O.G. nr. 5/2001, art. 1 C. proc. civ., art. 379
Atunci când părţile au stabilit scadenţa obligaţiei de plată prin raportare la un fapt (în speţă, faptul primirii facturilor de către debitor), omisiunea dovedirii acestuia determină caracterul neexigibil al creanţei.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 2993 din 22 februarie 2011, nepublicată
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la
20.12.2010, reclamanta creditoare RADET, în contradictoriu cu pârâta debitoare A.P., a solicitat emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia de plată pentru suma de 1454,53 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente facturilor de energie termică neachitată, emise în perioada ianuarie 2008 – februarie 2009.
In motivarea cererii, a arătat că a furnizat energie termică pârâtei, fiind emise pentru plata acestor servicii mai multe facturi ce nu au fost achitate în termen. Au fost calculate majorări de întârziere.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat şi nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile administrate, instanţa a reţinut că părţile au încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 1122/25/ 12.07.2004. Conform acestuia, consumatorul (debitorul) şi-a asumat obligaţia să achite contravaloarea facturii emise de furnizor (creditoarea) în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii acesteia.
Constatând din înscrisurile aflate la dosar că nu rezultă ca dovedit faptul primirii facturilor de către debitor, instanţa a apreciat că în speţă nu este îndeplinită cerinţa exigibilităţii creanţei.
întrucât una dintre condiţiile esenţiale ale procedurii somaţiei de plată nu este îndeplinită, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei.
