Conform art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., pentru a se putea dispune suspendarea soluţionării contestaţiei sale, se impune condiţia ca organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi adoptată în faza admiterii. Cum în cauză organul fiscal nu a formulat o astfel de solicitare, urmărirea penală fiind începută anterior, în anul 2006, ca urmare a extinderii cercetării penale şi la cererea unor terţe persoane, în condiţiile în care nu a fost demonstrată nici legătura de cauzalitate dintre activitatea infracţională a administratorului societăţii şi executarea obligaţiilor fiscale în litigiu, iar această tergiversare a clarificării obligaţiilor sale fiscale este de natură a afecta interesele economice ale reclamantei (în situaţia dată aflându-se în imposibilitate de accesare a fondurilor bancare necesare derulării procesului de producţie), instanţa a dispus anularea deciziei.
Sentinţa nr. 139/C.A. din 13 iulie 2009
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr. 359/45/2009, reclamanta SC K. SRL Vaslui a chemat în judecată pârâta A.N.A.F. Bucureşti, pentru a se dispune anularea deciziei 467/24.12.2008, prin care pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. 97/30.09.2008, emisă în baza RIF 8334/30.04.2008, şi dispoziţiei de măsuri cu acelaşi număr, încheiate de A.F.P. pentm Contribuabili Mijlocii Vaslui, şi, respectiv, obligarea pârâtei a se pronunţa asupra fondului contestaţiei sale înregistrate sub nr. 908821/26.11.2008, la A.N.A.F. şi sub nr. 9530/6.11.2008 la D.G.F.P. Vaslui, contestaţie formulată împotriva deciziei de impunere nr. 97/30.09.2008 şi a dispoziţiilor de măsuri 8334/30.04.2008.
In temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, se solicită, de asemenea, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 97/30.09.2008, până la soluţionarea irevocabilă a fondului cererii de faţă, cu cheltuieli de judecată.
Motivează reclamantul că în baza dispoziţiei 2/21.07.2008 a A.F.P. Vaslui s-a procedat la efectuarea unei inspecţii fiscale, având ca obiect reverificarea fiscală parţială pentru perioada 1.07.2003-31.12.2004, întocmindu-se raportul de inspecţie nr. 8334/30.09.2008, în baza căruia s-a emis decizia de impunere nr. 97/30.09.2008.
Soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o în condiţiile art. 205 C. proc. fisc. a fost suspendată de organul jurisdicţional prin decizia nr. 467/24.12.2008, invocându-se dispoziţiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003, respectiv a existenţei unei strânse interdependenţe între stabilirea obligaţiilor bugetare contestate prin raport şi caracterul infracţional al faptelor săvârşire de prepuşii acestuia, cu trimitere la principiul potrivit căruia „penalul ţine în loc civilul”.
Consideră reclamanta că în speţă nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., pentru a se putea dispune suspendarea soluţionării contestaţiei sale, întrucât textul face referire la împrejurarea în care „organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi adoptate în faza admiterii”, iar în cauză organul fiscal nu a formulat astfel de solicitare, urmărirea penală fiind începută anterior – 2006 – ca urmare a extinderii cercetării penale.
Mai mult, societatea a fost supusă controalelor organelor fiscale încă din anul 2003, întocmindu-se succesiv un număr de 3 decizii de impunere, fără ca în urma acestor controale organul fiscal să considere oportună formularea vreunei plângeri penale, astfel că deciziile de impunere respective au fost cenzurate pe fond de instanţă conform Legii contenciosului administrativ, fără a fi necesară suspendarea procedurii administrative.
Nici condiţia existenţei unei legături de interdependenţă între faptele sesizate şi soluţia ce urmează a fi dată în procedura administrativă nu este îndeplinită în cauză, întrucât adresa DIICOT nu este însoţită de acte care să confirme activitatea infracţională a administratorului societăţii în legătură cu executarea obligaţiilor fiscale în litigiu, în condiţiile în care această tergiversare a clarificării obligaţiilor sale fiscale este de natură a-i afecta interesele economice, în situaţia dată aflându-se în imposibilitate de accesare a fondurilor bancare necesare derulării procesului de producţie.
Consideră reclamanta că în cauză sunt întrunite şi condiţiile admiterii cererii sale de suspendare a executării deciziei de impunere în litigiu, respectiv a cazului său justificat şi a pagubei iminente, din moment ce motivele pe care se întemeiază contestaţia sa sunt de natură a avea o puternică îndoială asupra legalităţii acesteia, iar tergiversarea derulării procedurii jurisdicţionale pe parcursul căreia actul de impunere să fie deja pus în poate periclita în mod evident activitatea societăţii, dat fiind cuantumul foarte ridicat al sumei în litigiu.
