Curtea constată că, vreme de aproape 5 ani, organele vamale au dat eficienţă, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale aplicabile şi pe baza aceleiaşi situaţii de fapt, corect şi exhaustiv stabilită de la momentul depunerii declaraţiei vamale, documentelor integral depuse la acel moment de către recurentă, care şi-a dovedit buna-credinţă şi nu a ascuns în niciun fel valoarea tranzacţiei autoturismului, ci, din contră, a depus atât facturile cât şi chitanţele de achiziţionare a autoturismului şi a menţionat în declaraţie preţul total facturat.
O astfel de conduită din partea organelor vamale este de natură să creeze o prezumţie simplă de regularitate în privinţa manierei de completare a declaraţiei vamale, adoptate de către recurentă, atâta vreme cât o perioadă îndelungată de timp intimata nu a dat societăţii niciun motiv să se îndoiască de legalitatea declaraţiei sale vamale şi pe parcursul acestei perioade nu a intervenit nicio schimbare în situaţia de fapt pe deplin stabilită la momentul declaraţiei vamale. În concret, nefiind depus vreun nou document sau vreo nouă probă, pur şi simplu organele vamale substituie o interpretare diferită a textelor legale, pe care o suprapune unei situaţii de fapt pe deplin stabilită în urmă cu aproape 5 ani.
Interpretarea complexă pe care intimata o dă în întâmpinare textelor de lege, care erau în vigoare şi ar fi putut fi invocate şi la momentul depunerii declaraţiei vamale, vine în contradicţie cu practica cu caracter de regularitate a organelor vamale pe durata a peste 4 ani, astfel încât se creează premisele unui dubiu în privinţa corectitudinii noii interpretări date prin decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, cu atât mai mult cu cât aceasta stabileşte în sarcina recurentei sume cu titlul de majorări de întârziere şi dobânzi de întârziere într-un cuantum mai mare chiar decât debitul principal, pentru o datorie vamală pe care, în toată această perioadă, intimata nu i-a dat recurentei niciun indiciu că ar putea să o aibă.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1934 din 21 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2011, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Craiova și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș, solicitând suspendarea executării Deciziei de regularizare nr. 6.223/25.02.2011, a procesului-verbal nr. 6.222/25.02.2011 și a înștiințării de plată nr. 6.340/25.02.2011 emise de acestea.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa nu sunt datorate.
Reclamanta a susținut că procesul – verbal de control nr. 6.222/25.02.2011 a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 24 din ordinul nr. 7521/2006 și ale art. 105 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 43 ale aceluiași ordin.
în ceea ce privește decizia privind regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 6.223/25.02.2011, reclamanta a susținut că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 78 din Ordinul nr. 7521/2006.
în ceea ce privește înștiințarea de plată nr. 6.340/25.02.2011, s-a arătat că nu are consemnată data la care au devenit scadente sumele considerate a fi datorate și că, deși a fost emisă în aceeași zi cu decizia de regularizare a situației nr. 6.223/25.02.2011 și cu procesul-verbal de control nr. 6.222/25.02.2011 prin care s-a individualizat obligația de plată, totuși aceasta cuprinde mențiuni cu privire la faptul că termenul de plată pentru sumele menționate a expirat, mențiune ce vine în contradicție cu prevederile art. 4 din decizia de regularizare a situației și cu cele ale art. 111 din Codul de procedură fiscală.
S-a mai susținut a fi fost încălcate dispozițiile art. 109 alin. (6) din H.G. nr. 1114/9.11.2001, art. 2 din ordinul M.F.P. nr. 687/2001 și ale Deciziei nr. 175/2003 emise de Direcția Generală a Vămilor, care prevăd expres faptul că, în cazul autovehiculelor folosite, valoarea în vamă se stabilește conform art. 109 alin. (6) din regulamentul de aplicare a Codului vamal – H.G. nr. 1114/9.11.2001.
Se mai arată că prin aceste acte administrative emise ca urmare a unei noi interpretări a dispozițiilor legale existente la data introducerii în țară a autovehiculului uzat și aplicării de penalități, majorări și dobânzi de întârziere calculate de la acea dată, practic se anulează, în mod nelegal, „dreptul de apel” fără penalitate prevăzut de art. 11 din Acordul G.A.T.T. din Partea I – Reguli de evaluare în vamă.
în ceea ce privește prejudiciul iminent, în sensul prejudiciului material viitor și previzibil, reclamanta a arătat că, prin ajungerea la scadență a termenelor de plată prevăzute de acestea se va trece la executarea silită a sumelor stabilite la plată, ceea ce va determina o perturbare în funcționarea societății, în sensul că nu va mai putea să-și plătească furnizorii și să-și continue activitatea și va fi nevoită să închidă firma.
Reclamanta a mai arătat că sumele stabilite în sarcina sa sunt împovărătoare, iar executarea actelor administrativ fiscale contestate ar fi de natură să producă o tulburare însemnată activității sale.
