Legea nr. 38/2003, art. 7
Având în vedere că autoturismul depistat efectuând activitate de taximetrie neautorizată nu aparţine societăţii recurente, în mod greşit i s-a imputat acesteia fapta; astfel, conform cărţii de identitate a vehiculului şi certificatului de înmatriculare, autovehiculul aparţine unei firmei de leasing, care a transmis dreptul de folosinţă a vehiculului către o altă societate, iar aceasta din urmă a încheiat, anterior constatării faptei, un contract de cesiune a contractului de leasing cu o societate comercială distinctă de recurentă, cu alt număr de înmatriculare la şi alt cod unic de înregistrare. Prin urmare, la data la care s-a constatat fapta, vehiculul se afla în proprietatea, respectiv în folosinţa altor persoane juridice, nu a recurentei, deci acesteia îi lipseşte vinovăţia în comiterea faptei.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 1189/R/2007, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti sub nr. 4579/4/2007, petenta SC P.G.I. SRL, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti, Serviciul Control Transporturi, Utilităţi Publice, a solicitat anularea procesului-verbal nr. 032191
din 31 ianuarie 2007, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petenta a arătat că nu desfăşoară activitate de taximetrie neautorizată.
Prin sentinţa civilă nr. 3369 din 31 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională, întrucât petenta nu a făcut dovada contrară celor reţinute în cuprinsul procesului-verbal.
Petenta a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, motivând că nu poate avea calitatea de contravenient (invocată în mod greşit drept calitate procesuală), întrucât vehiculul nu este în proprietatea sau folosinţa
sa. In dovedirea recursului s-au depus la dosar, în copie, certificate de înregistrare, extrase ORC, cartea de identitate a vehiculului, certificatul de înmatriculare, contractul de leasing, contractul de cesiune.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal nr. 032191 din 31 ianuarie 2007 al Primăriei Municipiului Bucureşti, s-a aplicat recurentei o amendă de
10.000 RON pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 7 din Legea nr. 38/2003. S-a reţinut în sarcina sa că a desfăşurat activitate de transport persoane în regim cu autoturismul fară a deţine autorizaţie de taxi emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
Cercetând înscrisurile depuse în recurs, tribunalul a constatat că în mod greşit s-a imputat recurentei fapta descrisă, având în vedere că autoturismul depistat efectuând activitate de taximetrie neautorizată nu aparţine recurentei. Conform cărţii de identitate a vehiculului şi certificatului de înmatriculare, autovehiculul aparţine firmei de leasing M.S.L. SA, carc a transmis dreptul de folosinţă a vehiculului către SC C.C.I.E. SRL, prin contractul nr. 240 din 9 mai 2006. Aceasta din urmă a încheiat, la data de 19 ianuarie 2007, anterior constatării faptei, un contract de cesiune a contractului de leasing cu SC P.G. SRL, societate comercială distinctă de recurentă, cu alt număr de înmatriculare la registrul comerţului şi alt CUI. Prin urmare, la data la carc s-a constatat fapta, vehiculul se afla în proprietatea, respectiv în folosinţa altor persoane juridice, nu a recurentei, deci acesteia îi lipseşte vinovăţia în comiterea faptei.
Astfel, în baza înscrisurilor noi depuse în recurs, tribunalul a constatat că recursul este întemeiat, a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată, în sensul că tribunalul a admis plângerea şi a anulat procesul-verbal de contravenţie nr. 032191 din 31 ianuarie 2007 al Primăriei Municipiului Bucureşti.