Prin art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, legiuitorul a prevăzut o scutire de la plata impozitului pe clădiri şi pentru terenuri pentru acele imobile situate în parcuri industriale. Sintagma „potrivit legii” din ambele texte se referă la regulile de constituire şi funcţionare a parcurilor industriale, şi nu la îndeplinirea unor condiţii prevăzute în legi speciale pentru acordarea scutirii. În aceste condiţii, sunt nelegale actele fiscale prin care s-a impus reclamantei plata impozitului.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 639 din 14 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2262/110/2011, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Botoșani pentru anularea dispoziției nr. 2569/2011 și a deciziei de impunere nr. 7580 din 16.02.2011, prin care în mod nelegal a fost obligată la plata sumei de 98.129,60 lei, reprezentând impozit pe teren și clădiri situate în Parcul Industrial Botoșani, aferent anului 2011.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că decizia de impunere nr. 7580/16.02.2011 este nelegală, deoarece a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care prevăd că nu se datorează impozit pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale.
Contestația formulată de SC M. SA a fost soluționată prin dispoziția nr. 2569/2011 emisă de Primarul Municipiului Botoșani, dispoziție care, în opinia reclamantei, este rezultatul unei greșite interpretări a legii, impunându-se a fi anulată.
Prin sentința civilă nr. 1191/06.12.2011, Tribunalul Bacău a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Reclamanta a susținut că beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și de art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul că nu datorează impozit pentru terenul și clădirile situate în Parcul Industrial Botoșani, înființat prin Ordinul MDP 170/2003.
întrucât reclamanta nu a solicitat aprobarea Consiliului Local Botoșani pentru acordarea scutirilor prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 si de art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organul fiscal neavând competența legală de a acorda aceste scutiri, s-a emis decizia de impunere nr. 7580/8 din 16.02.2011.
Conform dispozițiilor Codului fiscal, scutirea parcurilor industriale de plata impozitului pe clădiri și teren este acordată potrivit legii, și nu prin efectul legii, așa cum susține reclamanta.
Scutirile prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003 din Codul fiscal („clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”) și de art. 257 lit. l) („terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”) se acordă pe baza hotărârilor consiliului local conform art. 7 din O.G. nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale.
Sintagma „potrivit legii” prevăzută de art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal are în vedere O.G. nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, conform prevederilor pct. 77 alin (5) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
„Pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art. 257 lit. l) din Codul fiscal, se vor avea in vedere prevederile Ordonanței Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, precum și hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor industriale”.
Faptul că scutirea se acordă pe baza hotărârii consiliului local rezultă și din interpretarea art. 11 alin. (4) din Ordinul nr. 264/2002 privind aprobarea Instrucțiunilor de acordare și anulare a titlului de parc industrial.
De asemenea, dispozițiile art. 18 din Ordinul nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcuri industriale stabilesc aceeași procedură de acordare a facilităților fiscale constând în scutiri de la plata impozitului pe teren de către unitățile administrativ-teritoriale, iar cele ale art. 22 alin. (1) prevăd că scutirea se acordă o singură dată pe an, în fiecare an.
Rezultă că reclamanta trebuia să formuleze cerere pentru acordarea scutirii de la plata impozitului pe teren prevăzută de art. 237 lit. l) din Codul fiscal la începutul fiecărui an, iar consiliul local sau județean avea competența de a aproba acordarea facilității, prin hotărâre.
Reclamanta nu a făcut dovada că acest ajutor de stat i-a fost acordat, așa încât în mod corect pârâtul a emis deciziile de impunere pentru plata impozitului pe teren, în calitate de titular al dreptului de a colecta aceste taxe conform art. 256 alin. (2) C.fisc.
Au fost înlăturate apărările reclamantei referitoare la abrogarea expresă a dispozițiilor art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001, întrucât prin art. 298 pct. 6 C.fisc. au fost abrogate expres dispozițiile art. 7 lit. b) și c) din O.G. nr. 65/2001. Or, dacă intenția legiuitorului ar fi fost să abroge și dispozițiile literei d) a acestui text normativ, ar fi făcut-o în mod expres.
