Deşi aparent, din modul de formulare al art. 155 lit. d) al Legii nr. 263/2010 ar reieşi că tribunalele soluţionează în primă instanţă doar contestaţiile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, o atare interpretare este eronată, deoarece ar însemna ca în situaţia în care comisia de contestaţii nu soluţionează contestaţia, asiguratul să nu poată formula plângere împotriva refuzului nejustificat de soluţionare. De asemenea, în condiţiile în care legea prevede termene imperative pentru contestarea deciziei, respectiv a hotărârii comisiei de contestaţii de către asigurat, ar fi excesiv să i se pretindă acestuia ca în ipoteza în care comisia de contestaţii nu soluţionează contestaţia în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, să formuleze acţiune în instanţă numai după soluţionarea contestaţiei, mai ales în condiţiile în care există posibilitatea ca aceasta să nu fie soluţionată sau să fie soluţionată cu mult după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Secţia I-a civilă, Decizia nr. 4581 din 5 noiembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 7601 din 2.07.2012 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepția necompetenței generale a instanței invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T.L. împotriva pârâților Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale București, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, deciziile de emise de Casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestații care funcționează în cadrul M.Ap.N.
Comisia de Contestații din cadrul M.Ap.N. este un organism de verificare creat la nivel național care examinează si hotărăște asupra deciziilor de emise de casa sectorială de pensie, contestate de către titulari si care urmărește aplicarea corectă a legislației în vigoare.
Această comisie are ca atribuție principală stabilită de către legiuitor soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de pensie emise în condițiile O.U.G. nr. 1/2011.
în activitatea de soluționare a acestor contestații, comisia adoptă hotărâri care pot fi contestate la tribunalul competent, așa cum prevăd art. 150 alin. (3) si art. 151 alin. (1) si art. 153 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010.
După cum se poate observa din conținutul acestor prevederi legale, soluționarea contestațiilor privind deciziile de revizuire a pensiilor militare emise în baza O.U.G. nr. 1/2011 a fost atribuită prin Legea nr. 263/2010, Comisiilor de contestații din cadrul M.Ap.N.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cauză care este de competența Comisiei de Contestații din cadrul M.Ap.N. și nu poate soluționa această cauză întrucât ar încălca competența generală, iar hotărârea pe care ar pronunța-o ar fi lovită de nulitate absolută.
în această situație, instanța a admis excepția necompetenței generale invocată din oficiu și a respins cererea reclamantului ca urmare a admiterii excepției.
Petitul 1 partea a doua al cererii de chemare în judecată și petitul 2 al cererii principal și subsidiar au fost respinse, deoarece motivele invocate de către reclamant vizează pronunțarea unei sentințe care să constate nulitatea /să anuleze decizia de revizuire a pensiei emise în baza O.U.G. nr. 1/2011 cu consecința menținerii în plată a pensiei din decembrie 2010 acordată în baza Legii nr. 164/2001 abrogată prin Legea nr. 263/2010 fără să se ia în considerare prevederile Legii nr. 119/2010 și are caracter subsecvent petitului l.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.L., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
în motivare reclamantul a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece tribunalele sunt competente să soluționeze toate litigiile prevăzute de art. 153 din Legea nr. 263/2011 și nu doar pe cele privind hotărârile comisiilor de contestații, hotărâri care sunt prevăzute în mod distinct la lit. d a acestui articol. între litigiile prevăzute de art. 153 este și cel privind „modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale” (lit. g), adică litigiul care face obiectul cererii.
Evident că, în conformitate cu dispozițiile art. 149 din Legea nr. 263/2010, titularul deciziei de pensionare care dorește să o conteste este obligat să se adreseze mai întâi comisiei de contestații. Dacă, însă, comisia nu soluționează contestația în termenul legal de 45 de zile’ prevăzut de art. 150 alin. 4) din Legea nr. 263/2011, titularul deciziei o poate ataca în instanță făcând dovada că a urmat procedura prealabilă.
