Obligaţiile bugetare neachitate la scadenţă generează, conform art. 13 din O.G. nr. 11/1996, majorări de întârziere, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă obligaţia de plată.
Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 456 din 13 martie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 4858 din 21 octombrie 2002, pronunţată în dosar nr. 8134/2002 al Tribunalului Cluj, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Cooperativa de Consum Gherla împotriva pârâtei Direcţia Generala a Finanţelor Publice a jud.Cluj.Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta datorează penalităţile de întârziere stabilite de organul de control în temeiul art. 10 din O.G. nr. 11/1996 aceasta având obligaţia achitării datoriilor bugetare în termen de 15 zile de la data comunicării actului de control. Faptul că, actul de control a fost desfiinţat printr-o sentinţă a Curţii de Apel Cluj nu prezintă relevanţă întrucât ulterior această hotărâre a fost desfiinţată ca urmare a admiterii recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 311 C.pr.civ, în sensul că hotărârea casată nu are nici o putere.Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996 obligaţia bugetară neachitată la scadenţă generează majorări de întârziere.împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi pronunţată de tribunal prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 13 din O.G. nr. 11/1996 şi respectiv art. 10 din acelaşi act normativ.în mod concret se invocă faptul că, pe perioada 11 mai 1998 – 16 octombrie 2000 fiind anulat procesul verbal de control prin sentinţa civilă nr. 171/1999 a Curţii de Apel Cluj nu sunt datorate penalităţile de întârziere, în această perioadă fiind în vigoare hotărârea judecătorească menţionată. De altfel, şi Curtea Supremă de Justiţie prin decizia nr. 2853/2000 a stabilit că reclamantei îi revine obligaţia de a plăti suma de 21.791.130 lei în care erau incluse şi majorările de întârziere care reprezentau suma de 11.116.647 lei, situaţie în care în mod greşit ulterior organul de control a calculat şi încasat majorări de întârziere în sumă de 22.627.878 lei.Prin urmare, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 11/1996 întrucât acestea se referă la cazurile când se contestă actul de control care nu suspendă executarea ori, în speţă este vorba despre o hotărâre judecătorească, sentinţa Curţii de Apel Cluj prin care a fost anulat atât actul de control cât şi debitul ca atare.Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză, art. 10 şi 13 din O.G. nr. 11/1996, art. 311 C.pr.civ, Curtea constată că acesta este neîntemeiat respingându-l ca atare conform art. 312 alin. (1) C.pr.civ.Astfel, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare atât a dispoziţiilor legii speciale cuprinsă în art. 10 şi 13 din O.G. nr. 11/1996 în sensul că orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă – adică în 15 zile de la data comunicării actului-generează obligaţia de plată a majorărilor de întârziere, iar exercitarea căilor de atac împotriva actului de control nu suspendă obligaţia de plată.Prin urmare, chiar dacă printr-o hotărâre judecătorească actele de control au fost desfiinţate, această împrejurare nu produce nici un efect cu privire la majorările de întârziere deoarece prin decizia nr. 2853 din 16 octombrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost casată sentinţa Curţii de apel Cluj, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 311 C.pr.civ, conform cărora „hotărârea casată nu are nici o putere”.în acest context este neîntemeiată susţinerea recurentei conform căreia pe perioada în care era în vigoare sentinţa Curţii de Apel Cluj, majorările de întârziere şi-ar fi suspendat cursul, tocmai având în vedere dispoziţiile art. 311 C.pr.civ.Pe cale de consecinţă, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică va fi menţinută ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de reclamantă. (Judecător Marioara Isailă)