Prin sentința civilă nr. 469/2011 din 29.04. 2011, Tribunalul Argeș a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că actul administrativ se bucură de o prezumție de legalitate și este executoriu din oficiu, fără a mai fi necesare alte formalități în acest sens, iar în cauză reclamanta nu a indicat niciun motiv pentru care actul atacat este vădit nelegal, ci s-a rezumat la apărări ce țin de fondul cauzei. Instanța a apreciat că aceste apărări nu pot fi examinate în profunzime în cadrul procesual de față, fiind necesară administrarea unui probatoriu complex (înscrisuri, expertiză, interogatoriu).
Tribunalul a apreciat că reclamanta, prin motivele invocate în cerere, nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.
Reținând că instanța, în soluționarea cererii de suspendare, nu se poate apleca asupra fondului actului administrativ, decât în măsura depistării unor vădite neregularități ce pot fi constatate printr-o analiză sumară a actului atacat și că cele două condiții reglementate de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ, Tribunalul a apreciat că neîndeplinirea condiției cazului bine justificat atrage respingerea cererii de suspendare, fără a mai fi necesară analizarea celei de a doua condiții.
Față de aceste considerente și în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate, cererea de suspendare a fost respinsă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC S. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii și, drept consecință, să se dispună suspendarea procesului-verbal nr. 6.222/25.02.2011 ce a stat la baza emiterii titlului de creanță, suspendarea deciziei de regularizare a situației privind obligațiile vamale stabilite de controlul vamal nr. 6.223/25.02.2011 și suspendarea înștiințării de plată nr. 6.340/25.02.2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
în motivarea recursului se susține că în mod greșit instanța a considerat că prin cererea formulată nu au fost invocate motive pentru care actul atacat este vădit nelegal, aceste motive invocate la fond fiind următoarele:
– Procesul-verbal de control nr. 6.222/25.02.2011 a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 24 din ordinul nr. 7521/2006 și ale art. 105 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu s-a specificat ordinul de control/misiune în baza căruia a fost executat controlul vamal ulterior, dar și ale art. 43 ale aceluiași ordin.
– Decizia privind regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 6.223/25.02.2011 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 78 din Ordinul nr. 7521/2006, întrucât nu menționează că este emisă în baza procesului-verbal de control și nici nu cuprinde temeiul legal în baza căruia s-a emis „Decizia pentru regularizarea situației”, respectiv art. 100 alin. (4) din Legea nr. 86/2006.
– înștiințarea de plată nr. 6.340/25.02.2011 nu are consemnată data la care au devenit scadente sumele considerate a fi datorate și, deși a fost emisă în aceeași zi cu decizia de regularizare a situației nr. 6.223/25.02.2011 și cu procesul-verbal de control nr. 6.222/25.02.2011 prin care s-a individualizat obligația de plată, totuși aceasta cuprinde mențiuni cu privire la faptul că termenul de plată pentru sumele menționate a expirat, mențiune ce vine în contradicție cu prevederile art. 4 din decizia de regularizare a situației și cu cele ale art. 111 din C.proc.fisc.
– Au fost încălcate și dispozițiile art. 109 alin. (6) din H.G. nr. 1114/9.11.2001, art. 2 din ordinul M.F.P. nr. 687/2001 și ale Deciziei nr. 175/2003 emise de Direcția Generală a Vămilor, care prevăd expres faptul că, în cazul autovehiculelor folosite, valoarea în vamă se stabilește conform art. 109 alin. (6) din regulamentul de aplicare a Codului vamal – H.G. nr. 1114/9.11.2001.
– Aceste acte administrative, emise ca urmare a unei noi interpretări a dispozițiilor legale existente la data introducerii în țară a autovehiculului uzat, cu consecința aplicării de penalități, majorări și dobânzi de întârziere calculate de la acea dată, practic anulează, în mod nelegal, „dreptul de apel” fără penalitate prevăzut de art. 11 din Acordul G.A.T.T. din Partea I – Reguli de evaluare în vamă.
în ceea ce privește prejudiciul iminent, în sensul prejudiciului material viitor și previzibil, recurenta susține că prin ajungerea la scadență a termenelor de plată prevăzute de acestea se va trece la executarea silită a sumelor stabilite la plată, ceea ce va determina o perturbare în funcționarea societății, în sensul că aceasta nu va mai putea să-și plătească furnizorii și să-și continue activitatea.
Intimata pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în nume propriu, în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, dat fiind că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 14 din Legea 554/2004, iar motivele de recurs invocate țin de fondul cauzei. Se mai susține că actele atacate au fost emise în mod corect, ca urmare a controlului vamal ulterior efectuat în cauză, cu respectarea termenului de 5 ani prevăzut de art. 187 alin. (1) și 2 din H.G. nr. 1114/2001 privind Codul vamal.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este fondat, fiind admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, măsura suspendării executării actului administrativ se poate dispune dacă sunt întrunite cumulativ 2 condiții: să existe un caz bine justificat, iar prin această măsură să fie prevenită o pagubă iminentă.
