Lipsa din conţinutul deciziei de sancţionare a menţiunilor obligatorii prevăzute de art. 35 alin. 2 lit. c) (motivele pentru care au fost înlăturate apărările funcţionarului public) şi lit. a) (descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară) determină nulitatea absolută a actului de sancţionare
Decizia nr. 410 din 23 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 4.001 din 26.10.2006 pronunţată în dosarul nr. 3.473/100/2006 Tribunalul Maramureş a respins excepţia de nulitate absolută a deciziei nr. 152/4.04.2006 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş invocată de reclamantul L.A.-I. şi a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile de către reclamant invocată de pârâta D.G.F.P. Maramureş.
De asemenea, a fost admisă acţiunea în administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă s-a dispus anularea deciziei nr. 152/4.04.2006 emisă de D.G.F.P. Maramureş prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 15 % pe trei luni şi a fost dispusă restituirea sumelor ce i-au fost reţinute în baza deciziei atacate, cu 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a hotărî în privinţa excepţiei nulităţii deciziei, prima instanţă a arătat sumar că este neîntemeiată critica reclamantului privind nerespectarea dispoziţiilor art. 35 din O.G. nr. 1.210/2003 întrucât sancţiunea a fost aplicată reclamantului cu respectarea procedurilor arătate în textul legal menţionat anterior.
În privinţa excepţiei lipsei procedurii prealabile, instanţa de fond a concluzionat că din cuprinsul textului legal incident, respectiv art. 36 din H.G. nr. 1.210/2003, nu rezultă obligativitatea efectuării acesteia.
În continuarea motivării hotărârii, prima instanţă a avut în vedere considerentele privind fondul cauzei referitoare la legalitatea sancţiunii disciplinare aplicată reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta, solicitând modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi a menţinerii deciziei atacate.
În motivarea recursului pârâta a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul respingerii excepţiei lipsei procedurii prealabile, obligatorie din prisma dispoziţiilor art. 36 din H.G. nr. 1.210/2003.
În continuarea motivării recursului, arătate la pct. 2 din scriptul depus, pârâta a susţinut legalitatea procedurii urmate cu prilejul sancţionării disciplinare a reclamantului precum şi temeinicia măsurii administrative luată faţă de acesta.
În concluziile scrise, reclamantul a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 3041 C.pr.civ. ce permite instanţei de recurs, în materia contenciosului administrativ, să realizeze o analiză sub toate aspectele a cauzei, Curtea constată că recursul este parţial întemeiat din următoarele considerente:
Sub sancţiunea nulităţii absolute, art. 35 alin. 2 lit. a şi c din H.G. nr. 1.210/2003 , privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, prevede că actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară precum şi , la lit. c) , motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Actul administrativ de sancţionare, respectiv decizia nr. 182/27.04.2006, nu cuprinde cele două menţiuni obligatorii arătate anterior.
În conţinutul deciziei nu se regăseşte descrierea în concret a faptei ce constituie abatere disciplinară şi nici nu sunt prezentate motivele ce au determinat înlăturarea apărărilor formulate de către funcţionarul public.
Trimiterea la alte acte întocmite în cursul cercetării prealabile şi care ar putea să conţină descrierea faptei sau motivele înlăturării apărărilor formulate de funcţionarul public nu este suficientă în raport de modul imperativ de redactare a normei legale incidente, respectiv art. 35 alin. 2 din H.G. nr. 1.210/2003.
Rezultă fără echivoc din cuprinsul acestei norme că sancţiunea nulităţii absolute intervine atunci când lipsurile privesc însuşi conţinutul actului administrativ de sancţionare şi faţă de regimul juridic al nulităţii absolute nu este permisă concluzia că aceasta ar putea fi asanată prin referire la alte acte în care ar putea fi cuprinse acele menţiuni.
Excepţia nulităţii absolute invocată de reclamant a fost soluţionată greşit de către instanţa fondului care a trecut cu vederea în mod nejustificat viciile esenţiale ale actului administrativ de sancţionare ce a făcut obiectul prezentului contencios administrativ.
Soluţia la care trebuia să rămână instanţa fondului , sub aspectul soluţionării cauzei , ar fi trebuit să fie cea de admitere a excepţiei de nulitate absolută a actului administrativ de sancţionare, situaţie în care nu ar mai fi fost necesară o analiză pe fond a cauzei.
În recursul formulat pârâta a reiterat excepţia lipsei procedurii prealabile invocată şi în faţa instanţei de fond cu referire la dispoziţiile art. 36 din H.G. nr. 1.210/2003.
Se poate constata însă, din conţinutul normei legale, că aceasta cuprinde dispoziţii cu caracter supletiv, de recomandare, legiuitorul lăsând la latitudinea funcţionarului public dreptul de a uza de procedura plângerii prealabile atunci când acesta consideră necesar. Lipsa procedurii prealabile, faţă de caracterul supletiv al normei legale, nu constituie un fine de neprimire şi nu are valoarea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Sub acest aspect, susţinerile pârâtei sunt nefondate, iar instanţa de fond a soluţionat în mod corect această excepţie.
În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior şi în raport de considerentul imperativului legalităţii în soluţionarea cererilor de chemare în judecată, Curtea în temeiul art. 304 pct. 9
C.pr.civ. raportat şi la dispoziţiile art. 20 al. 3 din Legea nr. 554/2004, va admite în parte recursul formulat şi va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a deciziei nr. 152/2006 urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Art. 3041 C.pr.civ. permite instanţei de recurs, în ipoteza menţionată acolo, să realizeze o evaluare generală a cauzei sub toate aspectele şi în principal cu privire la aspectul de legalitate a celor statuate de către instanţa de fond.
Constatând o greşită aplicare a dispoziţiilor legale imperative de către instanţa de fond, ce au condus la o soluţionare nelegală a unui aspect esenţial al cauzei, Curtea a fost nevoită să realizeze o reconsiderare a motivelor de admisibilitate a cererii de chemare în judecată sub aspectul excepţiei invocate.
Fată de soluţia instanţei de fond în privinţa excepţiei şi în raport de considerentele avute în vedere de către aceasta cu prilejul soluţionării cauzei, în mod corect pârâta nu a mai găsit că este necesar să îşi expună argumentele în privinţa excepţiei de nulitate invocată de către reclamant, recursul pârâtei criticând, în principal , aspectele de fond avute în vedere de către tribunal. Analiza motivelor de recurs referitoare la chestiunile ce ţin de fondul cauzei nu se mai impune însă în raport de modul de soluţionare , în recurs , a excepţiei.
Apărările formulate de către reclamant cu privire la această excepţie sunt pertinente, iar susţinerile concrete ale pârâtei formulate în recurs, cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile sunt nefondate iar cu privire la fondul cauzei, inutile, astfel încât, în temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să achite reclamantului 600 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat.(Judecător Delia Marusciac )