S-a mai precizat că din moment ce a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege (a contestat decizia la comisia de contestații) și nu a primit răspuns în termenul legal, prin admiterea excepției reclamantului i se îngrădește accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție și i se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Recurentul a mai invocat practica Curții de Apel Cluj în care, în cauze similare soluționate în primă instanță prin invocarea aceleiași excepții, a admis recursurile reclamanților, a casat hotărârile primei instanțe și a trimis cauzele spre rejudecarea fondului aceleiași instanțe.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 octombrie 2012, Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 91679 din 29.12.2011 Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a revizuit pensia recurentului în temeiul O.U.G. nr. 1/2011.
Prin considerentele hotărârii recurate, prima instanță a reținut că nu este de competența generală a instanțelor judecătorești soluționarea contestației îndreptată împotriva deciziei de pensie, raportat la faptul că în temeiul Legii nr. 263/2010, această competență ar reveni Comisiei Centrale de Contestații.
Contrar celor reținute de instanța de fond în analiza excepției necompetenței generale, Curtea apreciază că se impunea respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții.
Astfel, reclamantul a contestat în data de 20.01.2012 Decizia nr. 82390 din 06.12.2011 la Comisia de Contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, anexând contestația și dovada confirmării de primire la cererea de chemare în judecată. în cauză nu s-a făcut dovada soluționării contestației pe care reclamantul a formulat-o împotriva deciziei de revizuire la comisia de contestații.
Conform art. 22 din Anexa 3 a O.U.G. nr. 1/2011 „ (1) împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. (2) Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit prevederilor art. 150 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 termenul de soluționare a contestației este e 45 de zile de la data înregistrării acesteia, iar conform art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, hotărârile comisiei de contestații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Deși aparent, din modul de formulare al art. 155 lit. d) al Legii nr. 263/2010, ar reieși că tribunalele soluționează în primă instanță doar contestațiile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, o atare interpretare este eronată, deoarece ar însemna ca în situația în care comisia de contestații nu soluționează contestația, cum este cazul în speță, asiguratul să nu poată formula plângere împotriva refuzului nejustificat de soluționare. De asemenea, în condițiile în care legea prevede termene imperative pentru contestarea deciziei, respectiv a hotărârii comisiei de contestații de către asigurat, Curtea apreciază că ar fi excesiv să i se pretindă acestuia ca în ipoteza în care comisia de contestații nu soluționează contestația în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, să formuleze acțiune în instanță numai după soluționarea contestației, mai ales în condițiile în care există posibilitatea ca aceasta să nu fie soluționată sau să fie soluționată cu mult după împlinirea termenului prevăzut de lege.
Pe de altă parte, art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevede expres că procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă o procedură administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
însă, dispozițiile art. 109 alin. (4) C.proc.civ., stabilesc că „neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii”, așadar doar până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe.
în speță, se constată că pârâții nu au invocat în fața primei instanțe lipsa procedurii prealabile, astfel încât, în condițiile în care instanța nu putea invoca din oficiu neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția necompetenței generale (prin care, de fapt, s-a invocat nerespectarea procedurii prealabile) a fost soluționată eronat și din această perspectivă.
Ca atare, nu se poate susține că deciziile de pensie sunt excluse sferei controlului jurisdicțional, motiv pentru care, Curtea apreciază că se impunea soluționarea pe fond a litigiului, iar judecătorul fondului soluționând cauza pe calea excepției, a încălcat prevederile privitoare la competență cuprinse în art. 2 pct. 4 din raportat la art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Pentru aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 312 alin. (5) C.proc.civ. va admite recursul, va dispune casarea sentinței atacate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
în baza art. 315 alin. (1) C.proc.civ., prima instanță se va preocupa de soluționarea fondului litigiului și se va pronunța și în legătură cu completarea de acțiune de la dosar fond, fără a se putea reține excepția prematurității acțiunii, a lipsei procedurii prealabile sau a necompetenței generale.
