Decizie emisă în condiţiile O.U.G. nr. 94/2010. Competenţa materială a curţii de apel


– Legea nr. 554/2004: art. 10 alin. (1) şi (2)

– Codul de procedură civilă: art. 159 alin. (1) pct. 2

– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2010: art. 3 alin. (7)

Litigiile având ca obiect deciziile emise de Comisia specială instituită în baza O.U.G. nr. 94/2000 sunt de competenţa curţilor de apel.

(Decizia civilă nr. 1041 din 14 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)

Prin sentinţa civilă nr. 524 din 15 martie 2010 pronunţată în dosarul nr. 401/ 108/2009, Tribunalul Arad a admis contestaţia reclamantei Comuna Şiria reprezentată prin primar împotriva pârâtelor Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut religioase din România Bucureşti şi Parohia Ortodoxă Mâsca; a constatat că imobilele Căminului Cultural Mâsca şi Remizei PSI sunt proprietatea Comunei Şiria, prin construire, a anulat în parte decizia Comisiei nr. 1990 din 30 decembrie 2008, în sensul că respinge cererea Parohiei Ortodoxe Mâsca de revendicare a clădirilor Căminul Cultural Mâsca şi fosta Remiză PSI, situate pe parcela înscrisă în Cartea funciară Mâsca, proprietatea Bisericii ortodoxe Mâsca şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1041 din 14 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 401/108/2009, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul pârâtei Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a casat sentinţa civilă recurată şi a reţinut cauza spre soluţionare în primă instanţă.

în motivare, Curtea de Apel Timişoara a stabilit că Tribunalul Arad a respins excepţia necompetenţei materiale reţinând că dispoziţiile din legea specială, respectiv art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt aplicabile în speţă, faţă de cele generale din art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Este adevărat că legea specială este aplicabilă speţei, însă prima instanţă nu a observat că aceasta face trimitere tocmai la dreptul comun. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora, hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ fiind supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Se poate observa din conţinutul normei legale menţionate că aceasta reglementează competenţa teritorială iar nu şi competenţa materială, în privinţa căreia se aplică dreptul comun, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Cum nicio normă specială nu a dat în competenţa tribunalelor litigiile care au ca obiect contestarea deciziile Comisiei speciale de retrocedare, având în vedere calitatea de autoritate centrală a pârâtei emitente a actului atacat şi sediul reclamantei, Curtea constată că în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale, excepţie de ordine publică, potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ.

Constatând aşadar întemeiat recursul, Curtea l-a admis în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (7) C. pr. civ. şi a casat sentinţa civilă recurată cu reţinerea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă.