O.G. nr. 5/2001, art. 1 alin. (1) C. civ. 1864, art. 1180
în lipsa arătării în litere a sumei împrumutate, înscrisul prezentat de creditor nu are forţă probatorie deplină, fiind, cel mult, un început de dovadă scrisă, susceptibil a fi completat cu declaraţii de martori. în condiţiile în care debitorul nu recunoaşte diferenţa de împrumut rămasă neachitată, iar proba cu martori nu este permisă în procedura specială a somaţiei de plată, nu este îndeplinită condiţia existenţei unui înscris care să ateste drepturile şi obligaţiile părţilor.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 5896 din 3 mai 2011,
nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 13.05.2010, astfel cum a fost precizată, creditorul C.V. a solicitat emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia de plată împotriva debitorului P.I. pentru suma de 20.000 lei, reprezentând rest de plată neachitat şi dobânda legală până la data achitării efective a debitului.
In motivare, creditorul a arătat că a încheiat cu debitorul un contract de împrumut, împrumut ce nu a fost restituit integral până în prezent. Argumentează deţinerea unei creanţe certe, lichide şi exigibile în baza contractului încheiat.
Debitorul, prezent în instanţă prin avocat, nu a depus întâmpinare, solicitând verbal proba cu înscrisuri.
Instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisuri, reţinând următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) al O.G. nr. 5/2001, „procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate
printr-un contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii”.
Textul legal stabileşte două condiţii de admisibilitate a somaţiei de plată, prima dată de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a doua dată de existenţa unui înscris între părţi care atestă drepturi şi obligaţii.
Cu privire la această din urmă condiţie, instanţa are în vedere regulile probatorii incidente în cazul contractelor unilaterale, respectiv prevederile art. 1180 C. civ. 1864: Actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris, în întregul lui, de acela care l-a subscris, sau cel puţin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele „bun şi aprobat”, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.
In lipsa arătării în litere a sumei împrumutate, înscrisul prezentat de creditor nu are forţă probatorie deplină, fiind, cel mult, un început de dovadă scrisă, susceptibil de a fi completat cu declaraţii de martori.
In condiţiile în care debitorul nu recunoaşte diferenţa de împrumut rămasă neachitată, iar proba cu martori nu este permisă în proccdura specială a somaţiei de plată, instanţa a apreciat că cca dc a doua condiţie a acestei proccduri nu este îndeplinită şi a respins ca neîntemeiată ccrerca creditorului.
