Aprobare anterioară a acestuia. Caracterul civil sau administrativ al acestora
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Iaşi sub nr. (…). reclamantul a investit instanţa de drept comun cu o acţiune având ca obiect anularea contractului de schimb terenuri nr. 2395 din 28 decembrie 2004. încheiat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi „T. Frost şi F.-M. Frost”, anularea înscricrii în cartea funciară nr. 47.652 a Municipiului Iaşi a dreptului de proprietate rezultând din acest contract de schimb şi constatarea nulităţii aprobării nr. 16 din 1 noiembrie 2004 a D.T.R.S.V. S, certificată prin adresa nr. 9793 din 12 decembrie 2005, la termenul de judecată din 6 martie 2007 reclamantul renunţând expres la judecata capătului privitor la constatarea nulităţii aprobării nr. 16/2004, întrucât prin adresa nr. 9793/2005 aceasta fusese anulată de emitentă, rămânând ca instanţa să cenzureze doar legalitatea contractului de schimb nr. 2395 din 28 decembrie 2004.
Eronat au reţinut însă în cauză instanţele de fond, raportat situaţiei de fapt sus-cvocatc, faptul că obiectul învestirii l-ar constitui un act administrativ, constând în contractul de schimb terenuri nr. 2395 din 28 decembrie 2004, pe considerentul că obiectul contractului îl constituie un teren împădurit, ce a făcut parte din fondul forestier naţional şi aparţinea domeniului public al statului, ori că acest contract s-ar constitui ca un accesoriu al actelor administrative reprezentate de Aprobarea nr. 16 din I noiembrie 2004 şi adresa nr. 9793 din 12 decembrie 2005 de revocare a aprobării, şi că aceste aspecte erau de natură a atrage competenţa instanţei de administrativ.
Or, chiar dacă pentru suprafaţa de teren din fondul forestier naţional, de 0,9999 ha, aflată în circuitul silvic şi administrarea D.S.I., legiuitorul a prevăzut o procedură specială de urmat, pentru eventualitatea schimbării naturii lui juridice, cu individualizarea competenţelor specifice ale organelor din conducerea instituţiei publice, abilitate a efectua actele administrative de dispoziţie premergătoare perfectării unui raport juridic cu terţii, (procedură materializată în speţă în Aprobarea nr. 16/2004 a D.T.R.S.V.), aceasta nu poate conduce însă la confundarea celor două categorii de acte, cum s-a procedat de instanţele de fond.
Aşa fiind. în cauză procedura administrativă premergătoare emiterii unui act juridic de dispoziţie, respectiv aprobarea nr. 16/2004 sus-evocată. care oricum nu a fost supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ, fiind anulată de însuşi emitentul ei, se constituie ca un „act administrativ” în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de sine stătător, persoana eventual vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, având deschisă calca unei acţiuni în contcncios administrativ pentru a-l ataca, calc neurmată însă în speţă de intimata SC D. SA I.
împrejurarea că urmare a derulării acestci proceduri administrative, necesare emiterii de organul silvic a unui act juridic de dispoziţie, a fost perfectat de recurent contractul de schimb terenuri în cauză, nu este de natură a conferi acestui din urmă contract un caracter administrativ, din moment ce în cadrul acestui raport juridic recurenta a realizat o manifestare de voinţă ca subiect de drept civil într-un contract translativ de proprietate.
pentru terţul beneficiar al schimbului de terenuri neavând vreo relevanţă modul de formare a voinţei juridice în cadrul instituţiei partenere de contract.
Aşa fiind, ipoteza reluată de reclamantul-recurent, a existenţei unui viciu în elaborarea voinţei juridice ce a stat la baza perfectării contractului de schimb în litigiu, poate fi cenzurată doar de instanţa de drept comun, raportat caracterului civil al convenţiei respective, din moment ce anularea aprobării nr. 16’2004 prin adresa nr. 9793/2005 nu a fost atacată în contencios administrativ de persoana ce s-ar fi putut considera vătămată, respectiv intimata SC D. SA I.
C.A. laşi, s. cont. adm. şi Osc., decizia nr. 227/CA din 14 aprilie 2008, in Jurindex Notă: Prezenta speţă ne prilejuieşte câteva observaţii:
a) uneori, aprobarea reprezintă un element de procedură nu pentru un act administrativ, ci pentru un contract (administrativ sau civil). în această ipoteză, ea poate fi anterioară sau posterioară încheierii contractului, însă dacă acest contract se încheie în formă notarială, ea va fi întotdeauna anterioară, întrucât notarii refuză să autentifice un act translativ de proprietate în lipsa unei asemenea aprobări;
b) contractul şi aprobarea formează un tot unitar; în consecinţă, este greşită susţinerea instanţei în sensul că aprobarea ţxxite fi atacată la instanţa de contencios administrativ iar contractul la instanţa ele drept comun. în realitate fie avem un contract administrativ, iar aprobarea este un act ataşabil (iar nu detaşabil) iar competenţa de a-l cenzura aparţine instanţei de contencios administrativ, fie contractul este civil, dar atunci şi hotărârea de consiliu local de aprobare este tot civilă, comitentă fiind pentru a le cenzura instanţa de drept comun. De pildă, într-un contract de schimb (cum este în speţă) hotărârea de „aprobare” nu reprezintă altceva decât consimţământul (la schimb) dat de consiliul local în temeiul art. 36 alin. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. Or, acest consimţământ este unul similar celui dat de un particular oarecare: consiliul local este reprezentantul unităţii administrativ-teritoriale care îşi înstrăinează unul dintre bunurile sale proprietate privată, dobândind, în schimb, un altul. Aşadar, cum consiliul local nu se manifestă în speţă ca o autoritate publică, controlul instanţei de contencios administrativ este exclus;
c) mergând ţx? aceeaşi linie de gândire, revocarea („anularea”) primei hotărâri printr-o nouă hotărâre de consiliu local este de asemenea emisă in regim de dre/)t privat şi, după încheierea contractului de schimb, nu poate produce nici un efect juridic. Astfel, ea este similară unei i|x>tetice declaraţii autentice a unui particular prin care el se răzgândeşte cu privire la un contract (notarial) de schimb, pe care tocmai l-a încheiat cu un alt particular. Dar tot instanţa de drept comun se va pronunţa şi cu privire la acest aspect.
