CREANŢE BUGETARE. CONTENCIOS FISCAL. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA UNEI DECIZII DE IMPUNERE PRIN CARE S-A STABILIT PLATA UNUI T.V.A. SUPLIMENTAR. DREPTUL DE DEDUCERE A TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ. PERSOANE IMPOZABILE CU REGIM MIXT. INAPLICABILITATEA ACESTUI DREPT


CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA UNEI DECIZII DE IMPUNERE

PRIN CARE S-A STABILIT PLATA UNUI T.V.A.

SUPLIMENTAR. DREPTUL DE DEDUCERE A TAXEI PE

VALOAREA ADĂUGATĂ. PERSOANE IMPOZABILE CU

REGIM MIXT. INAPLICABILITATEA ACESTUI DREPT

PENTRU ACTIVITĂŢILE DESFĂŞURATE ÎN CALITATE DE

AUTORITATE PUBLICĂ, PENTRU INVESTIŢIILE

FINANŢATE INTEGRAL DIN ALOCAŢII BUGETARE

PENTRU OBIECTIVE DE INTERES PUBLIC.

Art. 126, 127 alin. 4, 5 şi 6, art. 147 Cod fiscal

Conform art. 127alin. 4 Cod fiscal, în măsura în care

reclamanta nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de alin. 5 şi 6 ale

aceluiaşi text de lege, nu devine persoană impozabilă pentru acele activităţi pe care le

desfăşoară în calitate de autoritate publică şi, deci, nu beneficiază de dreptul de

deducerea a T.V.A.-ului pentru acestea. Agenţii economici calificaţi de dispoziţiile

art.147 din Codul fiscal ca fiind persoane impozabile cu regim mixt, deci plătitori de

taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt, nu sunt îndreptăţiţi să deducă T.V.A.

decât pentru activităţile în care a avut această calitate şi nu aşa cum se pretinde în

acţiune şi pentru cele desfăşurate în calitate de autoritate publică, pentru obiective de

interes naţional sau social finanţate din alocaţii bugetare.

Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de

contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 127/F-

C/19 decembrie 2007

Prin acţiunea înregistrată la 19 noiembrie 2007, reclamanta

Administraţia Naţională „A.R.” Bucureşti – Direcţia Olt a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională

de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a

Contestaţiilor, constatarea nulităţii sau în subsidiar anularea deciziei

nr.139 emisă de pârâtă la 30 mai 2007, prin care i s-a respins contestaţia

formulată împotriva deciziei de impunere nr.139/22 martie 2007.

În motivare s-a arătat că în mod greşit s-a stabilit în sarcina

reclamantei un T.V.A. suplimentar de plată în sumă de 2.544.542 lei şi

majorări de întârziere aferente de 480.893 lei, întrucât organul fiscal este

obligat să aplice unitar prevederile obligaţiei fiscale pe teritoriul

României. Legiuitorul face distincţie între instituţia publică şi autoritatea

publică, iar reclamanta nu este autoritate publică pentru că nu se

subordonează Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, ci se află

numai sub coordonarea acestuia, activitatea sa nesituându-se într-un

mediu concurenţial.

Este eronată interpretarea potrivit căreia instituţia publică nu

este persoană impozabilă pentru activităţile de interes naţional şi de aceea

cele 11 direcţii de ape au dedus T.V.A. atât la activitatea finanţată din

surse proprii, cât şi la cea finanţată din alocaţii bugetare.

De altfel, reclamantei i s-a răspuns de către Direcţia de

Legislaţie din Domeniul T.V.A. că, aplicarea măsurilor simplificate

prevăzute de art.160 alin.2 lit.c din Codul fiscal, nu este condiţionată de

sursa de finanţare, situaţie în care se apreciază că se cuvine deducerea

T.V.A.-ului indiferent dacă achiziţiile sunt de interes naţional şi social sau

nu.

