i
Neacordarea tratamentului tarifar favorabil prevăzut de art. 68 alin. (1) şi (2) din Codul vamal
C. vamal, art. 68 alin. (1) şi (2)
Reclamanta nu poate beneficia de un tratament tarifar favorabil în cazul în care, în baza verificărilor ulterioare, s-a constatat că mărfurile nu sunt de origine comunitară.
Decizia 289/R din 21 noiembrie 2006 – B.M.G.
Tribunalul Braşov, Secţia de administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. G.F.N. S.R.L. Săcele, în contradictoriu cu pârâtele D.R.V. Braşov şi D.G.F.P. Braşov, având ca obiect anularea procesului-verbal de control nr. 7/1 februarie 2005, emis de D.R.V. Braşov – Serviciul de Supraveghere Vamală şi a deciziei nr. 51/20 aprilie 2005, emisă de
D.G.F.P. Braşov.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Culpa nu constituie o condiţie a răspunderii fiscale şi nu are relevanţă în raportul de obligaţie fiscală.
Certificatele de origine se eliberează la cererea exportatorului, avându-se în vedere principiul bunei-credinţe, controlul vamal fiind efectuat formal, dat fiind imposibilitatea obiectivă a unui control efectuat amănunţit asupra fiecărui transport de mărftiri.
Ca urmare, era firesc în situaţia efectuării controlului ulterior, în cazul în care autoritatea vamală străină — în speţă, cea germană – a constatat că bunurile menţionate în unele facturi nu sunt din U.E., să se recalculeze drepturile bugetare, respectiv taxele vamale, comisionul vamal, T.V.A. şi obligaţiile accesorii constând în dobânzi, penalităţi de întârziere, aşa cum prevede art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997.
Autoritatea vamală germană a efectuat controlul ulterior la cererea autorităţilor vamale române, în baza art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/1997, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă.
Nu a avut relevanţă faptul că autorităţile vamale germane nu au consemnat că certificatele de origine sau declaraţiile pe factură ar fi false, atâta vreme cât au menţionat că mărfurile figurând în facturi nu sunt de origine, falsul fiind în consecinţă implicit datorat exportatorului, respectiv partenerului contractual al reclamantei, aspectul penal neavând însă relevanţă în cauza de faţă.
împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamanta S.C. G.N.F. Săcele, iar în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că organul de control a apreciat în mod greşit că nu au fost respectate dispoziţiile art. 40 şi 45 din Regulamentul pentru aplicarea Codului Vamal al României, iar în sarcina reclamantei a luat naştere o datorie vamală conform art. 144 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 142/1997, care urmează a se stinge conform dispoziţiilor art. 165 lit. a) din Legea nr. 141/1997.
Se arată că instanţa nu a procedat la analiza răspunsului autorităţii vamale germane, care a efectuat formalităţile de vămuire şi care a constatat că marfa îndeplineşte condiţiile de origine conform Protocolului 4 România – U.E., fapt pentru care au fost eliberate şi ştampilate certificatele de origine în cauză. în adresa Autorităţii vamale germane nu se consemnează că certificatele de origine sau declaraţiile pe factură sunt false, ci faptul că mărfurile nu sunt de origine. Culpa aparţine autorităţii vamale germane şi partenerului extern, cărora le revine întreaga răspundere.
Au depus întâmpinare Autoritatea Naţională a Vămilor prin
D.R.V. Braşov şi D.G.F.P. Braşov, care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca legală şi temeinică.
Motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate şi nu pot fi reţinute de curte. în urma efectuării controlului ulterior de către autoritatea vamală străină, respectiv germană, s-a constatat că mărfurile cuprinse în unele facturi nu sunt de origine, în conformitate cu prevederile Protocolului 4, Acord România – U.E.
Efectuarea controlului s-a realizat în urma solicitării autorităţii vamale române, în baza dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, care prevede că autoritatea vamală are dreptul, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior al operaţiunilor.
în urma verificărilor ulterioare s-a constatat că mărfurile nu sunt de origine comunitară, astfel că reclamanta nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de art. 68 alin. (1) şi (2) C. vamal, respectiv de un tratament tarifar favorabil.
Nu au relevanţă susţinerile recurentei prin care se arată că, la data importurilor, autoritatea vamală germană a reţinut că marfă îndeplineşte condiţiile de origine, atâta timp cât la controlul ulterior, efectuat în mod amănunţit, în baza dispoziţiilor art. 17 pct. 2 din Protocolul 4, în urma verificărilor efectuate s-a constatat o situaţie contrară celei reţinută iniţial la efectuarea formalităţilor sumare de vămuire, neconfirmându-se autenticitatea dovezilor de origine.
Curtea a respins recursul reclamantei.
V. Dreptul funcţiei publice
