Creanţă contestată cu ocazia parcurgerii procedurii concilierii directe


O.U.G. nr. 119/2007, art. 1, art. 2 alin. (1)[1] C. proc. civ., art. 379 alin. (3)

Procedura ordonanţei de plată presupune analizarea, strict, a caracterelor creanţei, şi nu a modalităţii în care s-a executat contractul. Creanţa certă este creanţa necontestată din punct de vedere juridic, aşadar, o creanţă asupra căreia nu pot fi ridicate obiectiuni.

In cauză, creanţa nu este recunoscută de către debitoare, în condiţiile în care prin procesul-verbal de conciliere plata preţului este condiţionată de executarea obligaţiilor de către creditoare.

Creanţa nu este lichidă, în condiţiile în care debitoarea, prin procesul-verbal de conciliere directă, a recunoscut debitul şi s-a obligat să-l achite, sub condiţia ca serviciile care fac obiectul contractului să fie efectuate şi efectiv predate la termen, astfel încât să nu se pericliteze implementarea proiectelor, iar creditoarea se prevalează de procese-verbale de predare-primire perfectate anterior concilierii directe.

Trib. Bucureşti, s. a Vl-a com., înch. nr. 44687/3/2010

din 4 aprilie 2011, nepublicată

Prin cererea formulată, crcditoarca X a solicitat emiterea ordonanţei de plată împotriva debitoarei Y pentru suma de 1.683.014,71 lei, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor/lucrărilor/prestaţiilor efectuate, precum şi pentru suma de 339.996,92 lei, penalităţi de întârziere.

In motivarea cererii, creditoarea a arătat că şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractele de prestări-servicii nr. 50/10.07.2008 şi nr. 3/28.01.2010 prevăzute la acelaşi art. 2.1, predând debitoarei prin procese-verbale de predare-primire toate documentele necesare pentru obţinerea cofinanţării. Practic, serviciile pe care creditoarea urma să le presteze pentru debitoare constau în realizarea proiectului şi

obţinerea finanţării. In derularea contractului creditoarea şi-a îndeplinit obligaţiile constând în întocmirea dosarului de finanţare a pro-

111 Alineatul (1) al art. 2 a fost modificat prin art. II pct. 4 din O.U.G. nr. 79/2011, cu următorul conţinut: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică crcanţclor ccrtc, lichidc şi exigibile cc reprezintă obligaţii dc plată a unor sume de bani carc rezultă din contracte închciatc între profesionişti”.

iectului şi documentaţiilor aferente, a studiului de fezabilitate, caietelor de sarcini etc., necesare obţinerii finanţării.

Cofinanţarea a fost aprobată dovedind prin extras de la adresa de site www.(…).ro a finanţatorului, dată la care creanţa creditoarei a devenit certă, lichidă şi exigibilă în concordanţă cu art. 4.2.3 din contractul de prestări servicii nr. 50/10.07.2008 şi în concordanţă cu art. 4.2 din contractul de prestări servicii nr. 3/28.01.2010, în termen de 5 zile de la acceptarea proiectului şi semnarea contractului de finanţare.

Ulterior, pentru serviciile prevăzute în contractul nr. 50/10.07.2008 ce le-a realizat atât pentru Z SA, cât şi pentru debitoarea SC Y SA, s-a semnat la data de 28.01.2010 un proces-verbal de conciliere directă prin care cele două societăţi şi-au asumat în mod individual obligaţiile financiare faţă de creditoare şi s-a convenit semnarea a două contracte distincte cu fiecare dintre aceste societăţi, contracte care să înlocuiască contractul nr. 50/10.07.2008. Astfel, a semnat cu debitoarea contractul de prestări servicii nr. 3/28.01.2010. Dar nici aceste acte nu au fost respectate de către debitoare, deşi penalităţile din contractul nr. 50/10.07.2008 nu au mai fost luate în calcul. Astfel, debitoarea a achitat doar prima rată conform extrasului de cont

din data de 08.03.2010. In prezent debitoarea are un debit restant de achitat de 1.683.014,71 lei, cu TVA inclus, reprezentând celelalte 7 rate neachitate, conform prevederilor procesului-verbal de conciliere directă din 28.01.2010.

Pentru acest debit aferent contractului de prestări servicii nr. 3/28.01.2010 şi procesului-verbal de conciliere directă din

28.01.2010, s-au emis facturi proforma pentru fiecare rată neachitată.

In vederea achitării a 75% din preţul contractului, în conformitate cu art. 2.6 din contractul nr.50/10.07.2008, debitoarea avea obligaţia de a-i transmite copii de pe comunicarea de acceptare a cererii de finanţare şi de pe contractul de finanţare, în caz contrar dovada aprobării finanţării urinând a fi făcută cu extras din comunicarea la adresa de site a finanţatorului. Debitoarea i-a transmis doar copia după comunicarea de acceptare a cererii de finanţare, dar nu i-a mai transmis contractul de finanţare nr. 58/28.12.2009 pe care l-a semnat împreună cu autoritatea finanţatoare. Finanţarea a fost obţinută pentru proiectele realizate de creditoare, astfel cum rezultă în conformitate cu art. 2.6 din contractele nr. 50/10.07.2008 şi nr. 3/28.01.2010 din extrasul de pe site-ul finanţatorului.

Astfel, debitoarea nu a achitat plata preţului serviciilor creditoarei ce a devenit scadentă: după acceptarea proiectului comunicată pe adresa de site a finanţatorului, conform art. 4.2.2 din contractul de prestări servicii nr. 50/10.07.2008; în termen de 5 zile de la acceptarea proiectului şi semnarea contractului de finanţare, conform art.4.2 din contractul de prestări servicii nr. 3/28.01.2010.

