La data de 27 martie 1990 prin Decizia nr. 167, Primăria municipiului Sibiu. în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Decretul-lege nr. 8/1990, atribuie în folosinţă spaţiul situat în imobilul din Sibiu către reclamantă.
Prin Decizia nr. 156 din 17 octombrie 1994 Delegaţia Permanentă a Consiliului Judeţean Sibiu a dispus revocarea Deciziei nr. 167/1990 cu motivarea ca spaţiul în cauză este proprietatea de fapt şi de drept a unui terţ.
La data de 16 august 2002, reclamanta a formulat acţiune în instanţă prin care solicita a fi constatată nulitatea deciziei de revocare.
Decizia de atribuire în folosinţă a imobilului este un act administrativ individual. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice. Condiţiile de valabilitate a actelor de drept administrativ sunt: emiterea actelor de organele competente legal; respectarea formelor procedurale legale; conformitatea cu norma legală; actele să corespundă scopului urmărit de lege.
Revocarea este operaţiunea juridică prin care autoritatea publică emitentă sau autoritatea superioară acesteia scot din vigoare un act administrativ. Cauzele ce determina
revocarea sunt nelegalitatea şi inoportunitatea actului. Acestea pot fi anterioare, concomitente sau posterioare adoptării actului. Revocarea este sancţiunea îndreptată împotriva beneficiarului unui act juridic. Din punctul de vedere al oportunităţii, actul poate fi revocat dacă nu mai corespunde nevoilor specifice pentru care a fost adoptat. în cazul revocării, nelegalitatea sau inoportunitatea actului sunt certe, măsura are caracter definitiv şi produce efecte atât pentru trecut, cât şi pentru viitor. în dreptul administrativ este consacrat principiul revocabilităţii actelor administrative, întemeiat pe caracterul unilateral, fiind emise fără consimţământul celuilalt subiect al raportului juridic. Revocarea se realizează după procedura îndeplinită la adoptarea actului.
Decizia de atribuire s-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 7 din Decretul-lege nr. 8/1990. Acest Decret-lege reglementa organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat. fiind abrogat de Legea nr. 5/1990 privind administrarea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. în art. I se prevedea că pe data prezentului decret. în judeţe, oraşe şi comune se constituie primării, ca organe locale ale administraţiei de stat. Organele locale ale administraţiei de stat exercită conducerea activităţii administrative în judeţe, municipii, oraşe şi comune. în îndeplinirea răspunderilor ce le revin, organele locale ale administraţiei de stat emit decizii cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor acestora, se semnează de primar şi se contrasemnează de sccrctar (art. 7). Primăriile exercită drepturile şi îndeplinesc obligaţiile pe care Ic au ca persoana juridică judeţul, municipiul, oraşul şi comuna (art. 10).
Potrivit Legii nr. 69/1991 privind administraţia publică locală. în vigoare la data emiterii deciziei atacate, art. 55, consiliul judeţean este autoritate a administraţiei publice judeţene.
Din copia cărţii funciare nr. 45248 Sibiu, dreptul de proprietate al imobilului identificat sub. nr. top. 1685, 1686 aparţine statului român, potrivit încheierii de CF nr. 1246/1964, cu drept de administrare operativă încredinţată unui terţ.
La data atribuirii în folosinţa gratuită, anul 1990, conform Decretului -lege nr. 8/1990 actul a fost întocmit de Primăria judeţului Sibiu, ca autoritate constituită la nivel judeţean. Este Iară dubiu că în prezent şi la data revocării actului, atribuţiile acestei autorităţi erau îndeplinite de consiliul judeţean, autoritate competentă să dispună măsura revocării, fiind necesar ca sancţiunea să fie dispusă de persoana care a adoptat actul iar din acest punct de vedere decizia administrativă atacată este valabilă.
în considerarea dreptului de administrare operativă constituit în favoarea unei terţe persoane. în mod legal consiliul judeţean a considerat ca nu se poate suprapune peste acest drept ce nu a fost desfiinţat sau radiat din cartea funciară, dreptul de folosinţă al reclamantei, deoarece s-ar încălca principiul legalităţii actclor administrative. Decizia nu mai este nici oportună din punctul de vedere al legii ce guvernează domeniul public şi privat al statului, Legea nr. 213/1998, cât şi a formei de organizare a reclamantei, societate cu răspundere limitată şi nicidecum societate de utilitate publică. Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice (art. 17 din Legea nr. 213/1998). în cauză, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile legale menţionate şi nu poate să beneficieze de folosinţa gratuită a spaţiului. Pârâtul poate să revoce actul în cazul în care constată că acesta nu mai îndeplineşte condiţiile de legalitate sau oportunitate de la data emiterii lui. sau datorită unor cauze intervenite ulterior.
Referitor la caracterul irevocabil al deciziei de atribuire şi împrejurarea ca actul a intrat în circuitul civil apreciem că susţinerile sunt nefondate. Decizia nu şi-a pierdut caracterul de act administrativ unilateral şi în consecinţă revocabil, prin faptul că dreptul nu a fost acordat nelimitat şi nici nu a crcat un raport juridic materializat în încheierea unui contract care să oblige consensual părţile, astfel că actul nu poate fi analizat din perspectiva condiţiilor de valabilitate ale unui contract potrivit Codului civil, ci este analizat din punctul de vedere al dreptului administrativ. Fiind un act cu succesivă în timp. folosinţa s-a realizat zi de zi. iar revocarea îşi produce efectele doar pentru viitor.
in consecinţă se apreciază că în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de legalitate şi de oportunitate ale deciziei administrative, autoritatea emitentă poate să dispună revocarea actului după procedura urmată la emiterea deciziei.
C.A. Alba-lulia, s. cont. adm. şi fisc., decizia din 2 iulie 2007, în B.J.C.P.J. 2007
Notă: Soluţia – corectă, chiar dacă nu este motivată ireproşabil, cel puţin din punct de vedere teoretic, – ridică două interesante probleme legare de revocarea actelor administrative:
a) prima, legată de faptul că, până la momentul revocării actului, organul său emitent (primăria judeţului) a încetat să mai existe. în mod corect instanţa a apreciat că este comfx-tent să revoce un asemenea act organul administrativ comitent să emită un act similar la momentul revocării.
b) a doua, legată de schimbarea fundamentală a dispoziţiilor legale care permit un act de tipul celui revocat. Mai exact, după emiterea deciziei de dare în folosinţă gratuită a unui bun, o reglementare nouă stipulează că asemenea drepturi pot fi constituite numai în favoarea persoanelor juridice fără scop lucrativ, care prestează o activitate de utilitate publică. Or, în condiţiile în care beneficiara nu are această calitate, revocarea actului, pe motivul schimbării radicale de circumstanţe, este legală. Ar mai fi de observat şi faptul că actul în cauză este unul cu efecte continue în timp (dreptul de folosinţă), astfel încât el poate fi revocat cu efecte pentru viitor.
