Contract de închiriere având ca obiect un bun ce aparţine domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale. Competenţa materială de soluţionare a acţiunii privind desfiinţarea contractului.
Competenţa materială de soluţionare a acţiunii privind constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere a unui bun ce aparţine domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale revine instanţei de drept comun şi nu instanţei de administrativ.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr.1538/CA/8 septembrie 2010
Reclamanta comuna T.R. PRIN PRIMAR a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr.2333/2008 încheiat între părţi .
În motivarea acţiunii, reclamanta arata ca acest contract de închiriere, având ca obiect terenul în suprafaţă de 126.000 mp încheiat de primarul comunei cu pârâta, este lovit de nulitate absolută, întrucât au fost încălcate prevederile art. 36 alin. 5 lit. b) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, care atribuie consiliului local competenţa de a încheia contracte de închiriere a bunurilor proprietatea privată a comunei.
In drept s-au invocat prevederile art. 36 alin. 5 din Legea nr.215/2001, art. 8 alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentinţa nr.68/CA/2010 a respins acţiunea în contencios administrativ. Instanţa a reţinut prin considerentele expuse că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru anularea actului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 indice 1 din .
Recursul este legal timbrat.
Curtea, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei de instanţa de contencios administrativ şi a constatat următoarele :
Părţile au încheiat contractul de închiriere nr.2333/21 10 2008 , având ca obiect terenul situat în comuna T.R. şi care, potrivit actelor de la dosar, face parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale .
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ-art. 2 lit. c din L. nr. 554/2004. Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ-art.8 al. 2 din Legea nr. 554/2004.
Analizând textele legale enunţate, se constata ca Tribunalul Sibiu în mod greşit s-a învestit ca instanţă de contencios administrativ cu soluţionarea litigiului, deoarece actul a cărui anulare se solicite nu prezintă caracteristicile unui contract administrativ, deoarece bunul ce face obiectul închirierii aparţine domeniului privat. Împrejurarea că una dintre părţile contractului este o unitate administrativ-teritorială nu atrage implicit competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece contractul nu se refera la un bun aparţinând domeniul public, ci domeniului privat.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct.3 din Codul de procedură civilă , se va admite recursul reclamantei , se va casa sentinţa atacata , iar în temeiul art. 1 pct. 1, art. 158 din Codul de procedură civilă , cât şi potrivit Deciziei nr. 32/9.06.2008 pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea recursului în interesul legii, se va casa sentinţa atacată şi se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei, ca instanţă comercială.
