O.G. nr. 2/2001, art. 32 alin. (2)
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea contravenţională împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată de către organul din care face parte agentul constatator judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Dispoziţiile stipulate în textul de lege menţionat mai sus stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, care nu poate fi înlăturată prin convenţia părţilor, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ.
Jud. sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 2944/2011, nepublicată
In data de 19 octombrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului l Bucureşti plângerea contravenţională formulată de petentul E.V.A. împotriva procesului-verbal seria CC nr. 7657352, încheiat la data de 5 octombrie 20IO de intimata Brigada de Poliţie Rutieră a municipiului Bucureşti. In motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei
este nelegal şi netemeinic. In dovedirea susţinerilor sale, petentul a depus la dosarul cauzei, alăturat plângerii contravenţionale, în copie: procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, dovada seria CD nr. 0647192, eliberată la data de 5 octombrie 2010.
Deşi legal citată, intimata nu a depus întâmpinare şi nu a trimis reprezentant în instanţă pentru a-şi preciza poziţia faţă de plângerea contravenţională formulată de petent.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea contravenţională împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată de către organul din care face parte agentul constatator judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Dispoziţiile stipulate în textul de lege menţionat mai sus stabilesc o competenţă teritorială exclusivă, care nu poate fi înlăturată prin convenţia părţilor, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ.
Verificând procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa a constatat că fapta contravenţională a fost săvârşită
pe Calea Moşilor, la intersecţia cu bd. Carol I. In aceste condiţii, instanţa competentă să soluţioneze pricina este, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, respectiv Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. şi în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.