O.U.G. nr. 17/20001, art. 23 alin. (1) Legea nr. 29/1990, art. 1, art. 12
întrucât raporturile juridice dintre părţi s-au născut şi s-au derulat sub imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, In prezent abrogată, se aplică dispoziţiile acestei legi ca temei al cererii privind repararea pagubei produsă reclamantei de către organul administrativ-fiscal, conform principiului tempus regit actum.
Natura juridică a răspunderii autorităţii administrative rezultă din dispoziţiile legii contenciosului administrativ, care reglementează obligaţiile organului administrativ, aceasta fiind o răspundere administrativ-patrimonială care implică patru condiţii, respectiv, ilegalitatea, prejudiciul, legătura cauzală şi culpa.
Decizia nr. 180/R din 4 iulie 2006 – B.M.G.
Tribunalul Braşov, Secţia comercială şi de administrativ a fost admisă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A.T. S.R.L. Caţa, cu sediul în comuna Caţa, str. E., nr. 2, judeţul Braşov, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în Braşov şi Administraţia Finanţelor Publice Rupea, cu sediul în Rupea şi au fost obligate în solidar pârâtele să plătească reclamantei daune-interese constând în actualizarea cu rata inflaţiei pe perioada 25 mai 2000 – 27 mai 2005 a sumei de 238.336,10 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta S.C. A.T. S.R.L. (fostă S.C. G.A.P. S.R.L.) a formulat trei cereri de rambursare a T.V.A.-ului, cereri înregistrate la pârâta Administraţia Finanţelor Publice Rupea.
Potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată (act normativ în vigoare la data formulării cererilor de restituire), rambursarea acestor taxe se face în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare.
11 Abrogată prin Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în M.Of. nr. 371 din 1 iunie 2002.
Prin încheierea proceselor-verbale de control nr. 8601/24 mai
2000 şi nr. 6942/14 octombrie 2002 de către pârâta D.G.F.P. Braşov s-a blocat restituirea sumelor solicitate la rambursare de către reclamantă, deşi erau emise procesele-verbale nr. 23355A/28 februarie
2001 şi nr. 5294/30 octombrie 2001, prin care se dispusese restituirea sumei totale de 2.383.360.977 lei vechi.
Reclamanta a obţinut şi două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care pârâta Administraţia Finanţelor Publice Rupea a fost obligată la restituirea sumei de 2.383.360.977 lei vechi, dar prin procesul-verbal nr. 6942/14 octombrie 2002 emis de D.G.F.P. Braşov, s-a compensat nelegal suma mai sus menţionată cu alte sume pretins datorate de reclamantă la bugetul de stat: impozit pe profit şi majorări aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 116/28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, definitivă şi irevocabilă, s-a anulat actul administrativ mai sus menţionat, iar prin decizia de restituire nr. 10379/26 mai 2005 s-a achitat reclamantei suma solicitată prin cererile de restituire formulate de reclamantă în anul 2000 şi 2001.
In cauză este astfel antrenată răspunderea civilă delictuală a autorităţilor administrative (pârâtele) pentru pagubele cauzate persoanelor juridice, vătămate în drepturile lor prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, prejudiciul cauzat reclamantei constând în deprecierea monedei naţionale cu rata inflaţiei referitor la sumele cuvenite reclamantei, depreciere calculată pe perioada 25 mai 2000 (30 de zile de la data cererii de rambursare nr. 4972/2000) — 26 mai 2005 (data restituirii sumei de 2.383.360.977 lei vechi).
Potrivit art. 1 alin. (1), art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamanta S.C. A.T. S.R.L. are dreptul la repararea pagubei pricinuite de pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Finanţelor Publice Rupea, care au refuzat să-i restituie reclamantei suma de 2.383.360.977 lei, actualizarea acestei sume cu rata inflaţiei pe perioada 25 mai 2000 -27 mai 2005 fiind în sumă de 2.671.797.122 lei vechi (267.179,71 RON), potrivit indicelui de inflaţie de 141,6% pentru perioada mai sus menţionată, comunicat de Direcţia de Statistică Braşov.
împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, iar în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat incidenţa răspunderii civile delictuale a autorităţilor administrative pentru pagubele cauzate pârâtei. în cauză nu este vorba de un refuz în rezolvarea unei cereri, nu există o culpă în ceea ce priveşte nerestituirea T.V.A şi nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale. De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât această lege nu are efect retroactiv.