Cât privește apărările referitoare la procedura de aprobare a ajutorului de stat prevăzută de Legea nr. 143/1999 și O.U.G. nr. 117/2006, facilitatea fiscală a fost acordată reclamantei, astfel că nu ne aflăm în prezența unei decizii de recuperare a ajutorului de stat acordat nelegal, ci a unei simple decizii de impunere pentru colectarea impozitelor și taxelor locale.
Față de considerentele arătate instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M. SA, care a susținut că soluția fondului este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, întrucât scutirea de impozit pe clădiri și terenuri aflate în parcuri industriale este expres prevăzută de art. 257 lit. l) C.fisc., fără nicio altă condiționare, instanța de fond făcând o confuzie între regimul acestei categorii de scutiri și facilitățile fiscale ce pot fi acordate de autoritățile locale, potrivit art. 286 C.fisc.
Intimatul-pârât Primarul municipiului Botoșani a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale invocate.
Analizând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea constată fondat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Decizia de impunere contestată prin demersul introductiv al reclamantei a stabilit că aceasta datorează impozit pe clădirile și terenul aflate în Parcul Industrial Botoșani (asupra apartenenței și situării imobilelor respective nefiind făcute discuții în fața instanței de fond și nici în procedura administrativă).
Potrivit art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003 (Cod fiscal), „Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează:
9. clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”.
Potrivit art. 257 lit. l) din Legea 571/2003, „Impozitul pe teren nu se datorează pentru: terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii”.
Față de formularea clară și lipsită de orice echivoc a textelor citate, este evident că legiuitorul a prevăzut o scutire de la plata impozitului pe clădiri și pentru terenuri pentru acele imobile situate în parcuri industriale. Sintagma „potrivit legii” din ambele texte se referă la regulile de constituire și funcționare a parcurilor industriale, și nu la îndeplinirea unor condiții prevăzute în legi speciale pentru acordarea scutirii.
în condițiile în care clădirile și terenurile se află într-un parc industrial care a fost constituit și funcționează în condițiile reglementate de O.G. nr. 65/2001, scutirea de la plata impozitului operează în temeiul legii, fără a fi supusă altor verificări și condiționări.
Reducerile de impozit ce pot fi acordate prin hotărâri ale consiliului local, potrivit art. 7 din O.G. nr. 65/2001, ca facilități fiscale, sunt diferite de scutirea de impozit prevăzută de Codul fiscal.
Interpretarea dată de instanța de fond textelor de lege mai sus citate este eronată, întrucât dacă se acceptă această interpretare, scutirea de impozit prevăzută expres de lege, fără nicio excepție, s-ar transformă într-o facilitate fiscală, constând în reducerea impozitului, la latitudinea consiliului local. Or, acolo unde legiuitorul a înțeles să lase consiliului local competențe de acordare a unor facilități, a prevăzut expres și limitativ acest lucru (art. 286 C.fisc.).
Argumentele instanței de fond, prin care se califică scutirea de la plata impozitului pe teren și clădiri ca fiind ajutor de stat, sunt contradictorii; chiar dacă această scutire legală de la plata impozitelor ar fi calificată ca fiind ajutor de stat, procedura de restituire, competența și condițiile legale în care s-ar recupera un eventual ajutor de stat sunt total diferite de circumstanțele prezentei cauze și nu ar putea justifica măsurile dispuse de pârât, de obligare a recurentei reclamante la plata unor impozite pentru care legea prevede o scutire expresă și necondiționată.
Așa fiind, este evident că obligațiile de plată ale societății în ce privește impozitul pe clădirile și terenul aflate în Parcul Industrial Botoșani au fost stabilite fără temei legal, actele emise de organele fiscale fiind, sub acest aspect, nelegale.
Față de considerentele expuse, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., Curtea a constatat că, raportat la art. 312 alin. (1) C.proc.civ., se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței tribunalului, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și anulării cele două decizii contestate în privința impozitului pe clădirile și terenul aflate în Parcul Industrial Botoșani.
(Judecător Vera Stănișor)
