl.112-113 dosar fond).
Ca urmare a acestei situații de fapt reclamanta a solicitat, la data de 27.08.2010, rezilierea contractului.
Conform opiniei unanime din doctrină și practică, rezilierea este sancțiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagamatic cu executare succesivă, ce face să înceteze efectele contractului pentru viitor.
în speță, contractul a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, fiind ulterior prelungit prin act adițional până la 12.03.2009. Având în vedere că după această dată nu a existat o voință a părților în sensul prelungirii duratei contractului, este evident că acesta a încetat la data de 12.03.2009, astfel încât cererea de reziliere a acestuia este nefondată, această sancțiune fiind aplicabilă doar unui contract în ființă, nu și unui contract ale cărui efecte au încetat.
în ceea ce privește cererea de restituire a garanției de bună execuție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 14.4. din contract, achizitorul trebuia să restituie garanția de bună execuție, în două tranșe, respectiv: 70% în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrării , cu condiția ca riscul pentru vicii ascunse să fie minim și 30% la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate pe baza procesului verbal de recepție finală.
La data de 30.06.2009 reclamanta a fost de acord cu eliberarea unei sume de 45000 lei din garanția de bună execuție (fl.23 dosar fond.) cu toate că aceste condiții nu erau îndeplinite, însă culpa îi aparține, nefiind astfel îndreptățită să solicite restituirea invocând propria turpitudine.
în ceea ce privește cererea conexă formulată de către pârâtă, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 17 din contract, executantul avea obligația de a efectua lucrările cu respectarea graficului de lucrări, iar la finalizarea lucrărilor avea obligația de a notifica, în scris, achizitorul că sunt îndeplinite condițiile de recepție, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepție. De asemenea, potrivit art. 17.4 recepția se putea face și pentru părți ale lucrării, distincte din punct de vedere fizic și funcțional.
Potrivit art. 6 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora „executantul trebuie să comunice investitorului data terminării tuturor lucrărilor prevăzute în contract, printr-un document scris confirmat de investitor. O copie a comunicării va fi transmisă de executant și reprezentantului investitorului pe șantier”. De asemenea, potrivit art. 31 „în cazurile în care investitorul solicită preluarea unei părți din lucrare înainte de terminarea întregii lucrări prevăzute în contract, se va încheia un proces-verbal de predare-primire între executant și investitor, în care se va consemna starea părții de lucrare în cauză, măsurile de conservare, precum și cele de protecție reciprocă a desfășurării activității celor două părți”.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâta a arătat că nu a solicitat Primăriei orașului X recepția lucrării și că, după ce la 15.08.2008 a fost dat în funcțiune corpul A al clădirii, distinct din punct de vedere fizic și funcțional, a solicitat verbal efectuarea recepției pentru respectivul corp însă a fost refuzată.
Ca urmare, Curtea a constatat că pârâta nu a urmat procedura stabilită de contract și de dispozițiile normative în vigoare cu privire la recepția lucrărilor.
De asemenea, din cuprinsul raporturilor de expertiză efectuate în cauză rezultă că deși corpul A este pus în funcțiune, mai sunt lucrări de executat.
în condițiile în care stadiul efectuării lucrărilor până la expirarea duratei contractului rezultă fără echivoc din situațiile de lucrări întocmite de către pârâtă, acceptate, necontestate și achitate de către reclamantă, iar în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute în contract și în legile speciale pentru recepția lucrărilor, cererea de obligare a reclamantei la constatarea stadiului lucrărilor și la aprobarea sau respingerea recepției este evident nefondată.
în ceea ce privește contravaloarea lucrărilor executare și nedecontate, Curtea a constatat că cererea este nefondată, având în vedere faptul că din raporturile de expertiză efectuate în cauză și din nota comună a celor doi experți reiese că valoarea totală a lucrărilor efectuate în baza contractului (rezultată după scăderea lucrărilor decontate și neefectuate și adăugarea lucrărilor efectuate și nedecontate) este de 1.350.980, 20 lei. Cum până la data de 31.12.2008 reclamanta a achitat pârâtei 1.354.661,60 lei, este evident că nu mai datorează nici o sumă de bani pentru lucrări executate în baza contractului.