Obligaţia de plată a fost îndeplinită cu operativitate, ulterior momentului în care unităţii fiscale i-a fost comunicată hotărârea instanţei învestită cu formulă executorie.
Suma cerută spre restituire este compusă din sume distincte, provenite din acte de control diferite, pe perioade verificate diferit. Procesul-verbal de control nr. 8601/24 mai 2000 a fost desfiinţat prin decizia nr. 1565/22 noiembrie 2000 a Ministerului Finanţelor Publice, fiind dispusă verificarea, astfel că acest act de control nu îşi produce efecte juridice, iar baza de calcul este eronată.
Din procesul-verbal de control nr. 23355A/28 februarie 2001 a rezultat o altă sumă care a fost respinsă la rambursare, iar prin compensările efectuate, obligaţiile de plată stabilite în sarcina reclamantei au fost stinse.
în realitate nu s-a produs nici un prejudiciu, neexistând temei juridic pentru acordarea de dobânzi penalizatoare pentru perioada 25 mai 2000 – 27 mai 2005.
La dosar a depus întâmpinare intimata, prin care solicită respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Susţinerile recurentei referitoare la legea aplicabilă în cauză sunt fondate, dar acestea nu sunt însă în măsură a determina modificarea sentinţei instanţei de fond.
în speţă, conform principiului tempus regit actum sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, deoarece raporturile juridice dintre părţi s-au născut sub imperiul acestei legi, în prezent abrogată.
Conform acestor dispoziţii, orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului, precum şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Contrar susţinerilor recurentei, în speţă a existat refuzul autorităţii administrative de a rezolva cererea reclamantei referitoare la un drept recunoscut de lege, respectiv de restituire în termen a taxei pe valoare adăugată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 23 alin. (I) din O.U.G. nr. 17/2000.
De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 29/1990, care prevăd că în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii de anulare, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei.
întrucât reclamanta a cunoscut întinderea pagubei numai după ce i-a fost restituită suma cu titlu de taxă pe valoare adăugată de către pârâte, aceasta a procedat la calcularea daunelor interese şi a solicitat prin instanţa de judecată repararea acestora, în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (I) din Decretul-lege nr. 167/1958.
Natura juridică a răspunderii autorităţii administrative, rezultă din dispoziţiile legii contenciosului administrativ care reglementează obligaţiile organului administrativ. Se poate reţine că ne aflăm în prezenţa unei răspunderi administrativ-patrimoniale care implică patru condiţii, şi anume: ilegalitatea, prejudiciul, legătură cauzală şi culpa.
în speţă s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtelor de restituire în termen a taxei pe valoare adăugată, ceea ce semnifică o acţiune ilegală a acestora şi care a determinat crearea unui prejudiciu material în patrimoniul reclamantei, prin devalorizarea acestei sume ca urmare a inflaţiei.
Refuzul nejustificat de rambursare în termen a sumei cu titlu de taxă pe valoare adăugată are o legătură cauzală cu prejudiciul produs reclamantei, iar acest refuz nejustificat a fost determinat de o atitudine culpabilă a autorităţii publice care reprezintă, în speţă, ilicitul administrativ ce a fundamentat acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamantă, implicit răspunderea administrativ-patri-monială a autorităţii publice.
Susţinerile recurentei referitoare la lipsa culpei sale în restituirea sumelor, dată fiind multitudinea controalelor efectuate ulterior care s-au finalizat cu întocmirea proceselor-verbale nr. 8601/24 mai 2000 şi nr. 6942/14 octombrie 2002, nu pot fi reţinute, deoarece termenul de rambursare a taxei pe valoare adăugată este prevăzut strict de lege, iar actele de control mai sus arătate au fost anulate ca nelegale prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile. Susţinerile recurentei referitoare la netemeinicia pretenţiilor reclamante şi la baza de calcul greşită sunt, de asemenea, nefondate, deoarece suma totală pe care pârâtele trebuiau să o restituie către reclamantă este de 2.383.360.977 lei (1.334.578.113 + 553.923.638 + 494.859.226 lei), iar la calculul daunelor s-au avut în vedere termenele diferite de scadenţă la rambursare, corespunzătoare fiecărei sume în parte.
Ca atare, se poate reţine că motivele de recurs formulate de recurentă sunt nefondate, astfel că instanţa a respins recursul.
