O.G. nr. 21/1992, art. 2 pct. 4 şi 5,
art. 20, art. 50
Chiar dacă legiuitorul nu a stabilit în mod clar cui îi sunt aplicabile sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 50 din O.G. nr. 21/1992, atâta vreme cât în acelaşi act normativ s-au stabilit obligaţii în ceea ce priveşte informarea consumatorilor atât în sarcina producătorilor, cât şi în sarcina distribuitorilor, răspunderea pentru nerespectarea uneia dintre aceste obligaţii revine subiectului de drept căruia îi incumbă obligaţia respectivă.
Obligaţia de a inscripţiona pe etichetă principalele caracteristici calitative ale produsului revine producătorului. în speţă, informaţiile ar fi trebuit inscripţionate pe ambalaj, deci distribuitorul nu le putea completa. Dacă s-ar interpreta altfel textul de lege, s-ar ajunge în situaţia ca toţi agenţii economici care comercializează un produs să fie sancţionaţi, nu însă şi producătorul – singurul în măsură a remedia această deficienţă. în consecinţă, agentul constatator a procedat în mod greşit sancţionând distribuitorul, şi nu producătorul, reieşind din cuprinsul procesului-verbal că s-a consemnat
că deficienţa privind informarea consumatorului privea lipsa unei informaţii de pe ambalajul produselor.
Jud. Vaslui, sent. civ. nr. 45/2009, portal.just.ro
In fapt, la data de 2 august 2007, prin procesul-verbal seria 0037214 nr. 17/751, petenta SC X. SRL a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 18 din O.G. nr. 21/1992, republicată. Pentru aplicarea acestei sancţiuni în urma controlului efectuat la data de 1 februarie 2008, s-a reţinut în sarcina petentei că a comercializat sortimentele de îngheţată cu deficienţe privind informarea consumatorilor, respectiv pe ambalaje nu este inscripţionată menţiunea a nu se recongela după decongelare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 18 din O.G. nr. 21/1992, republicată; îngheţata Bel Canto cu veritabile fructe de pădure – 2 buc., a fost recongelată după decongelare; în unitate nu s-a prezentat registrul unic de control conform prevederilor Legii nr. 252/2003.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 2 pct. 4 lit. a) şi art. 5 din O.G. nr. 21/1992, republicată, prin producător se înţelege operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs, iar prin distribuitor se înţelege operatorul economic din lanţul de distribuţie. Conform art. 20 din acelaşi act normativ, producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, transport, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii. Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, vânzătorul trebuie să informeze consumatorii despre preţul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul, incluzând şi toate taxele suplimentare, şi să ofere acestora toate informaţiile şi documentele tehnice care trebuie să însoţească produsul. Potrivit art. 5 din anexa 1 la H.G. nr. 106/2002 şi pct. 22 din anexa 1 a la acelaşi act normativ, pe eticheta alimentelor congelate trebuie făcută menţiunea „produs congelat” şi „a nu se recongela după decongelare”. Articolul 18 prevede, de asemenea, faptul că consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.
Analizând din oficiu procesul-verbal contestat, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor de formă, instanţa a constatat că a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, acesta cuprinzând menţiunile obligatorii prevăzute la art. 17, a căror lipsă atrage sancţiunea nulităţii absolute. Totodată, instanţa a reţinut că petenta nu a invocat niciun motiv de nulitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor contestat. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa a reţinut că acesta face dovada deplină cu privire la situaţia de fapt reţinută în cuprinsul său, până la proba contrară. Analizând dispoziţiile legale citate anterior, instanţa a reţinut însă că obligaţia de inscripţiona pe etichetă principalele caracteristici calitative ale produsului revine producătorului, iar în cauza de faţă sancţiunea a fost aplicată distribuitorului (astfel cum este definit în pct. 5 al art. 2 din O.G. nr. 21/1992). Chiar dacă legiuitorul nu a stabilit în mod clar cui îi sunt aplicabile sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 50 din O.G. nr. 21/1992, instanţa a apreciat că, atâta vreme cât în acelaşi act normativ, la Capitolul IV, intitulat „Informarea şi educarea consumatorilor”, s-au stabilit obligaţii în acest sens atât în sarcina producătorilor, cât şi în sarcina distribuitorilor, răspunderea pentru nerespectarea uneia dintre aceste obligaţii revine subiectului de drept căruia îi incumba obligaţia. De altfel, atâta vreme cât informaţiile respective ar fi trebuit inscripţionate pe ambalaj, distribuitorul nu putea completa aceste informaţii. Dacă s-ar interpreta altfel textul de lege, s-ar ajunge în situaţia ca toţi agenţii economici care comercializează un produs să fie sancţionaţi, nu însă şi producătorul, singurul în măsură a remedia această deficienţă.
Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că agentul constatator a procedat în mod greşit sancţionând distribuitorul, şi nu producătorul. De altfel, în cuprinsul procesului-verbal agentul constatator a consemnat că deficienţa privind informarea consumatorului privea lipsa unei informaţii de pe ambalajul produselor. Instanţa a reţinut din declaraţiile martorului audiat în cauză că la momentul efectuării controlului marfa abia fusese livrată, magazinul încă nu fusese deschis, iar marfa
nu fusese expusă la vânzare. In aceste împrejurări, atâta vreme cât
produsul nu fusese încă pus în vânzare, nu se poate vorbi de săvârşirea contravenţiei, abia la punerea în vânzare a produsului putându-se vorbi de încălcarea dreptului la informare al consumatorului.
Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis plângerea, a anulat procesul-verbal din 2 august 2007 încheiat de agenţii constatatori ai intimatei Autoritatea pentru Naţională Protecţia Consumatorilor şi a exonerat petentă de la plata amenzii aplicate.