Capătul de cerere referitor la obligarea reclamantei la respectarea prevederilor contractuale de decontare a lucrărilor succesive este nefondat în condițiile în care durata contractului a expirat. De altfel, dispozițiile contractuale prevedeau în mod expres sancțiunile aplicabile în cazul în care una din părți nu-și executa obligațiile, neplata la timp a facturilor emise ducând la calcularea de penalități.
Pârâta a mai solicitat, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, obligarea reclamantei la plata sumei de 58.010 lei reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate în afara contractului.
înainte de intrarea în vigoare a N.C.C., în legislația românească nu exista o definiție a noțiunii de „îmbogățire fără justă cauză”. în doctrină și în practica judiciară s-a arătat însă că „îmbogățirea fără justă cauză” este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei legitim, fiind astfel un izvor distinct de obligații, cu condiții și efecte proprii.
în speță, între părți a existat un contract de achiziții publice, supus unor reguli stricte în ceea ce privește încheierea și executarea, părțile neputând deroga de la dispozițiile contractuale decât în anumite condiții. Astfel, O.U.G. nr. 34/2006 prevede posibilitatea ca pe parcursul derulării contractului să existe necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, însă acestea trebuie stabilite de comun acord de către proiectant, achizitor și executant, pentru executarea acestora fiind necesar a se încheia acte adiționale, respectându-se regula impusă de art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv ca valoarea lucrărilor să nu depășească 20% din contractul inițial. Mai mult, autoritatea publică implicată în contract trebuie să respecte și regula încadrării în limita bugetului aprobat, conform dispozițiilor Legii nr. 500/2002.
Ca urmare, executarea unor lucrări în afara contractului, fără a fi respectate dispozițiile legale imperative aplicabile executării lucrărilor publice, exclud situația de față din domeniul faptelor juridice licite, care dau dreptul la formularea unei acțiuni de in rem verso.
Procedând în această manieră, care se încadrează într-o încercare de eludare a dispozițiilor legale în vederea majorării valorii contractului, pârâta și-a asumat riscul neîncasării contravalorii acestora, astfel încât, Curtea a apreciat ca fiind nefondat și acest capăt de cerere.
Relativ la daunele interese, în cuantum de 50.000 lei, solicitate de pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 998, 999 C.civ., reprezentând pierderea efectiv suferită, generată de faptul că din culpa reclamantei nu a putut încasa c/val. lucrărilor rămase de executat, precum și prejudiciu de imagine, Curtea a considerat că mai întâi trebuie elucidată chestiunea referitoare la natura juridică a răspunderii civile pe care se întemeiază aceste daune.
Codul civil sub imperiul căruia a fost pornită acțiunea, reglementează distinct cele două răspunderi: în art. 998-1003, răspunderea delictuală, iar în art. 1081-1092, răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, prin obligarea debitorului la plata de daune-interese.
în ceea ce privește raportul dintre răspunderea delictuală și răspunderea contractuală, este unanim recunoscut că prima reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, pe când cea de a doua este o răspundere cu caracter derogator, special. Astfel, ori de câte ori în dreptul civil nu suntem în prezenta răspunderii contractuale, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civila delictuală.
De asemenea, nu este posibilă combinarea regulilor aplicabile răspunderii delictuale, cu cele aplicabile răspunderii contractuale, în cadrul unei acțiuni mixte, după cum nu este posibil nici să se apeleze, în subsidiar, la acțiunea delictuală, după ce a fost utilizată acțiunea contractuală prin care au fost obținute despăgubiri.
în consecință, Curtea de Apel Suceava a apreciat că în situația de față poate fi antrenată doar răspunderea contractuală, cererea de acordare a despăgubirilor în temeiul dispozițiilor art. 998-999 C.civ. fiind nefondată.