Creditoarea solicită instanţei să dea eficienţă clauzelor contractuale de prestări servicii nr. 50/10.07.2008 şi 3/28.01.2010 şi prevederilor procesului-verbal de conciliere directă şi să reţină că debitoarea a făcut doar plăţi parţiale din preţul accstor contractc, deşi i-a realizat toate serviciilc cerute prin contract.

în drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007 şi a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Debitoarea nu a formulat apărări în prezenta cauză.

A fost administrată proba cu înscrisuri.

Verificând materialul probator administrat, Tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea ordonanţei de plată.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, creditoarea invocă o creanţă izvorâtă din contractele de prestări servicii nr. 50/10.07.2008 şi 3/28.01.2010.

Prin contractul de prestări serviciu nr. 50/2008, creditoarea – în calitate de prestator – s-a obligat să întocmească, în beneficiul debitoarei, o serie dc documente – menţionate în contract la art. 2.1 -pentru acccsarca unui grant în cadrul „Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice”. Preţul serviciilor contractate a fost stabilit de părţi la 5% din valoarea eligibilă a proiectului, la care se adaugă TVA.

La data de 28.01.2010, părţile încheie contractul de prestări servicii nr. 3, prin care – potrivit art. 9 „dispoziţii finale” – înţeleg să înlocuiască primul contract nr. 50/2008.

Instanţa a fost învestită cu o cerere de emitere a ordonanţei de plată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contractele comerciale.

O.U.G. nr. 119/2007 transpune în dreptul românesc Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, prevederile acestui act normativ se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contractele comerciale.

Din analiza actului normativ de care creditoarea a înţeles să se prevaleze rezultă că domeniul de aplicare este limitat la creanţele necontestate de debitor. Astfel, în art. 9 din ordonanţă se prevede că sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare, iar instanţa este obligată să verifice dacă această contestaţie

este întemeiată. In art. 5 din Directivă se prevede obligaţia statelor de a garanta obţinerea titlului executoriu, cu condiţia ca datoria sau aspecte ale procedurii să nu fie contestate.

Aşadar, întreaga procedură este instituită pentru recuperarea creanţelor necontestate.

Potrivit art. 379 alin. (3) C. proc. civ., o creanţă este certă dacă existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

în cauză, caractcrul cert al creanţei este înlăturat de modalitatea în care părţile au înţeles să execute contractul nr. 50/2008, fapt ce determină judecata cauzei pe procedura de drept comun.

Astfel, aşa cum creditoarea menţionează în cererea de chemare în judecată, serviciile ce trebuiau prestate în baza contractului nr. 50/2008 constau în realizarea proiectului şi obţinerea finanţării. Conform extrasului depus de crcditoare, debitoarea a încheiat contractul de finanţare în anul 2009.

In aceste condiţii, deşi aparent crcanţa reprezentând preţul serviciilor prestate ar fi trebuit să fie certă, lichidă şi exigibilă, în conformitate cu art. 4 din contractul nr. 50/2008, la data de 28.01.2010 părţile încheie un alt contract cu acelaşi obiect şi care, potrivit înţelegerii părţilor înlocuieşte contractul nr. 50/2008. în acelaşi timp, se încheie şi procesul-verbal de conciliere în cuprinsul căruia plata este condiţionată de executarca serviciilor de către creditoare.

Pe de o parte, contrar celor susţinute de creditoare, în cuprinsul acţiunii, contractul nr. 50/2008 nu mai poate constitui izvorul creanţei întrucât, prin voinţa părţilor, acest act juridic a încetat să îşi producă efectele. Pe de altă parte, contractul nr. 3/2010 pare a fi încheiat pentru servicii deja executate în anul 2009.

Modalitatea în care creditoarea a înţeles să-şi execute obligaţiile nu poate fi analizată în prezenta cauză decât cu încălcarea limitelor procesuale fixate la sesizarea instanţei.

Creditoarea a înţeles să adreseze o cerere întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007, astfel încât trebuie analizate – strict -caracterele creanţei, nu modalitatea în care s-a executat contractul. Creanţa certă este creanţa necontestată din punct de vedere juridic,

aşadar, o creanţă asupra căreia nu pot fi ridicate obiecţiuni. In cauză, creanţa nu este recunoscută de către debitoare în condiţiile în care prin procesul-verbal de conciliere plata preţului este condiţionată de executarea obligaţiilor de către creditoare.

Totodată, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia exigibilităţii creanţei.

Astfel, conform procesului-verbal de conciliere directă încheiat la data de 28.01.2010, reprezentantul debitoarei a recunoscut un debit de 1.900.628, 72 lei, pe care s-a obligat să îl achite în perioada ianuarie 2010 – august 2010, dar sub condiţia ca serviciile care fac obiectul contractului să fie efectuatc şi efectiv predate la termen astfel încât să nu se pericliteze implementarea proiectelor.

Aşadar, scadenţa obligaţiei de plată este determinată dc executarea serviciilor de către crcditoare. Totuşi, creditoarea a înţeles să depună procese-verbale dc predare primire perfectate pe perioada

02.09.2008 – 18.11.2009, deci anterior încheierii procesului-verbal

de conciliere (28.01.2010). In aceste condiţii, nu se poate reţine îndeplinită condiţia exigibilităţii creanţei.

Drept consecinţă, cererea a fost respinsă ca nefondată, creditoarea având deschisă calea procedurii de drept comun.