O.G. nr. 2/2001, art. 21 alin. (3)
în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea amenzii corespunde gradului de pericol social al faptei, deoarece acest cuantum reprezintă minimul legal, fapta fiind considerată a prezenta o gravitate sporită de către legiuitor prin stabilirea unei amenzi minime în acest cuantum, scopul fiind combaterea evaziunii fiscale. Apărările contravenientului, în sensul că diferenţa de bani putea proveni dintr-o greşeală la acordarea restului, nu sunt de natură a înlătura sau a diminua răspunderea contravenţională, din contră, crearea unui surplus prin erori cu privire la restul de acordat determină dubii cu privire la seriozitatea comerciantului. Nici numărul mare de clienţi, chiar dacă aceştia au achiziţionat produse de mică valoare, nu justifică omisiunea de a emite bonuri fiscale şi nu reprezintă un caz fortuit, fiind necesar ca toate operaţiunile fiscale să fie înregistrate; de altfel, contravenientul însuşi a recunoscut că nu se emiteau bonuri fiscale pentru toate vânzările, deci îi este imputabilă fapta descrisă.
Trib. Bucureşti, s. a VIII-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc.,
dec. civ. nr. 2663/R/2005, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti sub nr. 7153/2005, petenta SC G.S. SRL, în contradictoriu cu intimata Garda Financiară, Comisariatul General, a solicitat anularea procesului-verbal scria E nr. 0015895 din 12 noiembrie 2004,
întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petenta a arătat că diferenţa de bani găsită putea proveni dintr-o greşeală la acordarea restului, la ora respectivă aglomeraţia din magazin fiind foarte mare, deci a existat un caz fortuit, fapta având caracter întâmplător, şi sancţiunile aplicate sunt exagerate. Prin sentinţa civilă nr. 6334 din 11 august 2005, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, s-a admis în parte plângerea contravenţională şi a fost înlocuită amenda cu avertismentul, cu motivarea că, deşi petenta nu a înlăturat prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal, sancţiunea avertismentului corespunde pericolului social concret al faptei. Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi 9
C. proc. civ., susţinând că pericolul social al faptei justifică aplicarca amenzii.
Analizând actcle şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal scria E nr. 0015895 din 12 noiembrie 2004, s-a aplicat intimatei o amendă de 80.000.000 lei pentru săvârşirea faptei prevăzute şi sancţionate de art. 10 lit. b) raportat la art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, reţinându-se că la punctul de lucru al reclamantei unde se desfăşură activitate de comerţ a fost depistată suma de 1.016.000 lei care nu poate fi justificată prin documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal.
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că probele administrate nu exclud vinovăţia petentei, dar tribunalul a considerat că proporţională cu gravitatea faptei nu este sancţiunea avertismentului, aşa cum a apreciat instanţa de fond, ci sancţiunea amenzii, astfel cum a
fost aplicată de agentul constatator. In raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea amenzii de 80.000.000 lei corespunde gradului de pericol social al faptei. Acest cuantum reprezintă minimul legal, fapta fiind considerată a prezenta o gravitate sporită de cătrc legiuitor prin stabilirea unei amenzi minime în acest cuantum, scopul fiind combaterea evaziunii fiscale. Apărările petentei, în sensul că diferenţa de bani putea proveni dintr-o greşeală la acordarca restului, nu sunt de natură a înlătura sau a diminua răspunderea contravenţională, din contră, crcarea unui surplus de aproximativ 1.000.000 lei prin erori cu privire la restul de acordat determină dubii cu privire la seriozitatea comerciantului. Nici numărul marc de clienţi, chiar dacă aceştia au achiziţionat produse de mică valoare, nu justifică omisiunea de a emite bonuri fiscale şi nu reprezintă un caz fortuit, fiind necesar ca toate operaţiunile fiscale să se înregistreze de către petentă. Aceasta practic a recunoscut că nu se emiteau bonuri fiscale pentru toate vânzările, deci îi este imputabilă fapta descrisă.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond de înlocuire a amenzii cu avertismentul nu corespunde gradului de pericol social concret al contravenţiei reţinute în sarcina petentei, pentru corectarea conduitei acesteia fiind necesară aplicarea amenzii, astfel cum au stabilit-o reprezentanţii recurentei, iar tribunalul a admis recursul, a modificat sentinţa recurată şi pe fond a respins plângerea ca neîntemeiată.