Pârâta a depus documentaţia ce a fost la baza emiterii actului administrativ atacat, iar prin întâmpinare solicită respingerea acţiunii, întrucât deşi sesizarea cu privire la caracterul infracţional al faptelor reprezentanţilor
SC K. SRL a fost formulată de terţe persoane, cu toate acestea organul fiscal a fost solicitat a susţine procesul de urmărire penală, astfel că devenise inutilă formularea unei noi plângeri penale, în nume propriu.
Cât priveşte legătura de interdependenţă, arată pârâta că actul comunicat de DIICOT Iaşi a avut în anexă raportul de expertiză contabilă, acestea fiind suficiente pentru ca organul fiscal să aştepte ca organele de cercetare penală să se pronunţe asupra legalităţii lor prin finalizarea dosarului.
Curtea a admis acţiunea pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect a invocat reclamantul neîndeplinirea în cauză a condiţiei prevăzute de art. 241 C. proc. fisc., privitoare la necesitatea ca organele penale să fi fost sesizate de prepuşii organului fiscal ce a efectuat controlul, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu obligaţia fiscală respectivă.
Or, din probatoriul aflat la dosaml cauzei, rezultă cu certitudine faptul că sub aspectul relaţiei comerciale a reclamantei cu SC B.C. SRL, organele fiscale au efectuat nu mai puţin de trei controale fiscale, s-au derulat tot atâtea expertize contabile judiciare şi s-au emis 3 decizii de impunere, diferenţa constând doar în ce priveşte suma stabilită, în baza aceleiaşi situaţii de fapt, pentru TVA şi, respectiv, impozit profit.
Mai mult, la dosar au fost depuse soluţii ale instanţei de fond, pronunţate în diferite stadii procesuale privind deciziile de impunere sus-evocate, prin care acestea au fost fie suspendate ori anulate de instanţă, raportat expertizelor de specialitate ce nu au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei, urmare a relaţiilor sale comerciale derulate de SC B.C. SRL în perioada 2003-2004; mai mult, însuşi expertul ce a efectuat expertiza contabilă în dosarul penal se află la rândul său sub cercetare penală, cu privire la modul de întocmire a lucrării pentru care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei în litigiu.
Rezultă, aşadar, că, deşi verificarea relaţiilor comerciale dintre reclamantă şi partenerul său SC B.C. SRL se derulează începând încă din anul 2003, iar urmare a multiplelor rapoarte de expertiză au fost deja identificate mai multe modalităţi de abordare şi stabilire a pretinsului prejudiciu adus bugetului de stat de reclamantă, cu toate acestea pârâta procedează la suspendarea soluţionării contestaţiei SC K. SRL, formulate împotriva ultimei decizii de impunere vizând acest obiectiv de control, invocând o cercetare penală aflată în curs la solicitarea unor terţi şi care cercetare trenează de mai mulţi ani.
Or, obligaţiile fiscale revin doar societăţii comerciale, ca subiect distinct de drept, iar în eventualitatea în care plata lor într-un anumit cuantum ar fi consecinţa conduitei culpabile a prepuşilor acesteia, care ar fi săvârşit fapte cu caracter penal în legătură cu actele de administrare ce le-au efectuat, revine în sarcina societăţii necesitatea de recuperare a eventualului prejudiciu de la prepuşii săi constând în aceste obligaţii fiscale neachitate la timp, fără ca organul fiscal, ca terţ beneficiar al sumelor datorate de reclamantă cu titlu de taxe şi impozite, să poată fi împiedicat a le încasa de la subiectul de drept ce le datorează în fapt, respectiv de la SC K. SRL Vaslui.
Se impime, aşadar, admiterea acţiunii reclamantei cu consecinţa anulării deciziei A.N.A.F. Bucureşti nr. 467/24.12.2008 şi a obligării acesteia a se pronunţa asupra fondului contestaţiei formulate de reclamant împotriva deciziei de impunere nr. 97/30.09.2008 a A.F.P. C.M. Vaslui, din probatoriul cauzei nefiind demonstrată nici împrejurarea imposibilităţii continuării procedurii jurisdicţionale, în mod hotărâtor, iar lipsa unei soluţii asupra laturii penale privind pe prepuşii debitoarei obligaţiei fiscale în litigiu.
Cât priveşte cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, curtea a constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de depunere a cauţiunii prevăzute de art. 215 din Legea contenciosului administrativ, aceasta putând uza, de altfel, şi de prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru atingerea acestui scop, dată fiind soluţia pronunţată în cauză şi a faptului că nu a fost încă definitivată suma ce face obiectul deciziei nici de organele penale.
Sentinţa Curţii de Apel Iaşi a fost menţinută prin decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.703/2010, pentru considerentele de mai sus.