Curtea a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) litera t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.
Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Prezumția de legalitate de care se bucură actul fiscal atacat poate fi răsturnată prin identificarea, fie și la o cercetare sumară și fără antamarea fondului, a unor indicii de nelegalitate vizând modul de efectuare a controlului și de stabilire a sumelor impuse.
Or, în speță, procedând la cercetarea sumară a fondului cauzei, specifică unei cereri de suspendare, Curtea a constatat că la momentul depunerii declarației de valoare în vamă, respectiv la data de 1.03.2006, recurenta a depus la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș toate documentele ce au stat la baza cumpărării autoturismului, respectiv facturi, chitanțe și cartea de identitate a autovehiculului., acestea fiind menționate în mod corect în declarație, iar prețul total facturat fiind menționat la rubrica 22 din formularul declarației (f.38 dosar).
împrejurarea că declarația a fost verificată pe baza documentelor atașate și confirmată pentru corectitudine de către toate compartimentele organelor vamale, inclusiv cel de control financiar preventiv, a fost de natură să creeze agentului economic, în speță recurentei SC S. SRL, o așteptare legitimă în privința legalității și corectitudinii declarației sale vamale, pe care autoritățile vamale tind să o răstoarne, dând după aproape 5 ani de la momentul depunerii declarației, o interpretare diferită dispozițiilor legale aplicabile la nivelul anului 2006.
Or, Curtea a constatat că, vreme de aproape 5 ani, organele vamale au dat eficiență, în temeiul acelorași dispoziții legale aplicabile și pe baza aceleiași situații de fapt, corect și exhaustiv stabilită de la momentul depunerii declarației vamale, documentelor integral depuse la acel moment de către recurentă, care și-a dovedit buna-credință și nu a ascuns în niciun fel valoarea tranzacției autoturismului, ci, din contră, a depus atât facturile cât și chitanțele de achiziționare a autoturismului și a menționat în declarație prețul total facturat (fila 38 dosar).
O astfel de conduită din partea organelor vamale este de natură să creeze o prezumție simplă de regularitate în privința manierei de completare a declarației vamale, adoptate de către recurentă, atâta vreme cât o perioadă îndelungată de timp intimata nu a dat societății niciun motiv să se îndoiască de legalitatea declarației sale vamale și pe parcursul acestei perioade nu a intervenit nicio schimbare în situația de fapt pe deplin stabilită la momentul declarației vamale. în concret, nefiind depus vreun nou document sau vreo nouă probă, pur și simplu organele vamale au substituit o interpretare diferită a textelor legale, pe care o suprapun unei situații de fapt pe deplin stabilită în urmă cu aproape 5 ani.
Interpretarea complexă pe care intimata o dă în întâmpinare textelor de lege, care erau în vigoare și ar fi putut fi invocate și la momentul depunerii declarației vamale, vine în contradicție cu practica cu caracter de regularitate a organelor vamale pe durata a peste 4 ani, astfel încât se creează premisele unui dubiu în privința corectitudinii noii interpretări date prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, cu atât mai mult cu cât aceasta stabilește în sarcina recurentei sume cu titlul de majorări de întârziere și dobânzi de întârziere într-un cuantum mai mare chiar decât debitul principal, pentru o datorie vamală pe care, în toată această perioadă, intimata nu i-a dat recurentei niciun indiciu că ar putea să o aibă.
Pentru aceste considerente, Curtea a reținut existența unui caz bine justificat, reprezentat de contradicția existentă între interpretarea textelor de lege incidente, pe care intimata a susținut-o în cauza de față și practica îndelungată întemeiată pe aceleași texte de lege, a acelorași autorități vamale, de natură să creeze un dubiu în privința legalității actului atacat, în special sub aspectul rațiunii calculării majorărilor de întârziere și dobânzilor și al momentului de la care acestea au fost calculate.
în ceea ce privește producerea unei pagube iminente, Curtea a reținut că, într-adevăr, așa cum susține intimata, executarea unei obligații bugetare, stabilite printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însă o pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) litera ș) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, potrivit art. 2 alin. (1) litera ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
în cauză, însă, recurenta a dovedit că executarea imediată a actului atacat, în privința căruia Curtea a stabilit că există un dubiu asupra legalității și care i-ar procura recurentei un titlu executoriu, ar pune-o, practic, în imposibilitatea continuării activității sale, dat fiind cuantumul ridicat al sumei imputate, incluzând o sumă mare cu titlu de penalități de întârziere.
Pentru aceste motive, considerând îndeplinite cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.proc.civ., a admis recursul și a modificat sentința în sensul admiterii cererii și suspendării executării până la pronunțarea fondului.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
