O.U.G. nr. 195/2002, art. 36 alin. (3)
Potrivit art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitiv tip „mâini libere”, nerespectarea acestei reguli de circulaţie determinând o stare de pericol atât pentru conducătorul auto, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
împrejurarea că şi alţi conducători auto folosesc telefonul mobil atunci când se află în timpul mersului nu este de natură a-l exonera pe petent de sancţiunea ce i-a fost aplicată şi nici nu poate determina o nouă individualizare a sancţiunii, în raport de care amenda ce i-a fost aplicată să fie înlocuită cu avertismentul, întrucât obligaţia pe care a nesocotit-o a fost impusă tocmai pentru stabilirea unui comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 844 din 16 martie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 8136 din 6 noiembrie 2008, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta I.A. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 0317021 din 23 mai 2007, emis de intimata Direcţia Generală de poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal contestat petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 100 lei în baza art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, reţinându-se în sarcina sa fapta de a fi vorbit la telefonul mobil în timp ce conducea, în data de 23 mai 2007, autovehiculul pe bd. Regina Elisabeta.
Instanţa de fond a analizat, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea şi temeinicia procesul ui-verbal contestat şi a reţinut, în ce priveşte legalitatea, că nu există cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, iar sancţiunea aplicată a fost individualizată în concordanţă cu
dispoziţiile art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ. In ceea ce priveşte temeinicia procesul ui-verbal, instanţa de fond a reţinut că petenta a recunoscut că a vorbit la telefonul mobil, susţinând însă că a fost o convorbire scurtă, împrejurare în raport de care a solicitat aplicarea sancţiunii „avertisment”. Instanţa a reţinut însă că petenta nu a probat împrejurarea susţinută, deşi sarcina dovedirii celor menţionate îi revenea acesteia, conform art. 1169 C. civ.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta LA., care a susţinut în motivarea cererii sale că a recunoscut într-adevăr că a vorbit la telefonul mobil, dar că, în raport de gradul redus de pericol social al faptei şi având în vedere împrejurarea că orice şofer a vorbit la telefonul mobil, soluţia corectă era aceea de înlocuire a amenzii cu avertisment. In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Deşi legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în instanţă.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de critica adusă sentinţei civile recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul nu este fondat. S-a constatat, în acest sens, că analiza realizată de prima instanţă în raport de dispoziţiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 este corectă, tribunalul însuşindu-şi considerentele în raport de care prima instanţă a adoptat soluţia de respingere a plângerii ca neîntemeiată.
Potrivit art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitiv tip „mâini libere”. Aceasta este una dintre obligaţiile participanţilor la trafic prevăzute la Capitolul V „Reguli de circulaţie”, Secţiunea 1 din Codul rutier, nerespectarea ei determinând o stare de pericol atât pentru contravenientă, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
împrejurarea că şi alţi conducători auto folosesc telefonul mobil atunci când se află în timpul mersului nu este de natură a o exonera pe
recurenta-petentă de sancţiunea ce i-a fost aplicată şi nici nu poate determina o nouă individualizare a sancţiunii aplicate în raport de care amenda de 100 lei ce i-a fost aplicată să fie înlocuită cu avertismentul, întrucât obligaţia pe care recurenta-petentă a nesocotit-o a fost impusă tocmai pentru stabilirea unui comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.
Apreciind că sentinţa civilă recurată este legală şi temeinică şi că în cauză nu se poate reţine existenţa vreunui motiv de casare sau modificare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat.