Examinând acţiunea formulată, în raport de susţinerile

părţilor şi actele din dosar, se apreciază că ea este nefondată pentru cele

ce se vor arăta mai jos.

Pronunţarea unei soluţii de către direcţia specializată din

cadrul pârâtei şi de către instanţa de judecată, nu este influenţată în nici

un mod de maniera în care au înţeles să interpreteze legea cele 11 direcţii

de ape.

Este neîndoielnic că se doreşte o interpretare şi aplicare

unitară a legii cu condiţia ca aceasta să fie în acord cu dispoziţia legală în

discuţie, cu principiile de drept şi sensul ce s-a dorit a fi dat de legiuitor.

Problema care se pune în discuţie este aceea constând în

pretenţia reclamantei de a deduce taxă pe valoare adăugată pentru toate

activităţile pe care le-a desfăşurat, inclusiv pentru cele de interes naţional

şi social ce au fost finanţate de la bugetul de stat.

Ceea ce este recunoscut expres sau implicit de ambele părţi şi

în special de reclamantă, este faptul că aceasta desfăşoară atât activităţi

privind realizarea unor investiţii finanţate integral din alocaţii bugetare

pentru obiective de interes public naţional, cât şi activităţi destinate

obiectivelor proprii de investiţii finanţate de la bugetul de stat sau de la

bugetele locale.

În esenţă, problema care o pune litigiul de faţă este aceea de a

şti dacă persoanele impozabile ce desfăşoară activităţi în calitate de

autorităţi publice, deci finanţate din alocaţii bugetare, sunt îndreptăţite să

deducă T.V.A. şi pentru acestea sau numai pentru cele aferente

obiectivelor proprii de investiţii.

Aşa cum corect a reţinut autoritatea fiscală, răspunsul la

această problemă este asigurat de dispoziţiile art.127 alin.4 din Codul

fiscal, potrivit cărora „cu excepţia celor prevăzute la alin.(5) şi (6)

instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care

sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru

desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe

sau alte plăţi”.

Aşadar, în măsura în care agentul economic nu se încadrează

în situaţiile de excepţie din alin.(5) şi (6) ale art.127 din Codul fiscal, aşa

cum este cazul reclamantei, el nu devine persoană impozabilă pentru

acele activităţi pe care le desfăşoară în calitate de autoritate publică.

Sunt activităţi desfăşurate cu autoritate publică acelea

finanţate din alocaţiile bugetare, de interes naţional şi social şi pentru care

din interpretarea textelor precitate nu se comportă instituţia ca persoană

impozabilă.

Pe cale de consecinţă, nefiind persoană impozabilă pentru

aceste categorii de activităţi nu poate avea loc în raport de prevederile

art.126 din Codul fiscal, deducerea T.V.A.-ului.

Această categorie de agenţi economici este calificată de

dispoziţiile art.147 din Codul fiscal ca fiind persoană impozabilă cu regim

mixt, respectiv persoane înregistrate ca plătitor de T.V.A., care realizează

atât operaţiuni ce dau dreptul la deducere, cât şi cele care nu dau drept la

deducere.

Persoanele impozabile cu regim mixt, deci plătitor de taxă pe

valoare adăugată cu regim mixt, nu sunt îndreptăţite să reducă T.V.A.

decât pentru activităţile în care a avut această calitate şi nu aşa cum se

pretinde în acţiune şi pentru cele desfăşurate în calitate de autoritate

publică .

În concluzie, se apreciază că reclamanta este o persoană

impozabilă cu regim mixt, care nu deduce T.V.A. pentru activităţile de

interes naţional şi social finanţate din alocaţii bugetare, statuare faţă de

care susţinerile din acţiune apar ca nefondate, iar soluţia pronunţată de

organele fiscale ca fiind în acord cu dispoziţiile legale în materie.

Urmează pentru aceste considerente ca acţiunea să fie

respinsă ca nefondată.