– O.G. nr. 2/2001: art. 16
Prin raportare la aceste norme tehnice se poate aprecia că viteza reală cu care petentul conducea autoturismul putea să fie de cel puţin 98 km/h sau de cel mult 104 km/h, însă în favoarea acestuia trebuie să prevaleze prezumţia vitezei mai mici, în baza principiului „in dubio pro reo”.
(Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 241 din 17 aprilie
2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1074 din 9.12.2007 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul I V. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 0368383/31 mai 2008, întocmit de lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean – I.P.J Bistriţa-Năsăud.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul.
Recursul este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi sub toate aspectele potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată că primul motiv de recurs este neîntemeiat, întrucât instanţa de fond a examinat motivele de nulitate a actului sancţionator invocate în plângere prin prisma dispoziţiilor art. 16 din
O.G. nr. 2/2001, însă se apreciază ca fiind întemeiat cel de al doilea motiv de recurs, datorită faptului că instanţa de fond nu a examinat aspectul referitor la toleranţa la măsurarea vitezei de circulaţie cu aparatul Radar prin prisma dispoziţiilor pct. 3.1.1. lit. b) din Norma de metrologie legală NML 021 – 05/23.11.2005.
într-adevăr, textul indicat de către petent din Norma de metrologie legală NML 021-05 din 23 noiembrie 2005 aprobată prin Ordinul nr. 301/23.11.2005 de către Biroul Român de Metrologie Legală relevă faptul că „pentru măsurarea vitezei, în condiţii normale de trafic pentru cinemometrele care funcţionează numai în regim staţionar este de 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h şi de 3% din valoarea convenţional adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h”.
Prin raportare la aceste norme tehnice se poate aprecia că viteza reală cu care petentul conducea autoturismul putea să fie de cel puţin 98 km/h sau de cel mult 104 km/h, însă în favoarea acestuia trebuie să prevaleze prezumţia vitezei mai mici, în baza principiului „in dubio pro reo”.
în aceste condiţii, sancţiunea ce trebuie aplicată petentului este cea prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d) pct. 3 din O.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
respectiv pentru depăşirea cu 45-50 km a vitezei maxime admise, ce se sancţionează cu 6 puncte de penalizare şi amendă de 450 lei conform clasei lll-a de sancţiuni prevăzute la art. 102 din acelaşi act normativ.
Pe de altă parte, în situaţia reţinerii acestei contravenţii nu se mai impune reţinerea permisului de conducere, legea prevăzând aceasta sancţiune complementară doar pentru depăşirea vitezei cu peste 50 km/h, peste cea legală admisă, conform art. 102 alin. 3 lit. e).
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 C. pr. civ., cu aplicarea art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se va admite recursul declarat în cauză şi se va modifica sentinţa atacată în sensul celor arătate mai sus (judecător Ursu llie).
